Traian Cohal, fostul nostru profesor

Am revenit de multe ori la şcoală, în timpul studenţiei şi chiar după aceea. Intru în liceu ca într-o catedrală unde vrei să fie linişte şi să-ţi încarci bateriile. Trec de fiecare dată prin holul răcoros şi văd plăcile de marmură, din ce în ce mai multe, cu şefii de promoţie. Mă uit mai ales la cele vechi, unde literele nu mai strălucesc, aurite: Eugen Lovinescu, Traian Lalescu, Mihai Jora, Demostene Botez, Mihai Ralea, Ionel Teodoreanu, Petru Ştefănescu Goangă, Radu Beligan şi mulţi alţii…

Datorită profesorului Cohal am ajuns să mă intrige, să-mi placă şi pe urmă să înţeleg faimoasele paradoxuri ale matematicii. Câteva luni după absolvire m-am întors la liceu, june student în Matematici. Eu eram la catedră de data asta iar el în clasă. Am făcut o oră despre paradoxuri, la a XI-a specială. Am dat-o puţin şi pe filozofie la Ahile şi broasca ţestoasă. Deh, într-una din bănci era verişoara colegului meu de clasă şi apoi de facultate N.C. care nu-mi era deloc indiferentă în acel moment. Hm, cred că nici ea mie… Vorba ‘ceea : “Iţi plac fetele bădie ? / Dar tu lor ? / Şi ele mie !“

Prin ’95 am venit de la institutul unde lucram în Bucureşti cu nişte calculatoare cumpărate printr-un program UNESCO şi am inaugurat un laborator de informatică. Atunci am dat la bibliotecă şi un exemplar cu dedicaţie din Dicţionarul Limbii române pentru elevi la care eram coautor. Ce mândru am fost! Tot atunci am primit de la Profesor, cu umilinţă, ultima culegere pe care o scosese până atunci, Vă place matematica? O am în faţă : “Lui Dan Văideanu, împreună cu cele mai bune urări ale celui care i-a fost profesor de matematică“.

Imi spune mereu că nouă ne datorează cariera lui. ”Dane, eu învăţam sigur mai mult ca voi seara acasă când îmi pregăteam ora”, ”Da Dom’ profesor, dar n-am fost numai noi, au mai fost şi alte clase speciale”, ”Ştii ce se-ntâmplă măi băiete, voi aţi fost primii...”.