Christophe Dugarry (campion mondial în ’98 si european în 2000) : "Domnule, eu cred ca se întâmpla ceva acolo în Africa, astia au trecut în alta dimensiune, e ceva straniu, paranormal : toti plâng, toti au ochii mari si mirati si nimeni nu mai face ce-ar trebui sa faca. Totusi acolo nu-i Cupa Banania, e Cupa Mondiala ! ". Fac o paranteza, de Dugarry îsi aduce aminte cu mare placere Gică Mihali: "Am jucat cu francezii… meciul acela blestemat de la Euro ’96. Atunci am luat un gol de video-gag! … M-am dat cap în cap cu Dugarry, Stelică s-a urcat peste noi, iar mingea s-a scurs în poartă! Ar fi fost bine dacă Stelică l-ar fi lovit pe francez. Aşa, ne-ar fi lăsat laţi pe amândoi şi s-ar fi evitat golul! ".
Emmanuel Petit (si el campion mondial si european) : "Totul trebuie reconstruit. Nici macar nu se poate spune ca fotbalul francez este o ruina, nu, este un teren gol, este desert". "Pacat ca atunci când câstiga, mai rar în ultimul timp, o fac toti împreuna, iar când pierd, pierde fiecare separat, se destrama. Asta nu înseamna echipa".
Bixente Lizarazu (la fel ca ceilalti doi) : "Evident ca dorim mereu sa câstigam, dar trebuie acceptata si înfrângerea. Ceea ce este socant acum este rascoala jucatorilor care îsi bat joc de tricoul Frantei, l-au luat ostatic. Ei nu-si dau seama de ridicolul situatiei si de imbecilitatea gestului. Echipa Frantei nu le apartine, n-au dreptul sa o transforme într-o echipa dintr-un sat oarecare. Aici au pierdut pedalele. Chiar daca ne asteptam la un esec, nu credeam ca se va ajunge asa departe. Iar daca exista cineva care a creat o atmosfera de paranoia în jurul echipei, este el (Musiu Raymond, zic eu), iar aceasta atmosfera i-a contaminat pe jucatori : s-au rupt de lume…".
Si iar îmi aduc aminte ce-mi spunea Cornel, campion mai mare ca toti cei trei la un loc.
Sébastien Chabal, supranumit "Anestezistul (aveti rabdare sa treaca publicitatea, e scurta), Attila, Hannibal Lecter, Cartouche, Omul cavernelor, Animalul" (toate poreclele astea sunt spuse si acceptate cu dragoste). Este de multa vreme sportivul preferat al francezilor. Rar am vazut un om blând, timid si cald ca el, bineînteles înafara terenului : "Când ai privilegiul, ca mine, sa traiesti foarte bine din pasiunea ta, exista valori care nu trebuie sa fie trecute în derizoriu. Dragostea pentru tricou este una primordiala. Tricoul înseamna mai mult decât niste culori. Tricoul este o istorie…, înseamna oamenii care muncesc în umbra fara nicio speranta la vreo recunoastere, înseamna suporterii care platesc scump ca sa ne poata încuraja, pe noi, echipa lor. Tricoul înseamna în sfârsit copiii carora le stralucesc ochii când îsi vad idolii învingatori împreuna, în echipa… Si câteodata telefonul suna. La capatul celalalt al firului este echipa Frantei. Munca a dat roade… Consacrarea. Toate sacrificiile si eforturile facute de-a lungul anilor sunt recompensate. Ca este vorba de prima selectie sau ultima (pentru Chabal a 55-a !), fericirea mea a fost aceeasi si motivatia intacta… Tricoul "bleu" are o încarcatura, este un simbol diferit de altele. Inseamna ca am fost ales în elita sportului meu ca sa reprezint culorile tarii mele. Ce-mi trebuie mai mult ca sa ma autodepasesc ? ". Poate sunteti mirati sa auziti asa ceva. Exista în echipa Frantei asemenea jucatori ? Da, dar în echipa Frantei de rugby. Iar rugby-ul este alt sport… Mai adaug ca Chabal "costa" 200 000 de euro, în timp ce unul dintre "rasculati" câstiga la Bayern 900 000 pe luna si a plecat la Munchen cu un avion privat.
Asa se cânta imnul înaintea unui meci de rugby. Sau când a purta tricoul nationalei înseamna ceva.
Peste trei luni Franta o sa joace cu România în preliminariile Campionatului European din 2012. Nici echipa noastra nu se simte prea bine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scrieti baieti, numai scrieti!