Vecinul meu 4 (2)

Dupa ce ne-am mutat în casa asta veneau la noi prieteni care-si lasau masinile în parcarile pictate pe caldarâm, inclusiv din fata casei lui, acelea fiind parcari ale strazii si strada nefiind proprietatea sa. La plecare, seara târziu, amicii îsi gaseau masinile încadrate cu infinita grija de masinile lui, bara la bara, ca sa nu se poata misca decât eventual în sus. Urmau batai la usa, complimentele de rigoare, dupa care puteau pleca multumiti ca si-au facut un prieten nou. Ba mai mult, într-o seara când la noi nu fusese nimeni, vecinul 4 a sunat la poarta pe la 2 noaptea somându-ne sa mutam o masina parcata în fata casei lui. Nefiind a noastra sau a vreunui prieten de-al nostru i-am explicat cu litere mari si desene ca as vrea dar nu pot. Pe la 4 dimineata adevaratul proprietar care fusese probabil la un chef prin vecini a vrut sa plece, dar fiindu-i aplicat acelasi tratament fata-spate, n-a putut nici el. A claxonat vreo zece minute si când a fost sigur ca a trezit tot cartierul a chemat un taxi. Dimineata l-am vazut discutând putin agitat cu noul lui amic, dupa care a plecat si el multumit.

Nedorind sa-i mai tocesc nervii cu alte gafe posibile am dat telefon la politie sa vad care sunt drepturile mele de cetatean care-si plateste impozitele. In cinci minute în fata casei mele au aparut doi politisti pe doua motociclete, ziceai ca-s Robocop 1 si 2. Costume de piele, casti, manusi pâna la genunchi si cizme pâna la cot. Au intrat în casa (la noi) si acolo a avut loc urmatoarea discutie : ”Da, suntem la curent. Domnul a facut la fel cu toti vecinii pe care i-a mai avut. S-a ajuns si la procese. Si procesele de voazinaj sunt foarte neplacute. Din pacate ati nimerit peste un tâmpit, dar are dreptate. Daca nu-i de acord, nu aveti dreptul sa intrati pe parcarea lui. E proprietate privata. In schimb el nu are dreptul sa blocheze masinile altora. Daca se mai întâmpla va rugam sa ne anuntati. O zi buna !”. La plecare vecinul 4 care privea din spatele perdelei a ramas foarte mirat ca am dat mâna cordial cu politistii si ca nu aveam catuse.

Câteva zile dupa aceea o fatuca a sunat la noi sa ne întrebe daca stim cine i-a blocat masina ca nu mai poate pleca. I-am aratat casa de vis-à-vis si în timp ce ea batea la usa balaurului, mi-am luat aparatul, am iesit la vedere si am facut ostentativ câteva poze cu personajele si cu masina blocata. Fata mi-a facut cu mâna iar vecinul nu mi-a mai facut nimic din ziua aceea.

Pâna într-o dimineata, când, vrând sa iasa din parcarea lui privata, bineînteles de-andaratelea, nu s-a asigurat ca sa vada ca exact în momentul acela treceam prin spatele lui si a intrat drept în mine. Nu stiu prin ce miracol masina mea n-a avut decât o mica zgârietura, în timp ce a lui s-a îndoit bine. Dupa cum se stie, apararea cea mai buna este agresivitatea. Daca la asta se adauga si o mica doza de prostie, nu multa dar suficienta, rezultatul este mirific. Ranit în amorul lui propriu de pilot de tâmpenia pe care tocmai o facuse mi-a spus ”Asta-i pentru ca sotia dumneavoastra nu-mi mai spune buna ziua”. ”Nici nu cred ca o sa va spuna vreodata. Acuma ma grabesc, cred ca-i clar cine-i de vina, scuze si vorbim diseara”. N-am vorbit nici în seara aceea, nici în zilele urmatoare. In schimb i-am trimis o scrisoare cu confirmare de primire în care evocam incidentul si-l invitam la discutii. Aici am învatat ca pentru orice, pardon, rahat trebuie sa te acoperi de hârtii. In ziua în care posta mi-a adus confirmarea cu semnatura lui, m-a sunat seara : ”Ce pretentii aveti ? Eu pot sa mai circul cu aripa îndoita, nu-i nimic urgent, dar daca dvs. aveti vreo reparatie de facut, îmi aratati factura si va dau banii”. ”Nu vreau nimic, decât o relatie normala”. De atunci un loc de parcare din fata casei lui este mereu liber pentru una din masinile noastre, eu fac din nou manevre pe parcarea lui de pe trotuar si a început sa ne salute sau sa raspunda la salut, depinde cine-i mai rapid.

Acum astept sa ne invite si la masa…