Poate doar 11 nopti...

… nu chiar 1001. In primul rând ca nu sunt Seherezada si pe urma daca dau peste vreun vizir mai nebunatic si temperamental e cam riscant ! Nu ma simt în stare sa îndur asa ceva nici macar ”7 secunde”, cum zice Yussuf Indur. Nu, mai bine 11 nopti, am dat deoparte doar doua zerouri care oricum nu conteaza.

Deci câteva povesti din Maroc...

Gibraltar, pamânt rosu, rânduri nesfârsite de maslini, 30° la începutul lui noiembrie, cous-cous, muezinul care te trezeste la cinci dimineata, nu beti apa de la robinet, mustaciosi cu camesoaie lungi, politie la toate colturile de strada, oameni veseli si glumeti, masline negre, araboaice frumoase, piper rosu, alt cer si alte stele, Muntii Atlas pe care se schiaza si dincolo de care este Sahara, femei cu fata acoperita dar cu ochi sugubeti, palate, masini luxoase, rable, trasuri cu cai si sarete cu magari, palmieri, lumina aurie de dimineata vazuta de la fereastra apartamentului, Gradinile Majorelle, mii de motorete si biciclete, fiecare merge cum vrea si claxoneaza mereu, culmea, niciun accident, hotelul Mamounia cu 9000 de euro un apartament pe noapte, fructe uscate, cocioabe amarâte, culori aiuritoare, turme de capre la pascut pietre, prajituri arabesti, ulei de argan, cactusi, masline verzi, comert, ceapa caramelizata, serpi nemiscati, ceai de menta verde, Piata Mortii, Jemâa el Efna, munti de mirodenii, moscheea Koutoubia, alune, riaduri, fum de gratare, mormane de unt rânced pentru pus la muiat cous-cous-ul, susanuri, seminte, naut, camile, apa la mare pret si apa risipita, vinete în toate felurile, tajine, negustori de apa în burduf de capra cu palarii largi si multicolore, nunta cu apa, sucuri si cola, fortificatiile din jurul Medinei, multa marfa chinezeasca, legume si iar legume, nuante de ocru, pamânt pârjolit, culoarea desertului, tuaregi, peste prajit, berberi, crucea sudului, pastilla de porumbei, mahia, rachiul de smochine, cobre nervoase, sucuri de fructe, prezicatoare, negustori de proteze dentare pe încercate, ficusi uriasi, mii si mii de turisti, negot în floare, placerea tocmelilor nesfârsite din care nimeni nu pierde, ghizi vorbareti, soukuri, pielarii, bijuterii facute de nomazi, abolirea poligamiei, turte de porumb si de naut, toate astea si înca multe altele într-un cuvânt : Marrakech.

Gata Delta, vine iarna !

Dupa cum se vede, în Delta câinii umbla (sau mai degraba stau, de prea mult belsug) cu covrigi în coada.
Modestele noastre surse de hrana.

Pestele ala marunt este ceva caras adunat pe fundul barcii sa avem ceva de rontait pâna venea mâncarea. Acolo unde se vad doua fiinte cu adevarat verticale cea din spate este tanti Nina. Cum nu prea ne pricepeam la peste, cel mai curajos dintre noi si-a luat inima-n dinti si l-a cautat în fund de oua. Când colo a dat de câteva icre. Sa va mai spun cum se fac icrele ? Nu cred, sigur stiti ! Astea adevarate nu trebuie frecate cu nervi, facute cu mixerul nici atâta, ca iese ca o pasta si nu se mai simt bobitele când fac ”crantz !” si se sfarâma între dinti sau plesnesc în cerul gurii daca le apesi mai tare cu limba. Când le face, nevasta trebuie sa fie dragostoasa sau fragezita de niste vodca. Cel mai bine ar fi amândoua. Dar si mai bine ar fi sa le faca el. Ca sigur e fragezit. Neaparat trebuie si niste ceapa taiata marunt, da’ stiti cum ? Marunt de tot, mai ceva ca la o salata de vinete, sa-i simti doar gustul, asta e ”ideea de ceapa”. Pentru ca importante ramân totusi icrele, nu ? Feliute subtiri de pâine prajita ? Ei as ! Da’ ce-i caviar ? Nu domnule, pâine calda si crocanta care abia daca a apucat sa transpire putin în punga de plastic pâna acasa, din care rupi cu mâna ca nu poti s-o tai de proaspata ce-i si pe urma o lasi sa-si ia singura ”cât cuprinde” din castronul mare, ca doar se vede ca-i mare. Si alea înca nu erau puse putin la abur sa se faca rozalii de rusine si nici îmbibate cu ulei, atâta cât vor ele, doar ca sa fie mai lustruite si alunecoase.

Si totusi o sa mai fie ceva din Delta pe 26 noiembrie, stiu eu de ce. Pâna atunci, 1001 de nopti !

Faimoasa fasole de post

Acum doua saptamâni povesteam despre mâncatul pestelui de toate felurile, la toate mesele, în toate pozitiile si cu toate udaturile posibile. Uitasem de stiuca umpluta, cred ca pot spune doua vorbe despre asta ca vine uichendul. Am luat-o peste ochi saptamâna asta de vreo doua ori si am înteles pâna la urma, cam greu, ca lumea mai face cure, sport, mai ales în zilele luicratoare, dar azi am liber. Deci stiuca umpluta, asa cum am vazut-o eu gata facuta se face asa : se beleste stiintific de piele stiuca cruda (nu stiu cum), se curata continutul de oase, matze alea, alea, se amesteca ce ramâne, carnea vreau sa spun, cu legume maruntite (nu stiu care) si mirodenii (nu stiu câte), se baga la loc în pielea stiucii care în ciuda celor întâmplate si-a pastrat capul pe umeri, se coase la loc (nu stiu cu ce) si se pune la cuptor (nu stiu cât). Detaliile le stie doar Costel cel din episodul precedent, nici tanti Nina nu cred ca este la curent chiar cu toate rafinariile astea. In ciuda atâtor imponderabile când o scoate din cuptor (nu stiu când) este extraordinara !

Deci cum va spuneam am decis ca în ultima noastra zi la Sulaina sa mânacm un pic de fasole. Cu lingura mare si covrigi calzi dintr-o farfurie adânca, dupa cum se vede ca face unu’ care s-a oferit voluntar sa fie cobai. Acesta ramânând în viata pe toata durata experimentului, au facut si ceilalti la fel. Drept urmare a doua zi am plecat de buna voie înainte de a fi expulzati din Delta pentru poluare. Oricum aveam de gând sa plecam. Asta a fost una dintre exceptii.

A doua a fost în Tulcea unde, fara Costel, tanti Nina, peisaj si alte circumstante si context corespunzator am redevenit traditionalisti si am trecut pe parizer si cârnaciori cu pâine si cu… da, cu seminte de dovleac, ajuta la tranzit. Mai tineti minte, cred ca fiecare din noi s-a vindecat de oxiuri când era mic la tara la bunici cu seminte de dovleac ! Pe urma berea si la autocar spre capitala marilor iubiri !

Avat cu legume

Ca sa putem gati acest fel de mâncare trebuie în primul rând sa avem avat, ca legume s-or mai gasi ele. Avatul este un peste zglobiu si rapitor care îsi duce zilele de preferinta în râurile mari, acolo unde apa este curata, repede si bine aerisita. Se hraneste cu pestisorii mici si naivi care se joaca inconstienti aproape de luciul apei si pe care-i zapaceste cu viteza lui.

Dar nicaieri pescuitul de avat nu se face cu mai multa încântare ca la gurile Dunarii la asfintit. Acolo unde apa se grabeste sa scape de strânsoarea malurilor si se strecoara învolburata printre stânci spre mare. Pescarul nu poate fi decât maiastru. Trebuie sa-si ascunda barca ca sa nu-si sperie prada si s-o tina departe de chemarea curentului care duce totul cu el. Isi arunca dibaci firul cu mai multe cârlige de departe exact acolo unde este vâltoarea mai mare si unde avatul, ca omul aspirând spre libertate dar neputând sa reziste tentatiilor, se lacomeste la înca un pestisor mic si alb înaintea marii aventuri si se repede sa înfulece momeala facuta dintr-o banala tabla lucitoare. Astfel, tot ca la unii oameni, destinul lui se schimba brusc.

Cum se pregateste avatul nu mai are prea multa importanta, oricum gazda noastra Costel, mare mester la prinsul si bucataritul lui, nu ne-a spus mare lucru. Intr-o seara era cu noi la masa si prietenul sau Ivan Patzaichin, om al Deltei, pescar priceput, povestitor cu har si peste masura de modest pentru cineva ca el, dar ca el nu prea mai sunt altii. Ciugulind cu vârful furculitei din farfuria lui începuse sa ne destainuie cum se face. Am apucat sa întelegem ca se pune în cuhta “un strat de peste, unul de legume“ dar n-am mai aflat câte straturi si în ce ordine ca elanul i-a fost retezat scurt de Costel. Secretul lui, secretul Deltei trebuia sa ramâna acolo! Dar vazând si mai ales gustând minunea pe care o aveam în fata am înteles de ce. In primul rând avatul nu se manânca daca esti flamând. Mâncarea asta nu se hapaie. Mai întâi îi adulmeci bine aburii parfumati, o mângâi mult cu privirea si o gusti usor cu vârful buzelor ca pe o fata frumoasa. Eliberat de grija oaselor pe care dogoarea cuhtei le-a facut fainoase si îmbibate cu odoruri nebanuite iei o bucatica pe care o lasi sa astepte plina de zeama curmându-i nerabdarea de a-si urma grabita drumul pe care deja îl banuieste. Fermecat apoi de parfumul abia ghicit de dafin si boabe de piper mai rabzi un pic pâna-si lasa tot sucul si aromele în cerul gurii si în narile care freamata înainte de a o lasa sa alunece spre strafundurile pofticioase ale fiintei tale. Numai asa amintirea ei va ramâne crestata pe veci.

Ramâne totusi taina gatitului. Am reusit sa deslusim trei legume : rosii, ardei si ceapa. Cum se pun ? Cu rabdare s-ar putea gasi rânduiala cea mai buna a pestelui si a culcusurilor de legume. Nu sunt de facut decât sase încercari. Daca mai apare si a patra leguma lucrurile se mai complica putin, încercarile fiind 24 la numar. Nici asta n-ar fi o problema, dar… de unde atâta avat ?

Apusuri la Sulina…

… de data asta fara mâncare, fara bere, fara vodca, fara râs si mai ales fara cuvinte.