Asa s-au construit marile ctitorii din tineretea noastra revolutionara pe care domnii pre(a)ocupati cu probleme globale astazi nu mai apuca nici macar "sa le vopseasca", cum spunea cineva acum mai bine de 20 de ani.
Pe un
asemenea santier se putea auzi pe la 7 dimineata din "biroul"
directorului câte o voce resemnat - timida si plina de respect de secretara /
femeie de serviciu / bucatareasa spunând printre ciripit de pasarele, claxoane
de basculante si horcaieli de muncitori manga :
- Mai
serviti tov. director ? Ca eu m-as îmbraca, stiti, trage un curent în
vagonul asta de ma sparge !
Asta o fi
faimosul romantism revolutionar ? Eu nu l-am prins…