Un concediu, primul (2)

Spalati, curati, cu o moleseala placuta în oase dupa atâta umblat pe coclauri am plecat la Tulcea. De acolo, cu un vapor “clasic” am ajuns în vreo opt ore la Sfântu Gheorghe. Aveam de gând sa stam o saptamâna în Delta si înca una de leneveala la mare. Alte coclauri, alte bagaje, alta recuzita. Solutii si creme contra tântarilor, niste sticle de votca, foarte utile dupa cum aveam sa constatam, tigari, casetofonul, aici intra prima oara pentru mine în scena Cohen, multe baterii, biblioteca de 52 de carti, câteva pixuri si un caiet de o suta de file. Inca de la urcarea în tren am început sa jucam whist si am jucat vreme de doua saptamâni, pâna ne-am dat jos din tren, ajunsi din nou în Gara de Nord la sfârsitul vacantei.

Intre timp s-au întâmplat o multime de lucruri. In primul rând la Sf. Gheorghe era un soare de plumb si nu stiai daca pe ulite era praf sau nisip iar pe plaja nisip sau praf. Toata lumea era astfel acoperita cu o crusta de jeg care proteja contra bolilor de piele si tântarilor. Se stie ca paduchii si râia nu se simt prea bine în carutele cu coviltir, dar au o preferinta pentru anumite scoli din cartierele de lux bucurestene si nu numai. Contrar legendei, tântarii sunt destul de disciplinati acolo si nu prea ies la iveala decât între anumite ore seara. Tot atunci apareau de sub acoperisul de stuf de la casa si sub umbrarul din curte unde ne faceam veacul niste paianjeni uriasi cu care aveam relatii amicale, nu pe noi ne vânau ei. Gasiseram destul de repede o camera cu un pat dublu si unul mai mic. Am tras la sorti ordinea si în sase nopti ne-a venit rândul la fiecare sa dormim singuri fix de câte doua ori.

Gazda era o mamaie care se învârtea fara rost toata ziua prin curte. Nici mâncare nu facea, dovada ca noi mâncam la o vecina care gatea pentru vreo zece turisti. Am avut parte de peste de toate soiurile, în toate felurile, numai prajituri din peste n-am mâncat atunci. Pentru celelalte doua mese ale zilei la magazinul universal gaseam o varietate infinita din pateul de ficat celebru pe atunci (si acum mi se întâmpla sa visez la el), conserve de tot felul, brânza, parizer si o pâine remarcabila. Tuica de prune, rachiul de Turt si “Corabioara”, faimosul vin rosu de Murfatlar, completau meniurile noastre variate. Legume erau la discretie în gradina casei, oricum se stricau si erau date la porci.

Tataia era mereu plecat cu treburi: ba pe balta, ba la crâsma. Personajul central era asadar Albertus, un pui de lipovean de vreun an, blond si cu ochi albastri, care râdea la noi mereu. Ca sa-l aiba sub ochi tot timpul cât trebaluia vrednica în batatura, mamaia îl punea de dimineata pe oala si oala în mijlocul ograzii. Preventiv. Din când în când, ca sa vada care mai era situatia, striga: “Cacu-te-ai Albertus?”, la care nepotul raspundea cu un tipat scurt. Albertus era astfel bronzat uniform.

Saptamâna a trecut repede: plaja la mare, plimbari cu barca sau cu vaporasul pe canale si în “Delta mica”, la sudul bratului Sf. Gheorghe si multe si noi experiente culinare. La o cherhana am vazut cum se face si mai ales cum iese un bors pescaresc adevarat si saramura din burta de crap facut pe tabla cu sare mare. In lungile povesti cu un pahar de votca în fata sau simplu cu sticla trecând din mâna-n mâna am înteles de ce n-o sa mai prea avem sturioni si icre negre si nici foarte mult peste. Câta dreptate aveau mi-am dat seama asta vara, dupa 35 de ani. Am vazut “ciulinii de balta”, mâncarea locuitorilor din Delta în timpul foametei. Am învatat si cum se ajunge cu briceagul la miezul lor dulce ca miezul de nuca noua, ferindu-ne de spinii durerosi. Am vazut ceea ce înca mai era atunci insula Sahalin si undeva, în mijlocul unei balti, un vechi far care odata era pe malul marii. Si am mai vazut la o cherhana ceva ce n-am sa uit niciodata: o anghila de vreun metru cu burta despicata pe toata lungimea, curatata si care nu trebuia decât pusa la gatit a sarit din vasul în care fusese spalata si s-a pierdut unduindu-se printre trestii spre fundul negru al apei. Tot atunci am aflat ca cea mai curata apa din balta este acolo unde este neagra: ïnseamna ca e limpede si se vede mâlul de la fund.

Cât am stat în Delta n-am baut decât apa din Dunare, fara sa ne întrebam nici atunci, cum nu ne-am întrebat nici în Retezat, de unde vine apa asta si pe unde trece. Si fara sa avem bineînteles nici o problema cu burta.

PS A propos de microbi. Chiar daca este vorba de cu totul altceva, azi am aflat ca un coleg de birou are gripa A (H1N1). Daca o sa vedeti ca nu mai scriu, sa stiti ca v-am iubit. Si sa fiti linistiti, tot ce pleaca de pe calculatorul meu este "curat", am un antivirus bun.