“Simţ enorm şi vǎz monstruos”

Incep sǎ cred în deochi şi blesteme. Degeaba îmi punea bunica sǎraca benghiuri cu cenuşǎ în frunte când eram mic şi frumos şi mǎ deochea lumea. Acuma sigur nu-i deochi, nu mai rǎmâne decât blestemul. Pǎrerea mea... M-a vorbit cineva de “bine” astǎ noapte. Ce se-ntâmplǎ... M–am culcat bine-merci cu doi ochi râzând, mai târziu e drept, dar ǎsta nu-i un motiv, şi m-am trezit azi dimineaţǎ înlǎcrimat. Cu senzaţia aceea groaznicǎ de “corp strǎin” sub pleoapǎ. Ce mǎ fac? Nana este la Paris s-o vadǎ pe Andreea, Andreea este la Londra cu nişte prieteni iar eu sunt singur cu pisica. A mea, nu a vecinei, vecina nu are pisicǎ, eu n-o cunosc pe vecinǎ şi nici nu ştiu dacǎ am vreo vecinǎ la urma urmei. Am cǎutat de-am înebunit cu un singur ochi nişte muşeţel prin casǎ, cred cǎ dacǎ nu gǎseam eram în stare sǎ-mi pun şi comprese cu ceai diuretic. Acuma parcǎ-i mai bine. Dar nu de tot, un ochi plânge, altul râde, deci s-ar spune cǎ în medie aş fi serios. Dar tot într-un ochi se cheamǎ cǎ sunt. Şi urechea-i alǎturi... Aveţi vreo idee, soluţie, mǎrturisire?

Pânǎ atunci mǎ duc sǎ-mi fac nişte rinichi cu ceapǎ şi piper. Asta-i simplu. Se pune întâi ceapa tǎiatǎ peştişori, pe urmǎ rinichii tǎiati bucǎţele şi în zece minute e gata. Mie-mi plac în sânge.