Din nefericire de câte ori trebuie sa "vorbesti de bine" pe cineva cuvintele se termina repede. Nu prea mai stim sa laudam si de multe ori un elogiu esueaza lamentabil în sabloane. Daca însa este vorba despre un personaj mai controversat, laudele si mai ales criticile devin brusc numeroase, originale si foarte bine tintite. Roger Waters a fost si este un mare artist. Compozitor si textier în afara normelor caruia îi datoram multe clipe de încântare. Vocea lui este unica, fara a fi ceea ce se numeste "o voce frumoasa", dar în ea s-au adunat parca toate disperarile unei vieti chinuite. Daca o asculti o data, n-o mai uiti. Si în primul rând Waters este cel care a pus în scena sau supervizat spectacole gigantice: turneul cu The Wall, concertul de la Berlin si chiar filmul realizat în 1982. Dar..., pentru ca trebuia sa vina si un "dar", în toate s-a implicat excesiv, strivindu-si colegii si chiar colaboratorii, pe actorul principal din film, Bob Geldof. Sau de exemplu si-a pus numele pe melodia Comfortably Numb pentru câteva note adaugate, ea fiind în întregime compusa de Gilmour.
Poate ar fi bine sa vedem ce spun chiar împricinatii despre acest album. Roger (1987): "Capacitatea de a vedea lucrurile ca pe o arhitectura m-a ajutat sa aduc în fata sentimentul de alienare fata de publicul rock. Iar faptul ca este o poveste autobiografica devine secundar. De fapt eu vreu sa zic: Nu este oare totul un rahat? Eu sunt pe scena si voi jos acolo, e oribil asta! Ce dracu’ facem noi aici?". David (1993): " Parerea mea despre album este mai nuantata acum decât atunci. Azi îl vad ca pe o lista de tipi pe care Roger îi acuza pentru esecurile din viata sa – “mi-ati tras-o în toate felurile”. Este un catalog de reclamatii, ori eu nu fac reprosuri à propos de viata mea decât mie însumi. Textele sunt sumbre, dar pe o muzica frumoasa, iar filmul este prea negru si negativ."
Asta-i. Multa lume spune ca albumul este aproape de schizofrenia în care grupul începuse încet-încet sa cada. Bilantul financiar a si fost negativ de altfel, toti membrii grupului fiind obligati sa plateasca pierderile din buzunar, cu o singura exceptie (despre care va fi vorba în curând).
In continuare divergentele dintre Roger si ceilalti s-au amplificat constant, el refuzând orice sugestie artistica si facându-le tuturor viata un infern. Waters domina grupul si scotea albume pe care scria “Album de Roger Waters interpretat de Pink Floyd”. Iar când probabil nici el n-a mai putut suporta atmosfera, a decis ca Pink Floyd nu mai avea nici o ratiune de a exista si i-a anuntat pe toti printr-o scrisoare ca pleaca. Dar... , înca un dar, contra unor procente substantiale din beneficii si dupa lungi procese a acceptat totusi ca ceilalti sa continue sub acelasi nume.
Iata si câteva comentarii culese la întâmplare:
“Daca exista un Dumnezeu, el se numeste Waters”, “Incontestabil un geniu tipul asta. Pacat ca personalitatea lui a stricat marea aventura numita Pnk Floyd”, “Doar în patru au facut lucruri frumoase”, “Un geniu muzical dar un individualist de merde!”. De fapt cum este personalitatea lui? Puternica sau slaba? Eu as zice mai degraba ca o persoana care nu poate gestiona conflictele si nu-i în stare sa-si domine sinele este un om slab. Aici David este incomparabil mai tare.
Bun, acuma de ce m-am trezit eu vorbind din ce-am aflat de fapt de la altii, ca doar nu mi-a povestit el toate astea! Pentru ca totusi îl iubesc, pentru ca glasul lui este nefericit si striga dupa ajutor, pentru ca îsi pune si pune întrebari, pentru ca a avut puterea sa spuna: “Hey you, would you help me to carry the stone? Open your heart, I'm coming home”. Vine acasa, nu toti o fac… Si atunci, parca îmi vine sa-l ajut.
Hey You!
“Together we stand, divided we fall...”, oare stia deja ce urma sa se întâmple?
Lost Boys Calling
And now there's nothing left but time to kill / You never took us fishin' dad and now you never will.
In clipa asta, nu stiu de ce, m-am gândit la Eliade si la întrebarea lui, cea mai chinuitoare, pe care nimeni nu trebuie sa si-o puna vreodata: "Ce-am sa mai fac restul vietii?"
Flori de decembrie
Acum o oră
The Sun Also Rises
RăspundețiȘtergereErnest Hemingway -"'Nobody ever lives their life all the way up except bull-fighters.'" Chapter 2, pg. 10
Am fost intotdeauna curios sa aflu mai multe despre motivele despartirii, dar nu suficient incat sa fac cercetari pe tema. Cert ii ca mi-a placut mult ce-au scos cei ramasi (A Momentary Lapse of Reason) pe cand ce-a scos el singur e cam aiurea, prea self-centered si navel gazing si nu-i pe gustul meu.
RăspundețiȘtergerePentru mine, destinele lor despartite sunt un exemplu clar de ce-i important sa fii teamplayer, si cum daca nu esti, te busesti.
Te-am adaugat in lista blogurilor din diaspora, la sugestia lui sisiphe :)
Daca stii si altele neincluse, spune-mi te rog.
Multumesc prietene, Sisiphe, Fata Moshului cum îi spun eu, este de milioane. Vad ca ai dat si de Costel. Eu am sa mai scriu ceva si despre ceilalti doi din Pink Floyd, am avut o vacanta de o saptamâna si am luat o scurta pauza de blog. Chip in taci, cum se spune... Si Cohen, nu este pe lista ta? Acum o saptamâna am fost la concertul lui din Paris si acum ma uitam la DVD-ul cu spectacolul de la Londra de anul trecut.
RăspundețiȘtergere