Globalizare

Când am fost la ultimul concert de la Bercy cu The Wall cumparasem biletele cu vreo trei luni înainte, sa fiu sigur. Luasem trei, "vroia" si Andreea sa mearga (vedeti, am bagat la cap, dar cum se conjuga acest verb la imperfect persoana a treia singular în cele doua versiuni acceptate, adica "a voi" si "a vrea" ? Probabil "voia" si "VREEA", normal…).

In ultima clipa Andreea n-a mai putut veni cu noi, era plecata într-o delegatie. Asa ca am vrut sa vindem biletul la intrarea în sala. Amatori multi, doar cânta Waters, nu ?. Vine unul si ne întreaba cât costa. "Cât scrie pe el, cu o suta l-am luat, cu o suta îl dau". "Mult, pacat, as fi vrut sa vad concertul, l-am vazut de 59 de ori pâna acum, peste tot în lume ! La revedere ! ". Asta era un englez.

Vine altul, ne întreaba, îi raspund, ne da banii, ia biletul si mergem spre intrare. Avea o sticla cu apa în mâna, namila de la intrare îi spune ca n-are voie sa intre cu sticla cu dop… Omul nostru se astepta la chestia asta, eu nu, nu m-am prins nici pâna în ziua de azi de ce, daca tot e sa te bati cu sticle nu dopul face rau, ma rog, începuse deja sa-l desurubeze si l-a aruncat într-o pubela unde mai erau câteva mii de dopuri. Dupa ce am intrat a scos din buzunar alt dop si l-a pus la sticla. "Stiam, sunt pregatit". Asta era un român.