Serge

S-au împlinit zilele trecute 20 de ani de la moartea lui Serge Gainsbourg. Trec peste laudele pe care geniul lui le merita, pe care le-a avut din plin si toata lumea le cunoaste. Imi aduc doar aminte de el si prin el le revad pe Juliette Greco, Brigitte, Catherine, Jane, Vanessa, Bamboo si câte or mai fi fost. "La orizontala nimeni nu s-a plâns de serviciile mele…" obisnuia sa spuna.

A ramas celebra "La Marseillaise" cântata pe ritm reggae cu si mai celebrul refren "Aux armes et caetera". Devenise deja Gainsbarre, mai provocator decât fusese vreodata.

Gainsbourg si Gainsbarre, un fel de Mister Hyde si Doctor Jekyll, artistul cu dublura lui malefica, neras, cu pachetul de Gitanes în mâna si vesnica tigara în coltul gurii, dând foc la o bancnota de 500 de franci sau spunându-i lui Whitney Houston zâmbind si privind-o în ochi, cu accentul teribil al unui francez (evreu ucrainian de fapt) care totusi vorbeste bine engleza, "I uant tu foc iu". Se întâmpla într-o emisiune în direct a lui Michel Drucker, tot evreu si el dar de origine româna.

In contextul politic din anii ’70 aceasta reinterpretare a imnului national a fost considerata odioasa. Ce sa mai spunem atunci de Imnul american cântat de Hendrix la Woodstock ?

Ba am auzit ca de un An Nou, pe un canal românesc s-ar fi cântat si "Desteapta-te române" pe ritm de manele. Ei si ? Fiecare asculta ce-i place.

Mie-mi place Gainsbourg.