Femeia vietii si femeia visurilor

In primul rând daca exista cineva care crede ca este acelasi lucru, trebuie sa ne deslusim, s-ar putea sa fie vorba de o confuzie. Dar repet, daca exista cineva care doar crede, asa îsi închipuie el. Pentru ca daca vreun barbat stie ca este asa, pe pielea lui, e altceva, trebuie sa ne povesteasca.

Femeia vietii tale vine cu frumusetea ei, cu sufletul ei, cu lacrimile si istoria ei, cu sistemul ei de valori si cu iluziile ei despre ce va fi, catre sistemul tau de (poate alte) valori si (poate alte) iluzii. Suflet, lacrimi si istorie avem toti. Si viata devine mai placuta, pentru ca fiecare a facut pasul pe care si l-a dorit. Vorbesc despre cuplu, nu de vieti suprapuse, la propriu si la figurat, pe scurte perioade de timp. Incerc sa ma eliberez de o dubla prejudecata, cea a vârstei si cea de român. De prima ne putem descotorosi usor (daca vrem), iar cealalta nu-i doar de român, ipocrizia însa nu o recunoaste niciunde.

Femeia vietii are inevitabil si defecte. Pentru ca si tu ai defecte. De fapt v-ati ales unul pe altul stiind ca le aveti, dar ignorându-le în favoarea calitatilor. Sau ingnorându-le pur si simplu pentru ca n-ati avut timp sa le descoperiti. Poate sa nu aiba cei mai frumosi ochi albastri din lume, nici cel mai frumos nas sau frunte, dar toate astea creeaza un tot care pe tine te subjuga, ochii astia de fapt sunt frumosi pentru ca au o scânteie pe care n-ai mai vazut-o. Este frumoasa ta, inteligenta si spirituala ta, mandria ta. Totul este relativ la tine. Altuia poate nu-i spune chiar nimic. Dar de aceea ea este femeia vietii tale si nu a acestui altcineva. Când o întâlnesti prima data ea este femeia visurilor, pentru ca dupa o vreme sa devina femeia vietii tale, ceea ce înseamna de fapt mai mult, chiar daca ea ar vrea invers. Privind-o la început nu ca-ti taie respiratia, pur si simplu uiti sa respiri. Si pentru ca ea te vrea viu, devine femeia vietii tale si astfel poti si tu respira.

Cineva vorbea, nu mai stiu unde, despre femei adevarate. Nu cred ca asta ar fi o a treia categorie. Si doua sunt cam multe si pot provoca mici confuzii. Poate o sa ajungem în final la concluzia ca de fapt nu exista decât una singura. Un fost profesor de-al meu spunea ca lumea se împarte în doua categorii: cei care cred ca lumea se împarte în doua categorii si restul. Iar A.L. ca “femei natural adevarate nu prea mai exista“. Pai daca nu-i naturala cum sa fie adevarata? Ma rog, o umbra de fard si o boare de Chanel nu strica naturalul. O sa-mi placa de exemplu mereu femeile care fac cu mâna dimineata zâmbind copilareste din masina când le lasi sa treaca. Chiar daca au înauntru copiii care urla fiecare ca nu vrea la gradinita sau la scoala sau chiar daca s-au certat cu barbatul înainte de a iesi din casa. Sau cele care au un anumit fin detaliu mai mult banuit care seamana cu emblema de la Mercedes. Cele sugubete care spun bancuri “mai altfel“ si mai stiu sa le si asculte. Care gândesc uneori, ca si noi, “ce ti-as face!“, desi pâna la urma nici noi nici ele nu ne facem nimic. Exclamatia asta este de fapt la conditional pentru ca urmeaza o multime de “daca“ greu de împacat. Femeia vietii trebuie sa fie adevarata, femeia visurilor în schimb, ei bine, aici ceva nu prea merge, ori e adevarata, ori e mereu a visurilor. Si atunci ramâi incomplet. Admir femeile adevarate, în nici un caz cele barbatoase sau feministele. Cu toate ca am constatat fara sa ma mir o ciudata si aproape totala coincidenta între barbatoase si feministe. Pentru ce lupta ele când au deja totul la picioare? De unde razboiul asta bolovanos între sexe? Ce avem de împartit decât uneori o viata? Continui sa cred cu tarie ca doua dintre calitatile cele mai frumoase ale unei femei sunt feminitatea si fragilitatea. Sunt date de Dumnezeu, dar unele vor sa se lepede de ele, neîntelegând de fapt ca asta este puterea lor.

Si-mi mai sunt foarte dragi barbatii care iubesc femeile.