Povestea s-a repetat aproape identic în zilele care au urmat, cu unele mici ameliorari. M-am obisnuit sa închid usile când plecam de-acasa, asa ca Zizuca nu mai avea acces decât în “camera ei”, în baia mica pe care i-o cedasem complet si bineînteles pe hol. Principiile mele de om care traia singur de ceva vreme si care petrecea doar câteva ore pe zi acasa, în restul timpului fiind la institut, fusesera putin zdruncinate. Pâna atunci eram convins ca poti avea o casa curata câteva zile la rând daca ai grija sa n-o murdaresti. Acum casa era si mai curata pentru ca stergeam gresia în fiecare zi, dadeam cu aspiratorul când veneam acasa, deschideam geamurile, dezinfectam cu Javel parfumat ca sa n-o deranjeze pe Zizuca prea tare mirosul de clor, ma rog, când traiesti în cuplu trebuie sa faci unele concesii. N-o mai dadeam cu nasul prin cele patru colturi, una la mâna pentru ca nu avea niciun efect si doi la mâna aveam impresia ca începuse chiar sa-i placa. Daca la început mai folosea din când în când litiera, ce-i drept foarte rar, în ultimul timp holul devenise singura ei placere. Imi era frica sa nu gasesc si alte produse prin casa, pentru ca fiind sanatoasa mânca bine si avea o digestie de invidiat. Dar nu, instinctul si poate si placerea de a-si acoperi murdaria cu labele functiona. Inca.
In timp ce ea se hranea corect si crestea vazând cu ochii, cinele mele devenisera foarte sumare. Micii îi aruncasem mai demult pentru ca între timp devenisera ecologici, adica verzi. Când terminam menajul seara, “socializam”. Adica Zizuca era invitata la vecinul de vis-à-vis care avea un motan simpatic, Tomita, cu care se întelegea, adica nu se bateau. Periodic Zizuca era foarte interesata de Tomita, care însa ramânea total indiferent la avansurile ei, el terminând de ceva vreme cu cele lumesti, dupa o vizita la veterinar. Prin reciprocitate Costica, vecinul, venea la mine si discutam politica la o bere, având orientari diferite, si ne întrebam daca nu era bine sa declaram razboi americanilor cum umbla vorba pe-atunci si sa ne lasam batuti si cuceriti de ei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2014
(82)
- decembrie (3)
- noiembrie (11)
- octombrie (8)
- septembrie (11)
- august (3)
- iulie (4)
- iunie (10)
- mai (8)
- aprilie (2)
- martie (11)
- februarie (3)
- ianuarie (8)
-
►
2013
(136)
- decembrie (12)
- noiembrie (9)
- octombrie (14)
- septembrie (19)
- august (5)
- iulie (15)
- iunie (9)
- mai (8)
- aprilie (12)
- martie (5)
- februarie (5)
- ianuarie (23)
-
▼
2012
(218)
- decembrie (27)
- noiembrie (22)
- octombrie (18)
- septembrie (12)
- august (12)
- iulie (15)
- iunie (22)
- mai (15)
- aprilie (14)
- martie (25)
- februarie (22)
- ianuarie (14)
-
►
2011
(160)
- decembrie (16)
- noiembrie (22)
- octombrie (17)
- septembrie (17)
- august (4)
- iulie (16)
- iunie (12)
- mai (10)
- aprilie (16)
- martie (17)
- februarie (8)
- ianuarie (5)
-
►
2010
(116)
- decembrie (8)
- noiembrie (7)
- octombrie (10)
- septembrie (4)
- august (11)
- iulie (16)
- iunie (15)
- mai (9)
- aprilie (12)
- martie (14)
- februarie (4)
- ianuarie (6)
Bine că nu ai avut o pereche de Zizuci :)
RăspundețiȘtergereA facut ea cât doua în tinerete...
ȘtergereCitit. Astetp continuarea.
RăspundețiȘtergereInteles. Urmeaza continuarea.
ȘtergereCeva mai încolo.
chiar...vorba lui Catalin...ce te-ai fi facut atunci? :))
RăspundețiȘtergereUna sau doua, crezi ca mai conteaza?
Ștergere:)
RăspundețiȘtergereFrumos. Mi-a plăcut treaba cu socializarea. Cre'că e mai puţin obişnuită la stăpânii de pisici, dar domnia ta aveai - probabil - o atitudine de pionierat în acest domeniu.
Luam din când în când câte o pauza...
Ștergere