Inceputuri

Henri Salvador - Jardin d'hiver


Prima mea zi de lucru aici a fost pe un 1 decembrie, au trecut zece ani... Iar prima investitie majora a fost sa mergem la un magazin de mobila sa luam un dulap, celelalte doua fiind pline ochi cu hainele celor doua colege de apartament cu vechime mai mare. Ca în vorba cu socoteala de-acasa, am plecat dupa un dulap si ne-am întors cu un dormitor si un salon. Ne-am mai gândit pe drum spre magazin ca e cazul sa terminam, noi cu improvizatiile si eu cu statutul de tolerat.

Spre sfârsitul lunii, dupa ce am învârtit sute de suruburi si am instalat mobila, din prima leafa am luat si o combina audio JVC (alt obiect foarte necesar si urgent), cea mai tare ”money can buy”. Inca mai traieste si azi si e mai buna ca toate home teatrele care au aparut între timp. Primul CD pe care l-am cumparat / ascultat a fost Henri Salvador, Chambre avec vue. De Craciun a venit la noi varul Tudor si înca un prieten comun. Indoctrinati profund de legenda rafinamentelor gurmetilor de prin partea locului am mâncat ce se cuvine, dar ne-am dedat în final si la niste sarmale cu afumatura pe fundul oalei si la o friptura bine împanata si garnisita la cuptor. Pe atunci înca eram convins ca la o mâncare conteaza mai ales gustul si nu-mi descoperisem talentele culinare care aveau sa ma invadeze mai târziu.

Primul Revelion francez l-am petrecut la Amiens la un francez bolnav de România, într-o companie foarte amestecata, unde am facut o petrecere nebuna, românii (aici numar si gazda) si moldovenii fiind majoritari iar francezii ”puri” doar vreo trei. Francezul, doctor si el, petrecuse multi ani dupa ’89 în România si pe urma în Moldova, dar cea mai mare parte din timp la Slobozia cu diferite misiuni umanitare ocazie cu care în cultura lui aparusera multe componente balcanice. Fiind cu noi si un cuplu format dintr-un vietnamez însurat cu o chinezoaica bineînteles ca am amestecat mâncarurile fara nicio noima. Cu ocazia asta l-am vazut facând rata cu sos caramel si cu miere, îi zice ”canard laqué” care cu mirodeniile lor asiatice a fost chiar bun. Iar cum ei nu arunca nimic dintr-un animal, a mai facut si o supa cu sângele ratei. Si pentru ca tocmai îi venise ideea sa bea sampanie ”sabré” si avea un iatagan în mâna chiar când a adus supa la masa, n-am putut sa-l refuz si am luat câteva linguri. Nu cred ca am sa mai repet experienta.

Imi mai aduc aminte ca imediat dupa miezul noptii, abia împlinisem 50 de ani si eram deci în plina maturitate, ne-am hotarât toti flacaii prezenti s-o facem pe Chippendales. Si am facut-o. Stiu ca am coborât de la etaj unde era ”vestiarul” care cu cât a avut curajul sa expuna, învârtindu-ne niste foantze pe deasupra capului, foante pe care le-am aruncat conform traditiei asupra audientei si asistentei feminine. Se spune ca am avut succes, ceea ce le-a încurajat si pe Doamne sa faca la fel. Se pare ca cel mai bine s-a prezentat Andreea care avea vreo 16 ani pe atunci. Oricum, a fost ultima oara când m-am mai dezbracat în public.

Ma gândesc ca peste vreo doua saptamâni o sa am de trecut alt prag psihologic si cred ca "români, mi se pregateste ceva!!!".