Poveste din tara care a batut recordul mondial la dat cu trenul

Duminica seara, 23 ianuarie a.c., ora 18 :27, Gara de Est din orasul luminilor. Pasagerii erau hop-asa urcati într-un TGV si asteptau într-o dulce moleseala, vorba lui Gilmour, sa plece, o ora jumate de mers repejor pâna acasa, nu era zapada, nu era viscol, nu era ceata, nu era greva, nu era nimic rau. Era în schimb o voce calda la difuzor : ”SNCF va ureaza bun venit la bordul TGV-ului dvs. ïn directia Charleville, via Reims. Va anuntam ca trenul va pleca cu o întârziere de 5 minute. Va rugam sa ne scuzati pentru dezagrementul provocat”. Peste cinci minute aceeasi voce ia din nou cuvântul : ”…TGV-ul dvs. va pleca peste zece minute…”, restul fiind formulele de politete de mai sus. Dupa cele zece minute anuntate aceeasi voce, putin mai crispata si fara toate formulele obisnuite anunta ”… plecarea este iminenta, în aproximativ 15 minute…”. Trebuie sa va spun aici ca TGV-ul acesta are de fapt doua trenuri legate. Cel din spate ramâne cu pasageri cu tot la Reims în timp ce primul tren îsi continua drumul înca 45 de minute pâna la Charleville. Dupa ce deci toata lumea a dat telefon acasa ca sa spuna ”…o sa avem vreo juma’ de ora întârziere, nu pleca spre gara, o sa te sun când ne apropiem, pa ! ”, aceeasi voce dar de nerecunoscut si fara nicio urma de politete : ”Din cauza unor probleme tehnice calatorii pentru Charleville sunt rugati sa se transfere urgent în trenul de Reims, plecarea este iminenta”, le place lor cuvântul asta, ”iminent”. Buluceala mare, spirit de turma si lipsa de logica în toata splendoarea lor si totusi o întrebare se înfiripa timid în câteva putine minti care judeca : ”cum o sa plece repede al doilea tren daca în fata lui este altul ? Si cum o sa se dea la o parte asta daca este defect ?”. Ma rog, oricum n-aveau cui s-o puna pentru ca toti conductorii intrasera în pamânt. Aceste fapte înca nevinovate se întâmplau la linia 26. Dupa ce toata lumea din primul tren s-a urcat în al doilea si au ramas evident în picioare ca nu erau locuri pentru toti, s-au închis usile si s-au deschis difuzoarele : ”…din motive tehnice trenul de Reims nu poate pleca la ora anuntata. SNCF a pus la dispozitia dvs. un TGV care va pleca peste câteva minute de la linia 28”. De data asta ”motivele tehnice” erau clare, întelesesera si ei în sfârsit ca al doilea tren nu putea zbura peste cel din fata. Din nou buluceala si turma s-a mutat la linia 28. Pentru siguranta calatorilor s-au închis din nou usile si dupa un numar de minute pe care nu le-a mai numarat nimeni pasagerii sunt anuntati ca nici acest tren nu poate pleca la timp, ca exista un alt TGV care urma sa plece spre aceleasi destinatii peste trei minute si ca cine vrea sa ajunga mai repede acasa îl poate lua. De data asta o doamna coborâta din tren si vazând în fine un ceferist îndrazneste sa iasa din turma si sa puna o întrebare de bun simt : ”Va rog m’sio, de la ce linie pleaca peste trei minute trenul spre Charleville ca asta ati uitat sa spuneti ? ”. ”Vedeti doamna ecranele acelea colorate, ca niste televizoare ? Stiti ce e acela un televizor ? Asa, acelea sunt. Acolo o sa se afiseze linia de unde pleaca”. ”Asculta domnule, eu stiu ce e aia un televizor, dar tu stii ce e aia un TGV – culmea tehnologiei ? ”, spune Nana, ca ea era doamna, usor nervoasa si dorind sa-i aranjeze cravata care era cam larga. ”Daca vrei n-ai decât sa faci o greva pentru conditii penibile de munca, dar înainte de asta ai sa-mi raspunzi politicos la întrebare : de la ce linie pleaca rahatul asta de tren, ca e deja al patrulea în care ma urc ? Ai priceput ce ma intereseaza ? ”. ”Pardon doamna, de la linia trei”. Turma luminata deplin se pune iar în miscare si se deplaseaza ordonat de la 28 la 3 si urca în al patrulea tren care pleaca în sfârsit la vreun sfert de ora dupa ora prevazuta pentru sosire.

In tot acest timp, de partea cealalta a globului, adica la Charleville în gara, la vreo ora si jumatate distanta de capitala lumii si tot atâta timp dupa ora la care trenul ar fi trebuit sa ajunga, un cetatean, sotul doamnei din scena precedenta era în legatura permanenta cu pasagera care nu stia exact unde se afla în plina noapte, pentru ca între timp sa facuse noua jumate seara. Pe panourile color ”ca niste televizoare” era anuntata însa o întârziere de doar 40 de minute si megafonul anunta înca 15 minute. ”Silvuple m’sio, 15 minute fata de care ora, ca sunt putin pierdut ? ”, încerc eu o întrebare prosteasca. ”De fapt la ce ora ajunge pâna la urma ? ”, îl lamuresc vazându-i figura alungindu-se periculos. ”Trenul are putina întârziere, o sa ajunga pe la zece fara cinci”, îmi raspunde personajul politicos, zâmbitor, insolent si tâmp. Pâna la urma a ajuns fix la si cinci, deci cu doua ore de ”retard”.

Mai adaug ca eu, cetateanul de mai sus, la ultimele patru calatorii la Paris, de trei ori am ajuns înapoi cu o ora mai târziu, în medie. Tot cu TGV-ul.

Fac o pauza cu amintirile frumoase. Mai citim si chestii gretoase, ca sa ne bucuram mai mult pe urma. Dedic acest material autentic românilor mereu dispusi sa scrie porcarii cu si despre alti români si în mod special celor obraznici, ca senecefistii din poveste.