Revelioane ratate sau cum ne distram pe vremuri

Acuma, dupa ce am avut parte de o serie de câtiva ani de revelioane foarte reusite îmi da mâna sa scriu si despre revelioane ratate.

Se mai întâmpla si câte un revelion ratat pentru ca a fost pregatit în pripa ori pentru ca a fost pregatit prea în detaliu, ca sa fie ”ca ala de acum nu stiu câti ani”. Nu, asa nu merge, când vrei sa repeti ceva la indigo rezultatul este sigur un esec. Am patit-o de câteva ori.

Imi aduc aminte de mai multe revelioane de pomina din anii ’80. Obiceiul revelioanelor de neuitat l-am capatat atunci. Revenisem la Bucuresti prin septembrie ’82 si noii colegi de la un institut al armatei m-au bagat într-un program intensiv de aclimatizare si integrare în colectiv folosind drept pretext revelionul care urma. Cea mai importanta etapa era pregatirea, care dura câteva luni. Puneam totul la punct în cele mai mici detalii si totul iesea perfect. Pe urma era revenirea la normal care tinea pâna dupa Boboteaza, câtiva dintre noi fiind si Ioni.

Zilele trecute, rãscolindu-mi niste hârtii mai vechi, am dat peste câteva foi îngãlbenite de vreme povestind despre un anume revelion, ocazie cu care mi-a revenit în urechi zgomotul de furculite si evident de pahare. E suficient sã vã spun cã, din cauze obiective, am fost în stare sã repetãm petrecerea într-o zi de 17 martie, cu brad, cu cadouri, bineînteles cu zãpadã, ce mai, tot tacâmul! La primul revelion, cel adevarat, toata ziua fusese soare afara, era un frumos de ziceai ca vine primavara ! A doua zi când plecam acasa pe la 1 la prânz semanând pe toata lumea de pe strada stiam deja ca peste o saptamâna venea rândul Ionilor, eram vreo trei. Dupa saptamâna asta care a trecut teribil de greu si fiecare s-a dres care cum a putut, ne-am adunat iar la N. ”Fratilor, am o veste proasta !”. Hait, i s-a acrit vinul, s-a ars friptura, în situatii de astea te gândesti la ce poate fi mai rau. ”N-a iesit nicio poza de la revelion, am uitat sa pun film în aparat ! ”. Vinul neavând nimic, a deschis o damigeana noua de 20 si am început sa cautam solutii. Dimineata când damigeana zacea inutila la picioarele noastre, ne-am pus paltoanele si înainte de plecare ne-am asezat pe jos în cerc sa tragem concluziile. Au mai aparut câteva sticle pastrate pentru situatii de ruptura de stoc si am decis sa repetam revelionul dupa datina pe 17 martie, toate weekendurile pâna atunci fiind ocupate. Repartizarea sarcinilor ramânea aceeasi. Fiecare stia ce are de facut : vinul, friptura, sarmalele cu niste afumatura pe fundul oalei, cartofii prajiti fidelute, prajiturile, vodca, antreurile cu toate felurile de pastrame si cârnaciori, doar aveam pe cineva la ferma de la ”30 Decembrie” care ne aproviziona.

Pe 10 martie am facut o excursie la munte, iar la întoarcere, aproape de Sinaia stiti ca este o pepiniera de brazi. Se însera si simteam o mireasma de zapada dinspre munte. Eu si cu N. ne-am dat jos tiptil din masina, eu, ca un securist adevarat, aveam o secure cu mine, am sarit gardul si am taiat un bradut, nu mare da’ des, l-am bagat în portbagaj si dusi am fost. Daca ne prindea cineva, eu ca eu, dar N. era ditamai colonelul ! Boarea aceea de zapada pe care o adulmecasem s-a transformat peste saptamâna într-o iarna grea, asa ca pe 17 martie am baut sampania în curte dupa ce statuse câteva ceasuri în zapada, vodca la fel, la miezul noptii au fost pocnitori, lalaieli, pupaturi, artificii, ghirlande.

Iar a doua zi pe la prânz lumea pe strada era tare mirata ca dadeam cu orez în ei si le spuneam ”Sorcovaaaa, veselaaa!”.