"De ce să mori tu?"

Nu, nu este un refren de manea a Copilului Minunat si nici varianta literara a celebrului dicton care spune de fapt ca toti trebuie sa fim si putin egoisti : "Decât sa moara mama, mai bine sa moara ma-ta !".

Este o poezie foarte cunoscuta care începe asa :

"Tu nu ești frumoasa, Marta, însa capul tau cel blond
Când se lasa cu dulceata peste pieptu-ti ce suspina,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruina.
Ori o luna gânditoare pe un nour vagabond. "

Eu n-am învatat decât prima strofa, pentru ce aveam nevoie era suficient. Restul poemului este si mai deprimant. Având în vedere frumusetea proverbiala a româncelor n-am spus-o decât de vreo doua ori, nu ca ar fi fost cazul ci mai mult pentru încurajare. E adevarat ca modificam putin originalul, adica spuneam "peste pieptu-mi" în loc de "pieptu-ti", mi se parea mai romantic si mai conform cu realitatea. Dar intensitatea momentului sau necunoasterea exacta a textului a facut ca de fiecare data nimeni sa nu-si dea seama ca am schimbat un biet pronume, asa ca treceam cu întelepciune peste un detaliu putin important. Iar cu toate ca totul se petrecea verbal în mijlocul naturii marete si ghilimelele nu se mai auzeau, n-am fost totusi acuzat de plagiat. La "ruina" n-am umblat niciodata, pe vremea aceea fiind înca departe de starea respectiva.

Am facut aceasta emotionanta întoarcere în trecut fara pic de nostalgie acum câteva saptamâni, în timpul spectacolului "Dineu cu prosti". Unul dintre personaje spunea : "Ce-i aia ma, dineu cu prosti ? De petrecere cu urâte mai stiu, dar dineu cu prosti…".

Acuma, eu am auzit ca o petrecere cu urâte poate fi chiar agreabila, dar continui sa ma mir si astazi ca un autor francez scrie un text despre un dineu cu prosti în care evoca pe deasupra si o petrecere cu urâte.

Altfel, spectacolul a fost savuros, fiind jucat de actori români.