Scrisoare deschisă

Noi suntem deci un grup de prieteni ai Domnului de mai sus, de fapt de mai jos. Nu vrem să-l compromitem, dar adevărul trebuie arătat, oricât de dureros ar fi. Deci Domnul Tucă are dreptate: să terminăm deci o dată cu publicarea pe bloguri a pozelor cu poziţii studiate care ne arată aşa cum am vrea noi să fim. Să le arătăm deci oamenilor muncii de la oraşe şi sate ceea ce suntem cu adevărat: nişte râme onan… Pardon, cum or face râmele chestia asta habar n-avem. Aia nu, ailantă nu… Dar poate ne dă deci detalii Domnul Tucă că el s-o pricepe mai bine şi ne explică categoric ca camaradul acela cu bretele de la o antenă TV la poruncă că prea le enunţă el documentat.

In prima zi totul a fost o deghizare şi ne-am jucat destul de bine rolurile până pe la 3 dimineaţa când am revenit la normal. A doua zi când ne-am întors la faţa locului, aceasta era cam ridată după o noapte destul de agitată. Am repetat mult şi am făcut un playback destul de reuşit după un cântec vesel al celor de la Sweet din anii ’70, Ballroom Blitz. A durat ceva timp până am sincronizat vocile cu negativul cântecului şi pe urmă totul cu seria de imagini. Rezultatul este după cum urmează, fără supărare Domnu’. Deci:
























Are you ready Florin? Aha!
Dan? Yeah!
Mihai? OK!
Alright, fellas, let's go!

A treia zi ne-am dus să ne odihnim şi noi putin pentru că a patra zi ne-am adunat o parte la noi, a cincea la Alina, a şasea la Gigel şi tot aşa…