Nici stâlpii nu mai sunt ce erau odata!

...pe vremea când vorbeam noaptea cu porcii, ziua cu stâlpii, adica singur si câtiva ani mai tâziu...

… asa am fost eu întotdeauna, mai interiorizat. Domnule, n-am crezut ca înca ma poate enerva în halul asta o chestie ca povestea cu stâlpul, la 35 de ani distanta si la trei saptamâni de când mi-am reamintit-o. Nu-mi iese din cap! Trebuia sa repetam (în fata stâlpului, a cutiei postale, sau pur si simplu în clasa, cu un coleg pe post de colonel), cu patriotism si intonatie, pâna la o tâmpire colectiva si din fericire temporara (sper!), urmatorul paragraf din Regumalent: “Sa traiti tovarase (gradul), în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit (sau daca s-a întâmplat, ce anume). Sunt elev de serviciu pe companie, gradul si numele”. Ei bine, într-o dimineata, cel mai bun dintre noi, pentru ca întotdeauna exista un “cel mai bun”, ca si invers din pacate, a recitat exact textul de mai sus, litera cu litera, în fata comandantului. Care comandant, aproape cu lacrimi în ochi de bucurie ca cineva a fost în stare sa învete sub comanda lui pe de rost o chestie asa de complicata, a început sa-i explice binevoitor amicului nostru ca de fapt textul din Regulament trebuia adaptat de la “grad la grad”, “nume la nume”, “eveniment la eveniment”.

Asta în timp ce alt coleg, care a râs normal, adica în hohote, de ce se întâmpla, a fost pedepsit pentru ca “a luat în derâdere regulamentele militare”.