Scurta paranteză ardeneză

Exact vinerea trecută am vândut maşina. Conform înţelegerii clientul pe care-l preferasem a ajuns pe la prânz. Era cu socrii care plecau mai departe la Bruxelles. I-am invitat în casă, am băut o cafea, am semnat ce trebuia semnat şi am făcut o tură cu maşina, el s-o vadă iar eu de adio. Prima oară pasager în maşina mea! Pe urmă mi-a dat cecul şi a plecat. Am rămas mult timp cu inima strânsă în faţa porţii uitându-mă cum şi-a reglat meticulos scaunul, oglinzile, GPS-ul şi celelalte aparate. Mă amăgeam că mersul pe jos o vreme face bine. A trecut o săptamână dar pe jos încă n-am mers, mereu se găseşte cineva să mă ducă. Ieri pe la ora prânzului am primit un semeseu : “Bonjour, merci pour la 407 ; c’est une super voiture ! bonne journée! “. Nu se poate! Mai ştie cineva să spună mulţumesc pe-aici! Şi încă pentru un lucru pe care a dat bani! Stăteam zâmbind să-mi revin din surpriza plăcută şi încercând să mi-o explic şi deodată am avut revelaţia: clientul meu era un negru…