Roşu

Toata lumea stie ce greu este sa introduci o culoare noua în garderoba. Mai ales Doamnele. Dupa o banala bluza roşie de exemplu urmeaza fuste, centuri, pantofii cu posetele si eventual manusile aferente, esarfe, cordele si snurulete asortate. Ca sa nu spun ca si turcoazele trebuie schimbate cu rubine (sper ca am scris bine) sau granate sau în fine, nu mai intru în detalii. Dar nici pentru noi nu-i asa usor. Acum vreo doi ani a început sa-mi placa roşul. Ma batea gândul mai demult. Andreea prevazuse cu înca doi ani înainte si-mi luase un fular roşu si lung. Frumos din partea ei si frumos si fularul. Nu-i prea frig pe-aici dar îl port din când în când aruncat asa, cautat neglijent peste umar sau cu un nod larg care-mi tine cald în zona abdominabila. Nu sunt chiar asa rafinat ca sa-mi iau un costum negru cu captuseala roşie sau original ca sa port camasi roşii descheiate pâna în aceeasi zona la un costum tot negru sau alb de exemplu. Asa ca mi-am luat niste camasi roşii cu mâneci de toate felurile cu gândul sa le port unde nu este nevoie de staif. Tot Andreea mi-a mai luat si un pull roşu iar Nana a zis ca-s nebun si trebuie sa va spun ca amândoua se pricep foarte bine. In rest mi-am cumparat eu cam tot ce-mi mai trebuia ca sa pot improviza tinute sport pe baza de roşu. Am pâna si sosete roşii. Mai aveam o singura mica neîmplinire: as fi vrut si un pardon, slip, tot roşu. Ei bine, n-am gasit asa ceva. Si cum se apropia o scurta vacanta în România mi-am spus sa profit de oferta chinezeasca de acolo. Imediat ce am ajuns mi-am spus oful vecinilor nostri cei mai buni, Marina, consortul ei Costica (altul, nu Costel) si Kiki, o Doamna cu un simt al umorului pe care nu-l au multi si cu o vârsta la care si-l poate etala fara probleme. Care mi-a si dat solutia : « Dane, mergem mâine în piata la Domenii si-ti fac eu cadou o pereche. Da’ când venim acasa, ti-i pui si faci o poza cu mine ». Zis si facut, ca-n bancul cu iepurasul, a doua zi plecam în formatie completa, ajungem, intram într-un magazin, Kiki si cu mine în fata la tejghea, Nana, Marina si Costica în spate. De jur-împrejurul nostru chiloti si ciorapi pâna-n tavan. Si acolo are loc urmatorul dialog în trei, ca sa spun asa, delirant:
- Aveti chiloti?, întreaba Kiki, exact când voiam si eu sa pun aceeasi întrebare, dar mai ocolita.
- Da, doamna, de care?, raspunde duduia foarte calma si amabila, fara sa cada în capcana.
- Pentru domnu’, zice Kiki serioasa, luându-mi-o din nou înainte.
- Sigur, ce culoare?
- Roşii, raspunde senin Kiki înainte ca eu sa reusesc sa deschid gura.
- Da, bineînteles, ce masura?, dar parca era deja o mica ezitare în vocea ei.
- XL, zice Nana din spate, în timp ce eu ma întrebam ce-o sa mai spuna Kiki.
Nu stiu prin ce minune nu râdea nimeni, ca noi de obicei când râdem ne apuca durerea de burta, sfincterele stau sa pocneasca iar lacrimile curg siroaie. Aveam însa probleme de respiratie în timp ce tipa se uita perplexa de la una la alta:
- Da’ dumneavoastra de unde stiti?, a zis ea, tot calma, dar cu un zâmbet profesional putin strâmb.
- Eu sunt sotia domnului, a marturisit Nana.
- Si ... doamna?, arata ea cu degetul, într-un gest dandanachian ...
- Doamna este prietena lu’ domnu’, a mai apucat sa spuna Nana dupa care am izbucnit toti într-un râs nebun, inclusiv fata, usurata. Ati observat desigur ca eu n-am reusit sa scot nici o vorba.
Am avut dreptul si la o pereche de ciorapi roşii ca bonus dupa ce Kiki mi-a ales mai multe perechi de chiloti în nuante diferite de roşu. A propos, de ce se spune pereche si chiloti daca-i doar unul singur ?

Bineînteles ca acasa am facut poza de rigoare si a trebuit sa fac cinste la toti, ca sa nu spun ca i-am udat.