miercuri, 30 decembrie 2009

J - 1

Gata, ultima telegrama. Stop. Maine ora coafor, croitor, pedichiura. Stop. La Multi Ani, bucurii, belshug, curaj si fara complexe. Stop. Vedere mai buna. Descoperit vin negru Recash, efect pozitiv, desteptat mai bine. Stop. Caut furnizor. Stop. Pe anul viitor!

luni, 28 decembrie 2009

J - 4

Aseara cred palinca mult metanol. Stop. Avut dificultati vedere, culcat aproape chior. Stop. Sculat bine. Nins. Preventiv, trecut pe vodca. Stop

duminică, 27 decembrie 2009

Telegrama

Confiscat foie gras aeroport Charleroi Stop. Asteptat Costica Baneasa Stop. Pupat nevasta Stop. A lui, Stop. A mea pupat el, Stop. Mancat spart, baut normal, Stop. Salata boeuf, racituri, SLANINA, SORIC, ceapa rosie, palinca, beri Stop. In casa cald, afara cald, frig nicaieri, ploaie Stop.

Erata - corectat fois cu foie - cauza metanol incurcat taste teribil - de ales intre foi, fois, foie???

sâmbătă, 26 decembrie 2009

J - 6

Deşi este mai elaborată ca precedenta, ar mai trebui să lucrez la expresia ochilor.
Vă doresc un An Nou nou luminat, belşug în casă şi pe masă!

miercuri, 23 decembrie 2009

De Craciun, de la Sting cântare


Lo, How a Rose E'er Blooming

Soul Cake

Gata, de Crǎciun ne împǎcǎm. “Cease fire” douǎ sǎptǎmâni. Pe urmǎ o luǎm din nou şi ne mai împǎcǎm iar de Paşti. Vǎ trimit o colindǎ şi (nu se putea altfel) încǎ o reţetǎ, ultima din acest an, din toatǎ inima, pe care sǎ o ascultaţi si sǎ o faceţi cu sufletul...

Lo How A Rose E'er Blooming
Lo, how a Rose e'er blooming / From tender stem hath sprung! / Of Jesse's lineage coming, / As men of old have sung. / It came a flow’ret bright / Amid the cold of winter / When half spent was the night.

Isaiah 'twas foretold it, / This Rose that I have in mind. / And with Mary we behold it, / The Virgin Mother so sweet and so kind. / To show God's love aright, / She bore to men a Savior, / When half-spent was the night.

Soul Cake
A soul cake, a soul cake, / Please, good missus, a soul cake, / An apple, a pear, a plum or a cherry, / Any good thing to make us all merry. / A soul cake, a soul cake, / Please, good missus, a soul cake, / One for Peter, two for Paul, / And three for Him that made us all.

God bless the master of this house / And the mistress also, / And all the little children / That round your table grow; / The cattle in your stable, / The dogs at your front door, / And all that dwell within your gates / We’ll wish you ten times more.

A soul cake, a soul cake…

Go down into the cellar / And see what you can find; / If the barrels are not empty / We’ll hope that you’ll be kind; / We’ll hope that you’ll be kind / With your apple and your pear, / And we’ll come no more a-soulin’ / Till Christmas time next year.

A soul cake, a soul cake…

The streets are very dirty, / Me shoes are very thin, / I have a little pocket / To put a penny in; / If you haven’t got a penny / A ha’penny will do; / If you haven’t got a ha’penny / God bless you.

A soul cake, a soul cake…

Craciun fericit si La Mulţi Ani!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

La -15° ...

... în mediul nostru profesional cu pǎsǎrele. Dacǎ vǎ uitaţi atent veţi vedea o porumbiţǎ rusoaicǎ şi blondǎ natural. De Crǎciun o sǎ mǎnânc sandwich-uri, e clar… Mai este o lebǎdǎ (doi?), o mulţime de raţe, I mean duckies, o cioarǎ şi un ciocârlan, nu neapǎrat în ordinea asta. Şi chiar un copac (sau copacǎ, nu-mi dau seama) care face balet. La prima vizionare a fotografiilor, toate câte erau (vreo douǎ sute), Nana - Zvetlana mi-a spus la poza cu cele douǎ umbre : “Ia uite, între noi doi se vede cine-i introvertit şi cine extrovertit (“ǎ”, nota mea, ca sǎ nu fie dubii). Se cunoaşte dupǎ cum ţinem mâinile, eu cu degetele desfǎcute, tu cu palma strânsǎ”. Dacǎ ar şti ea în câte feluri m-am gândit cum sǎ-mi ţin degetele! Am ales pânǎ la urmǎ poziţia cea mai decentǎ. Salutare la toţi!

Urme pe zǎpadǎ…

... pe terasǎ şi în grǎdinǎ. Puteţi spune care şi de unde vine?

joi, 17 decembrie 2009

A venit iarna la Charleville...

Am aşteptat iarna ca sǎ pun ultimele poze cu toamna. Nana le-a fǎcut. Aici este imperialǎ. Şi Nana şi toamna. Brazi, o Domniţǎ de-a pururea frumoasǎ din profil şi Ginkgo Biloba, cel mai vechi arbore din lume care-şi lasǎ covorul de frunze galbene în douǎ nopţi. “Cea mai veche familie cunoscutǎ de arbori“ pentru fidelii Wikipediei, care exista deja cu 40 de milioane de ani înaintea dinozaurilor. Din frunzele lui se face Tanakan-ul, vasodilatator mai ales cerebral, utilizat pentru ameliorarea unor tulburǎri de memorie sau atenţie. Dacǎ este cazul. Dacǎ nu, nu. In spatele lui un bǎtrân Sequoia, o ciupercǎ (sigur otravitǎ) şi cu voia dumneavoastrǎ, ultimul pe listǎ, un salcâm ceva mai tânǎr.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

“Simţ enorm şi vǎz monstruos”

Incep sǎ cred în deochi şi blesteme. Degeaba îmi punea bunica sǎraca benghiuri cu cenuşǎ în frunte când eram mic şi frumos şi mǎ deochea lumea. Acuma sigur nu-i deochi, nu mai rǎmâne decât blestemul. Pǎrerea mea... M-a vorbit cineva de “bine” astǎ noapte. Ce se-ntâmplǎ... M–am culcat bine-merci cu doi ochi râzând, mai târziu e drept, dar ǎsta nu-i un motiv, şi m-am trezit azi dimineaţǎ înlǎcrimat. Cu senzaţia aceea groaznicǎ de “corp strǎin” sub pleoapǎ. Ce mǎ fac? Nana este la Paris s-o vadǎ pe Andreea, Andreea este la Londra cu nişte prieteni iar eu sunt singur cu pisica. A mea, nu a vecinei, vecina nu are pisicǎ, eu n-o cunosc pe vecinǎ şi nici nu ştiu dacǎ am vreo vecinǎ la urma urmei. Am cǎutat de-am înebunit cu un singur ochi nişte muşeţel prin casǎ, cred cǎ dacǎ nu gǎseam eram în stare sǎ-mi pun şi comprese cu ceai diuretic. Acuma parcǎ-i mai bine. Dar nu de tot, un ochi plânge, altul râde, deci s-ar spune cǎ în medie aş fi serios. Dar tot într-un ochi se cheamǎ cǎ sunt. Şi urechea-i alǎturi... Aveţi vreo idee, soluţie, mǎrturisire?

Pânǎ atunci mǎ duc sǎ-mi fac nişte rinichi cu ceapǎ şi piper. Asta-i simplu. Se pune întâi ceapa tǎiatǎ peştişori, pe urmǎ rinichii tǎiati bucǎţele şi în zece minute e gata. Mie-mi plac în sânge.

miercuri, 9 decembrie 2009

Teatru interactiv

Actul 1
Se stinge lumina şi nu se ridicǎ cortina. In salǎ apar nişte aburi din care se întrupeazǎ un domn, sǎ-i zicem Ioan T., personaj foarte simpatic din Iaşii de acum 30 de ani. Mǎ mai întrupez şi eu, tot de-atunci şi tot de-acolo. Undeva în back mai este întrupat şi un TV alb-negru care vorbeşte. Este 8 seara, eu tocmai terminasem meditaţia cu juniorul şi beam un pahar de vin roşu, ca de obicei, cu seniorul. “Vǎ doresc tutulor, multǎ sǎnǎtate şi multǎ fericire tovarǎşi! Trǎiascǎ lupta pentru pace!”. “Ce atâta pace dom’ Vǎideanu, nu vezi cǎ nu mai avem ce mânca, ne cǎlcǎm pe picioare, ia sǎ mai fie şi-un rǎzboi!”. Vorba vine, masa era plinǎ şi noi eram deja la a doua sticlǎ, mai mult domnu’ T., eu pe-atunci n-aveam atâta spor ca el sau ca acuma sǎ zicem. Vocile au un ecou straniu, parcǎ ar veni de pe altǎ lume. Poate şi sunt pe altǎ lume. Vocea mea nu este deloc. Eu tac. Nu se lasǎ cortina (cǎ nu s-a ridicat) şi se aprinde lumina.

Actul 2
Se stinge lumina şi se ridicǎ cortina. Scena este împǎrţitǎ în trei.

In stânga (sau dreapta) înţelegi cǎ este un hangar imens (ca un depozit de CAP dezafectat, salǎ de sport într-o cazarmǎ sau un cort militar mare). Câteva grupuri de personaje sunt îmbrǎcate în alb, cu mǎşti albastre sau verzulii şi mǎnuşi la fel, unele emoţionate vizibil, altele mai în vârstǎ şi cu gesturi mai sigure. Aparent nu au foarte multǎ treabǎ. Alte câteva personaje izolate, mai puţine decât cele dinainte, cu care regizorul vrea sǎ sugereze aglomeraţia, îmbrǎcate multicolor şi care completeazǎ un formular. In dreptul uneia dintre cǎsuţele formularului scrie “Imi asum în întregime riscurile...”. Inţelegi cǎ este o populaţie puţin speriatǎ. Mai sunt în decor zeci de cutii de carton din care din când în când se scoate câte o seringǎ. Inţelegi ca sunt vaccinuri. Poliomelitǎ? Nu, asta a fost prin anii ’50. Purtam la gât sǎculeţe cu mentol şi cu camfor. Si n-am fǎcut-o. Ciumǎ? Nu, în Evul Mediu nu erau seringi de unicǎ folosinţǎ. Nici pe asta n-am facut-o. Holerǎ? Exclus, veceurile sunt goale sau nu sunt deloc şi nimeni nu pare presat. Prin ’80 au fost nişte cazuri, parca la Agigea. Noi eram la Costineşti. Când a vǎzut Nana câţiva metri cubi de cutii de tetraciclinǎ în punctul sanitar de pe plajǎ, acolo unde de obicei era doar spirt şi frecţie Diana pentru arsuri a zis “Dane nu mai e de noi aici”. Trebuia sa dea “statul” peste zece zile şi se zvonea cǎ tabǎra va fi izolatǎ. Asa cǎ am luat fiecare câte 8 capsule de tetraciclinǎ (doza de şoc pentru orice), toatǎ ziua n-am mâncat decât pepsi cu bere iar noaptea am apucat-o printr-un gard peste porumbişte pânǎ la garǎ unde am luat un tren în care erau adunaţi toţi turiştii de la mare. Aşa am ajuns dimineaţa acasǎ, bine merci. Deci şi pe asta am ratat-o. Atunci ce-o fi? Dupa ce treci în revistǎ cam toate bolile pe care le-a inventat omenirea, înţelegi cǎ subiectul piesei este un vaccin pentru o boalǎ nouǎ care n-a apǎrut încǎ, dar e de dorit sǎ aparǎ curând ca sǎ se termine stocurile de vaccin.

La mijloc se joacǎ un tablou în care armata şi poliţia rechiziţioneazǎ medici şi infirmieri şi elevi infirmieri (unii spun cǎ n-au fǎcut în viaţa lor o injecţie). Ii îmbracǎ în halate albe, mǎşti şi mǎnuşi şi înţelegi cǎ toţi urmeazǎ sǎ populeze hangarul simbolic din prima scenǎ. Aici regizorul se chinuie sǎ înfǎţişeze panica: fulgere verzi, fum, strigǎte din off...

In fine, la dreapta (mǎ rog, în partea cealaltǎ) este veselie, culori, zarvǎ de restaurante, spectacole, îngrǎmǎdealǎ, copii, cu toate cǎ vremea este cam închisǎ. Evident regizorul, ocupat fiind cu hangarele şi cu Apocalipsa de alǎturi, n-a mai avut timp sǎ organizeze şi bucata asta de scenǎ şi i-a lǎsat pe toţi de capul lor sǎ fie sǎnǎtoşi cu neamul lor cu tot. Inţelegi cǎ este altǎ populaţie, mai numeroasǎ. Se aprinde lumina şi se lasǎ cortina.

Actul 3
Iar se stinge lumina şi iar nu se ridicǎ cortina (cred ca e o problemǎ cu scripetele). Pe fondul veseliei din actul precedent şi al troncǎnitului din scena din mijloc, publicul este invitat sǎ gǎseascǎ un final. Prin aer plutesc holograme cu omuleţi verzi, schelete descǎrnate, viruşi mutanţi, spirale de ADN şi stative cu perfuzii. Mai vezi imagini stranii cu oameni strǎvezii care circulǎ anormal de tǎcuţi pe nişte strǎzi pustii, de parc-ar fi teleghidaţi, în timp ce în subteranele oraşului se organizeazǎ rezistenţa celor nevaccinaţi pe care poliţia îi cautǎ peste tot dar nu şi în hrube. Inţelegi cǎ primii sunt vaccinaţi. Spectatorii se pun pe treabǎ, scot un pix şi schiţeazǎ un final posibil şi inspirat ca sǎ fie trecuţi coautori: or fi extratereştrii care le injecteazǎ naiba ştie ce ca sǎ-i ia mai uşor cu ei sau ca sǎ nu-i mai poatǎ recunoaşte, sau le bagǎ cipuri injectabile la toţi, ori fac teste cu ei cǎ pe şoareci nu-i mai lasǎ cei cu protecţia animalelor. Sau poate om fi prea mulţi şi cine are noroc scapǎ... Mǎ gândesc şi eu, n-am de ales: “Am un coleg, singurul care a fǎcut vaccinul şi pânǎ acuma şi singurul dintre noi care a fǎcut boala (o boalǎ pe care de altfel o face în fiecare an). Dupǎ ce s-a înzdrǎvenit a mers precaut şi la a doua dozǎ, cum scrie la carte, ca sǎ fie sigur cǎ la o adicǎ o mai face o datǎ. Cert este cǎ de douǎ luni e mereu bolnav. Mai am o colegǎ, foc de frumoasǎ, care a rǎcit un pic şi a fost obligatǎ sa stea preventiv o sǎptǎmânǎ acasǎ. Fǎrǎ teste speciale, au diagnosticat-o “by default” cu o boalǎ nouǎ şi grea. Doar s-or speria ceilalţi. Am vǎzut-o acum câteva zile sǎraca: era şi mai frumoasǎ dupǎ boala asta cumplitǎ ”.

Dacǎ gǎsiţi cumva vreo asemǎnare cu ceva, înseamnǎ cǎ aţi fost deja injectaţi, pentru cǎ povestea asta nu s-a întâmplat niciodatǎ, nici mǎcar înainte de ’89.

luni, 7 decembrie 2009

Bd. Kiseleff

Orologiul sunǎ noaptea jumǎtate…

Is There Anybody Out There?

Parcǎ n-ar fi nimeni. Poate doar o bufniţǎ… Culmea, melodia urmǎtoare este ”Nobody Home”. Asta este. Cam trist...

Şi uite-aşa am ascultat aproape tot albumul!

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Fasole de post...


Waiting For The Worms, pe urmǎ Stop şi The Trial

Am pus la fiert nişte fasole şi alǎturi, în altǎ cratiţǎ, un ciolan afumat de post. Am mai recuperat şi o bucatǎ de şoric de la o slǎninǎ afumatǎ (tot de post) pe care tocmai am terminat-o. E tare ca piatra, dar se rezolvǎ. Aşa cǎ am timp. Pânǎ fierbe fasolea în trei ape putem sta de vorbǎ. De fapt ultimul clocot o sǎ fie în zeama în care a fiert ciolanul. M-a învǎţat un bucǎtar, de fapt o bucǎtǎreasǎ, cǎ la gǎtit totul se foloseşte. Şi mi-a dovedit-o fǎcând un sos grozav din nişte cotoare de ardei. Scuzaţi-mǎ, am lipsit un minut pentru cǎ uitasem sǎ aprind ochiul de la fasole. Acuma fierbe mai bine.

Vorbeam odatǎ despre terapia prin “urât“. Ascultaţi un cântec, de fapt trei la rând. Este lung şi apǎsǎtor, dar aveţi rǎbdare pânǎ la capǎt. Mai ales la text. Halucinant. Urât şi frumos. Un coşmar şi o deşteptare. Delir şi luciditate. Nerecomandat viitoarelor mame dar de gândit pentru copiii lor. Ce a fost şi ce ar trebui sǎ urmeze. Un zid de dǎrâmat şi altul care ar fi de construit. Poate avem nevoie sǎ rupem istoria în douǎ dacǎ nu putem trǎi în pace cu ea întreagǎ. Pǎcat cǎ noi românii n-am avut nici un zid “fizic“ de sfǎrâmat, poate am fi avut mai puţine mental. Cei sub 30 de ani ar trebui sǎ mǎ creadǎ pe cuvânt... Existǎ pericolul real ca “viermii” trecutului sǎ le controleze gândurile. Şi nu doar lor. Sǎ spunem stop şi sǎ începem procesul. Sǎ ne imaginǎm propriul nostru proces şi sǎ ieşim pe urmǎ la luminǎ, vinovaţi de a fi avut “vocaţia biciului” (o mai avem încǎ?), dar sǎ trǎim mai departe izbǎviţi de propria suferinţǎ...

Am vǎzut pe Arte, pe 1 decembrie, un documentar fǎcut de un român, Alexandru Solomon, “Kapitalisme - notre recette secrète” : http://plus7.arte.tv/fr/1697660,CmC=2956902.html

Este o vorbǎ care spune “sǎ te fereşti de rǎul pe care-l poate face un om deştept”, pentru cǎ un tâmpit îl face din prostie. Ei bine, am auzit în filmul ǎsta un om deştept (şi capitalist) spunând “… capitalismul e imoral. Există o mitologie pe dos a succesului, nu poţi să ai succes decît dacă furi. M-am amuzat mult în toţi aceşti ani, şi mi-a plǎcut mult". Este cea mai cinicǎ mǎrturisire pe care am auzit-o vreodatǎ.

Intre timp s-au fǎcut fasolele. Şoricul se topeşte în gurǎ. O salatǎ de rucola (aici îi zice “roquette”) poate acompania, nu înlocui, fasolea cu ciolan. Eu o amestec cu frunze tinere de spanac, cu “mâches” şi miez de salatǎ verde (“coeur de laitue”), altfel gustul este prea puternic. Cum o poţi mânca oare tu asa pur şi simplu, fǎrǎ altceva?