Vorbe

In ultima vreme m-am gândit des la ”statul de vorba”. Si îmi veneau în minte rândurile frumoase scrise de Liiceanu în Declaratie de iubire. Parca le vedeam, erau pe o pagina cu sot, deci din stanga cartii. Nu mi-a luat mai mult de zece minute sa le gasesc acolo unde ma asteptam. In declaratia de dragoste facuta lui Horia Bernea. Iata câteva cuvinte :

« ”A sta de vorba” este o expresie stranie. Când doi oameni stau de vorba nu înseamna doar ca stau locului si vorbesc despre indiferent ce. A sta de vorba este un sfat de taina despre viata si moartea celor ce vorbesc […] De vazut ne vedeam mereu, dar de fiecare data i se parea ca ”nu am apucat sa stam de vorba” […] Trebuie ca cineva apropiat sa plece, sa dispara, pentru ca pudoarea care te impiedica sa vorbesti cu el despre lucrurile ultime sa fie anulata. ”Mai e timp”, îti spui, ”am sa vorbesc cu el alta data” ».

Referirea la disparitia cuiva nu este decât regretul ca nu apucam sa stam destul de vorba, în viata fiind, despre ce trebuie sa vorbim. Si nici nu trebuie sa ne gândim neaparat la disparitie, poate fi o simpla plecare, mai departe sau în alta parte. Impreuna fiind, nu mai avem timp, nu mai avem vlaga, nu mai avem curaj. Si întotdeauna ne pare rau ”dupa”.

Retinând simbolul ”plecarii” din aceasta ultima parte mai trista a extrasului, statul de vorba ca ”sfat” între doi oameni mi se pare sublim. Si ce oare putea completa mai bine vorbele lui Liiceanu decât un mic citat din finalul aceleeasi carti : ”Cartea e un mijloc de a sta de vorba cu departele tau”, spunea Noica.

La polul exact opus situez eu ”dusul cu vorba”. Este uitarea celuilalt, ignorarea lui dar si a faptului ca poti deveni si tu într-o buna zi un ”celalalt uitat” pentru altcineva, este un ipocrit stat de vorba, lipsa de sinceritate si respect pentru el si, cel mai grav, pentru tine. Asa te trezesti într-o buna zi, singur si dispretuindu-te, înconjurat fiind totusi de toti cei pe care i-ai dus cu vorba.