Incepând operatiile estetice la casa din Bucuresti am vazut ca este mai greu sa scapi de o mobila veche decât sa-ti cumperi una noua. Si din când în când e bine totusi s-o faci. Nu, nu sunt snob, o sa vedeti de ce. Asta noua este si utila si frumoasa, încapatoare si foarte ergonomica, mai ales într-un apartament de bloc. Iti da un brânci pentru înca un numar de ani si parca se face o medie de vârsta cu mobila cu tot pe cap de locuitor si este mai multa lumina în jurul tau.
O sa ma întrebati ce are asta cu intelectualii? Titlul este oarecum împrumutat din alta parte, iar acolo un artist, vorbind despre “telectuali” (de fapt despre “falsi intelectuali” dar stiti cum e cu dubla negatie, iar eu uneori, ca sa fiu înteles mai usor, simplific limba cât se poate), îi clasifica. Deci are legatura cam cât are si biserica ortodoxa cu matarânga din opera lui recenta dar perena, ca prostia omeneasca sau ca leusteanul.
In casa din Franta (ea însasi frumoasa, încapatoare si luminoasa) am un singur complex. Mobila din salon este din lemn masiv si a costat de doua ori mai mult decât cred ca mi-ar trebui ca sa remobilez toata casa din Bucuresti fiind totusi relativ ieftina pentru peturile din zona. Aici ma simt într-adevar snob. In salon. Dar v-am povestit cum si de ce am luat-o. Alegerea între Icheia si lemnul masiv nu tine de ce si cât ai în cap sau în mapa cu diplome. Nici continutul bibliotecii n-ar fi un criteriu, dar oricum e mai aproape de realitate. Poti sa ai o biblioteca din lemn masiv plina cu reviste porno dupa cum într-un raft din carton presat de la magazinul suedez sa se poata zari “dansul cartilor” cum spune cineva. Deci mobila nu prea dovedeste cât esti de (in)telectual. Si e riscant si de prost gust sa vorbesti la gramada despre oameni pe care nu-i cunosti si sa dai verdicte.
Restul mobilelor noastre sunt în mare parte noi, vesele, nu foarte scumpe (nu mi-e rusine s-o spun) si da, unele sunt de la Icheia si daca vreau altele n-am decât sa le schimb, nu-mi pare rau. Din cea din lemn masiv în cel mai bun caz se pot alege patru scânduri pentru un pardesiu la doua rânduri, asta daca cineva vrea sa fie sobru si elegant. Mie nu-mi place culoarea, e prea trista pentru un asemenea moment. Dealtfel nu m-am omorât niciodata dupa paltoane si pardesie, în schimb stiti de ce sunt în stare ca sa fiu asortat .
Să ne mai tragem sufletul...
Acum 2 ore
Oricum cea din lemn masiv este de calitate. Nu se compara cu niciun pefeleu, ca sa ma exprim mai plastic. :))
RăspundețiȘtergereDe acord cu tine. Nu o data ma surprind punand gand rau mobilei din livingul meu si visand cu ochii deschisi cum o sa arate acolo in colt un corp nustiucum, din ala jos pentru televizor si inca un dulap nustiucum de preferinta cu vreo 40 de usi si ceva etajere nustiucum pe care sa le umplu cu fototgrafii de famile.... si o biblioteca mai incapatoare ... te pot intelege perfect.
RăspundețiȘtergereAm citit tot, am luat articol de articol si am ras copios, am admirat lustre si aplici si stilri si determinari vestimentare:) si mi-a cazut tare bine, ca mi-a fost dor ..
Cat despre telectuali eu nu o sa uit niciodata cat de fericit a fost dragul meu Oleg (scriitor si muzicolog) atunci cand a putut sa isi scoata toate cartile, care ii erau stocate in cutii de ani de zile si sa si le insire pe niste rafturi banale, de pal negru. Vreo cateva sute de carti, jumate in rusa, una si una. Le-a luat bucata cu bucata, le-a descantat, le-a dezmierdat, de unele uitase, le aseza pe fiecare la locul ei numai de el stiut, cu o bucurie de nedescris...
tare ma indoiesc ca o mobila stil ar fi schimbat ceva...in telectualitatea sau starea lui de bine... stii? Pana la urma, in povestea pe care o mentionai tu, cred ca e vorba de nitel snobism...
m-am amuzat teribil citind povestea "accesoriului" tau rosu :))
RăspundețiȘtergereesti un adorabil povestitor :))
lemnul e cald, are viata
RăspundețiȘtergeremobila de la "ichea" este foarte practica, dar nu te poti indragosti de ea ca de un cufar de lemn sau de o pereche rosie :)
Mobila din lemn masiv va exista şi peste 100 de ani. Cea de la I nu va rezista atât...
RăspundețiȘtergereintotdeauna mi-am dorit o camera destinata exclusiv relaxarii, iar aceasta ar fi mobilata cu o biblioteca din lemn masiv si un fotoliu imens din piele. Ar fi un loc atemporal, unde se intra fara mobil, calculator si alte mijloace de comunicare, un loc unde sa ma rup de lume si sa ma regasesc printre randurile cartilor.
RăspundețiȘtergereNu as putea sa spun ca ma pricep la mobila sau ceva, dar intotdeauna am fost de parere ca cea din lemn are un farmec aparte. O zi frumoasa Dan !
RăspundețiȘtergere@Cristi
RăspundețiȘtergereBineînteles ca e mai buna si “mai altfel” din toate punctele de vedere, inclusiv pretul, dar nu judeci oamenii doar dupa asta.
@Dana
RăspundețiȘtergereAsa-i Dana, adunam toata viata lucruri mai mult sau mai putin utile dar de care ne legam si pe urma ne vine greu sa ne despartim de ele. Dar ca sa aiba totusi loc în casa si sa mai încapem si noi mai trebuie adaugate uneori chiar niste rafturi banale, din pal negru. Ce pui pe ele conteaza, iar daca mângâi fiecare carte înainte de a o aseza la locul ei, raftul devine mai valoros si mai "încarcat" afectiv.
Din fericire aici si acum avem loc, dar într-un apartament de bloc din Bucuresti tot la rafturi ajungem.
@Pandhora
RăspundețiȘtergereDraga de ea Kiki! Are peste 70 de ani vecina noastra si de fiecare data când venim la Bucuresti ne întreaba la telefon dinainte de ce avem pofta si când ajungem vine cu o oala de ciorba de fasole cu afumatura, sau cu o strachina de fasole batuta sau cu icre si se bucura vazându-ne ca ne place... Ultima oara mi-a spus “Când mai ai nevoie sa-ti cumperi stii tu ce, mergem împreuna, dar cu aceeasi conditie!”.
@Sophie
RăspundețiȘtergereE cald de la mâna celui care-l mângâie, dar nu prea mai avem loc în viata noastra pentru toate cuferele de lemn pe care ne-ar placea sa le vedem împodobindu-ne casa.
@Catalin
RăspundețiȘtergereIn mod sigur nici eu nu mai rezist atât. Iar urmasii urmasilor urmasei mele nu stiu daca vor aprecia investitia facuta în urma cu 100 de ani de un stramos pe care nici nu l-au cunoscut. Si ma mai întreb, o sa aiba unde s-o puna ? E pacat, pentru ca mobila veche este impregnata si de sufletul celor care-au folosit-o...
@Mircea
RăspundețiȘtergereAm si eu destul de des gândul asta, sa ai tot ce-ti trebuie în jur, doar sa întinzi mâna si sa ai ce doresti (cred ca de asta se si spune "la îndemâna"), ca într-o cabina de avion. Mi-am si facut asa ceva aici, în birou, din capul meu, cu mâna mea, din lemn adevarat, slefuit si mângâiat de mine, ma simt bine si-mi place. Dar am si calculator...
@Rappa_ru'
RăspundețiȘtergereMobila este un lucru personal, chiar mai personal decât hainele, cu mobila nu iesi pe strada la plimbare. Trebuie sa-ti placa tie în primul rând si daca-ti place înseamna ca te pricepi. Daca mai poti sa si scoti cu mâna ta din fibra lemnului o idee care ti-a fulgerat o clipa prin minte, cu atât mai bine!
Un weekend frumos!
mno...dar tot n-am vazut chilotii rosii...perechea de chiloti rosii!
RăspundețiȘtergereUite, pentru mine mobila trebuie sa fie practica, cu gust si sa nu stea in mijlocul camerei,hai, eventual o masuta. Am o mobila de perete, veche, neinspirata, intr-o camera. Nu-mi mai place, dar de vreo 3 ani nu-mi mai bat capul pentru investitii in casa...insa, cumva tot am facut sa nu arate bizar camera. In rest...totul e facut la comanda, masurat, practic, asortat...n-avem ikea, dar daca ceva mi-ar placea de acolo si as considera ca e de trebuinta, as cumpara.
Interiorul casei trebuie sa emane caldura, sa fie placut, practic si sa ma simt bine, dar nu voi investi tot ce am in interior.
Nu ma trece niciun fior daca pipai lemn de brad sau de stejar, cires sau altceva. Eventual ma gandesc cine ar cara-o daca ma mut/zugravesc etc.
Nu ma simt nici mai proasta si nici mai desteapta pentru ca procedez astfel, dar mi-am impus sa nu devin sclava casei.
Vai ce-am mai ras cu chilotii rosii. Kiki trebuie sa fie o minune de femeie.
RăspundețiȘtergere"Daca mai poti sa si scoti cu mâna ta din fibra lemnului o idee care ti-a fulgerat o clipa prin minte..."
Pai daca poti si iti place sa faci asta, e extraordinar.
Iar la Ikea chiar exista mobile din lemn, dar nimeni nu prea mai baga de seama. :))
După principiul nu haina face pe om, nici mobila nu face casa, ci mai mult lucrurile cu care știi să faci din casă un cămin. Părerea mea.
RăspundețiȘtergere@Cleo
RăspundețiȘtergereAm crezut ca-i clar, pe aia nu-i vede decât Kiki!
Eu am un fior când pipai lemnul, asa cum altora le plac zidurile sau fiarele, mie-mi place lemnul. Mirosul de lemn proaspat si de rasina când îl slefuiesti... Am facut multe lucruri din lemn pe unde-am stat.
@Cora
RăspundețiȘtergereAi dreptate cu Kiki! Costel o stie, a mâncat si el din fasolea batuta cu usturoi facuta de ea, acum doi ani.
Imi place sa lucrez lemnul iar aici am si unde s-o fac si sculele de care am nevoie.
Daca te uiti la eticheta vezi imediat care-i din lemn!
@Zodrac
RăspundețiȘtergereDa, unele lucruri din casa înseamna ceva anume doar pentru cei care locuiesc acolo.
Imi vine sa ma mut la Ikea. :)
RăspundețiȘtergere@Dr. Stoica
RăspundețiȘtergereMai greu ar fi ca trebuie sa stai putin ascuns într-un dulap la ora închiderii. Pe urma ai tot ce-ti trebuie. Chiar si restaurant, poti sa dai si petreceri!
Vii la mine la petrecere? :))
RăspundețiȘtergere@Dr. Stoica
RăspundețiȘtergereCu mare placere, în august vroiam sa investesc puternic acolo. Vin la petrecere si ies mai ieftin!
Eu nu am inteles de ce ati stalcit numele reputabilei firme de origine suedeza "Ikea". Ati fost cumva nemultumit de serviciile vreunui angajat al firmei Ikea ? Aveti obiectii despre calitatea produselor Ikea ? Va roga sa intelegeti ca eu nu scriu aici in mod ironic; doar vreau sa inteleg de unde iritarea sau frustrarea dvs. re. Ikea. Cine stie, poate putem sa ii ajutam sa isi imbunatateasca serviciile sau produsele daca le semnalam in mod direct ce deficiente credem noi ca au.
RăspundețiȘtergereUite aici doar doua site-uri independente unde fiecare poate sa isi dea cu parerea in mod cat mai CONCRET, deci si util, (atat pt. cel care scrie si isi diminueaza astfel sentimentul de frustrare, cat si poate pt. compania respectiva care isi poate imbunatati operatiunile), despre produsele sau serviciile firmei Ikea:
http://www.blagger.com/db4/company_id/703/companyname/Ikea.html
http://gethuman.com/Ikea-customer-reviews_419.html
Desigur ca puteti folosi formularul de contact de pe adresa firmei Ikea in sine.
Nu va suparati ca am facut aceste observatii. Nu imi place sa simt oamenii frustrati sau suparati in mod inutil daca se intampla sa ii observ daca trec pe site-urile lor din intamplare pe Internet, (deoarece dauneaza sanatatii lor pe termen indelungat, cat si atmosfereri/mediului de comunicare interumana in general pasnica de pe WWW), si incerc sa le semnalez cai cat mai simple de rezolutie a acestor frustrari.
Nu fac asta in mod constant deoarece nu face parte din indatoririle mele de serviciu. Asa mi-a venit, din simpla compasiune umana, pe care am voie sa mi-o exprim deoarece sunt off-serviciu acuma.
Deoarece scrieti in limba romana pe Internet, ma simt nevoit sa va rog de asemenea sa nu va faceti probleme din cauza ca am trecut eu pe aici si am comentat pe blogul dvs. Nu veti fi catalogat de catre mine sub nici o categorie pozitiva sau negativa demna de interes pentru blogosfera de limba romana. E adevarat ca l-am avut o vreme pe blogerul drstoica in blogrollul unui din blogrollurile mele, insa nu mai am nici o utilitate pt. dansul in acest moment si il voi scoate din blogroll, deci nici adresa blogului dvs. nu va fi asociata in mod direct cu blogul sau blogurile mele. Deci, repet, nu este cazul sa deveniti ingrijorat sau paranoic ca am trecut eu pe aici. (Zic asta deoarece am mai patit-o si cu altii si am constatat ca nivelul de paranoia in cadrul diasporei romane vizibile pe Internet este mai ridicat decat media altor expatriati din alte tari.)
@roamsk
RăspundețiȘtergereDomnule, sunteti foarte nou pe blog si ati citit pe sarite, deci e normal sa nu fiti la curent. Impreuna cu doi “colegi” de blog, oameni cu foarte mult umor, am stâlcit intentionat unele nume (Icheia, kanapea etc.), ironie evidenta la adresa celor care stâlcesc limba vorbind “concis”, adika “blogereste”.
Personal sunt un mare admirator al suedezilor. E prima tara din vest pe care am vazut-o “dupa ‘89” si prietenii mi-au spus ca am avut ghinion, o sa le compar pe toate celelalte cu Suedia. Au avut dreptate. Sunt un mare admirator al produselor Ikea (e mai bine asa?), am cumparat multe lucruri de la magazinele lor de aici si am de gând sa-mi remobilez casa din Bucuresti tot cu marca asta. Iar fiica noastra si-a mobilat toata casa cu Ikea.
De fapt toate astea le-ati fi putut întelege si singur daca ati fi citit cu mai multa atentie textul meu si mai ales trimiterile (mai putin ultima). Ati fi vazut ca de fapt am combatut pe cineva care a asociat numele Ikea cu “falsi intelectuali”. Daca lucrati la Ikea si mai si traiti, dupa cum se vede, în Norvegia, va rog sa cautati frustratii, paranoicii, îngrijoratii în alta parte, adica acolo unde se afla ei cu adevarat. Nu sunt deloc apasat daca cineva trece prin blogul meu, dimpotriva, îmi face placere. Doar de asta “ne-am facut“ blog, sa fim cititi. Lista mea de bloguri citite este, dupa cum vedeti, destul de marisoara.
Nu ma uit pe site-urile pe care mi le-ati trimis, prefer sa merg direct în magazin.
Cât despre faptul ca “drstoica” nu va mai fi pe blogrollul dvs. cred ca ati procedat corect. Nu merita asa ceva.
esti culmea! m-am stricat de ras..."Cât despre faptul ca “drstoica” nu va mai fi pe blogrollul dvs. cred ca ati procedat corect. Nu merita asa ceva."
RăspundețiȘtergerestii care e norocul nostru? ca noi ne putem feri, caci tipul asta trateaza bolnavi...desi incep sa-mi reconsider aceasta notiune.
@Cleo
RăspundețiȘtergereCare tip trateaza bolnavi? Catalin sau domnul? Sa te feresti tu, eu n-am de ce: doar ramasese ca trateaza duamne si duomnisuare. Si domnul celalalt tot doctor este? Eu nu stiu, dar n-as fi crezut, dupa poza pare foarte tânar!
Lasa-l pe Stoica...
RăspundețiȘtergereZiceam de drcraciun=roamsk, este psihiatru. Tanar, 30 de ani,acum traieste in Norvegia, un tip destept dar afectat de multe...
Si e genul care dintre Angelina Jolie si Brad Pitt, l-ar alege pe el.
E un tip fain, de altfel, si cam...singur. Nu-i prea place gluma, pentru ca ia prea mult din timpul in care ar trebui sa-l admiri, in schimb e doldora de prejudecati.
Sa-l admiri, e obligatoriu! :)
Dane, refuzi o consiliere psihiatrica online, gratuita. Stiu, ai acasa ceva bun, dar omul asta iti poate shimba viata.
RăspundețiȘtergere@Cleo
RăspundețiȘtergerePe Dr. Craciun l-am mai citit pe bloguri foarte destepte si îngâmfate. Intre aia si el îl prefer pe el deci. Totusi normal mi s-ar fi parut ca între Angelina si Brad sa ma aleaga pe mine! Nici nu-s sigur daca nu cumva a si facut asta!
@Dr. Stoica
RăspundețiȘtergereS-o dau sau s-o primesc? Consilierea vreau sa zic.
Barter. Troc. Echitabil. :))
RăspundețiȘtergere@Dr. Stoica
RăspundețiȘtergereUn psy în cartier este deja suficient. Inca vreo douazeci la serviciu e cam mult. Onlainul este singura mea pauza.