Invictus

Mai întâi a fost un poem al lui William Ernest Henley. Inspirat de o experienţă dureroasă a acestuia, el a fost scris în 1875 pe un pat de spital. 25 de ani mai târziu Arthur Quiller-Couch i-a găsit un titlu: Invictus. Este poemul preferat al lui Nelson Mandela. Despre Nelson Mandela s-au scris cărţi, s-au făcut documentare, într-o vreme era nelipsit de la toate emisiunile de ştiri, i s-au dedicat spectacole grandioase, s-au publicat articole în presă, unele chiar în jurnale de scandal. La nivelul informaţiei seci s-ar putea spune că ştim totul despre el.

Până când a apărut filmul Invictus. Un film de Clint Eastwood, ca toate filmele făcute şi / sau jucate de el. Profesionist, înţelept, eficace şi inspirat. Chiar în spatele camerei omul de cinema este tulburător. Demersul era riscant. Să-ţi alegi ca personaj una din marile personalităţi ale secolului fără să cazi în banal nu-i la îndemâna oricui. Dar cu pragmatismul tipic hollywoodian şi instinctul eastwoodian filmul ne povesteşte ceea ce ştiam deja, dar mai frumos şi altfel. E adevărat, ajutat de un cuplu magnific de actori, Morgan Freeman şi Matt Damon, în mare formă, deosebit de credibili şi emoţionanţi.

Mandela a ales rugby-ul pentru a readuce mândria într-o ţară umilită şi dezbinată de ură. Eastwood face la fel : folosind acelasi sport ca vector, ne-a făcut să trecem dincolo de titlurile mari de pe prima pagină şi să-l vedem pe Mandela aşa cum nu-l bănuiam. Am citit cronici stupide în care se spunea că un rugbist adevărat ar râde văzând filmul sau că în finală arbitrul i-ar fi favorizat pe sud-africani. Prostii ! Filmul nu este nici biografia lui Mandela, nici istoria Cupei Mondiale de rugby si nici regulamentul jocului în imagini. Sunt două acţiuni paralele dar foarte apropiate şi asemănătoare până la suprapunere ca simbol. Exterioară filmului dar la fel de exemplară, însăşi cariera lui Eastwood poate fi alăturată celorlalte două. Luptă, înfrângeri, încrâncenare, voinţă, durere, sânge şi la sfârşit victorie. Cu o simplitate dezarmantă şi o forţă incredibilă Mandela a câştigat respectul unei ţări şi al lumii, echipa a câştigat cupa şi Eastwood, din nou, admiraţia noastră. Iar noi, spectatori, nu puteam fi decât tot câştigători. Chiar apăsat de griji, mai mari sau mai mici, ieşi din sală zâmbind optimist. Dacă încă nu l-aţi văzut, grăbiţi-vă!

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate,
I am the captain of my soul.

A fost valabil pentru Henley şi François Pienaar, căpitanul de atunci al faimoasei echipe Springboks, este pentru Nelson Mandela şi Eastwood, poate fi încă valabil pentru noi – de ce nu ? - şi mai ales pentru copiii noştri.