Traian Cohal (1)

Aşa cum Noica i-a trimis pe ucenicii lui favoriţi la izvoarele filozofiei, profesorul Cohal s-a întors cu noi şi am refăcut împreună drumul către respect, sensibilitate, prietenie şi dragoste. Când am citit Jurnalul… am aflat cu uimire şi plăcere că Noica a iubit şi a respectat matematica. Iar mă gândesc la Noica şi la ”şcoala” lui. Paralela vine de la sine. Noica spunea ”Tot ce e bun în viaţă poartă în sine infinitul” şi ”Nici un răspuns nu e bun dacă închide problema” sau vorbea despre o anume ”... stare a spiritului de unde începe metematica”. Asta se întâmpla în anii Paltinişului. Noi le-am aflat, poate altfel enunţate sau poate nici măcar rostite cu mai bine de zece ani înainte.
Fără să-i spună nimeni simţea despre fiecare cam în ce vârtej se află. Iar la 16 ani noi eram într-un vârtej continuu. Şi asta se vedea la ore. Aveam multe fete frumoase în clasă, iar în anii care au urmat au mai apărut încă două clase speciale mixte…
Era un om vânjos cu o figură plăcută chiar când era încruntat. Figură de boxeur care a luat multe bătăi. Şi acum este într-o formă de invidiat însă ceea ce sare în ochi sunt privirea şi un chip surprinzător de tinere în contrast cu părul alb. Ondulat şi… mult. Da, mai ales ochii arată un spirit mereu treaz. Işi mai pune şi azi uneori o mână în şold către spate, semn al unei vechi şi demult mărturisite dureri de coloană.