Are dreptate, tânar, tânar, da’ copt

Uneori postul este într-adevar nerecomandat. Mi-a spus-o cu discretie chiar un preot: când suferi din cauza asta e mai mare pacatul decât daca manânci. Fiindu-mi deci imposibil sa rabd de foame zic si eu ca alte restaurante din România si chiar din lumea larga (scuze, la bistroul Maximum’s al lui Gaillard n-am fost înca) se caracterizeaza si prin:

- meniul voluminos care daca are însa acoperire în fapte, adica sa poti alege într-adevar între 50 de feluri reale si diferite de gratar, este chiar un lucru pozitiv. Acuma daca manânci o troaca de lichid si o juma’ de porc, s-ar putea sa fie cam scumput. Nu m-am prins cum afli cât ai de platit în restaurantele care se respecta si care au pretul la 150 de grame si nu la 100, daca tot ti-e dat sa manânci o juma‘ de animal. Mai reflectez, ori înmultesc, ori împart la 0,67...
- dar în plus se poate “servi” si o varza calita cu pulpe de rata (cu ciolan sau cu cârnati), sau un ciolan afumat (eventual cârnati afumati, de Maramu’ sau chiar de Plescoi) cu fasole, tocanita de ciuperci, tochitura, musaca, peste prajit, ciulamale cu ciuperci, ardei umpluti, berbecut, snitele din diverse vietuitoare comestibile, aripioare de pui cu crema de usturoi, salate de tot felul, tigaie taraneasca amestecata cu de toate, frigarui, legume la gratar, ficatei cu ceapa, mâncare de post si o gramada de supite si ciorbite (e adevarat, servite în boluri, nu la troaca, dar nimeni nu-i perfect) cu castronase cu smântâna si alte sosuri, ardei iuti si ceapa la cerere, daca ciorbita-i de fasolica.
- fiind totusi în România la un restaurant unde vrei sa manânci traditional, supicile si ciorbitele de burtici, fasolici, vacute, “verisoare” sau radautene sunt de preferat celor de varzuca sau ceputza, ca sa nu mai spun ca de consomeuri sau tournedosuri Rossini n-are nimeni chef pe-acolo. Iar coastele de porc la gratar n-au nimic de-a face cu faimoasele “ribsuri” pariziene, decât poate ca se manânca tot cu zgomot si cu mâna si cu grasimea sub nas prelingându-se pe barbie în jos, nu în sus, din cauza gravitatiei care nu alege. Altfel sunt mult mai bune.
- fetele si baietii se plimba mereu printre mese sa te întrebe daca mai vrei ceva sau daca-ti place. Si sa-ti spuna ca daca vrei si papanasi la sfârsit sa le spui din timp ca dureaza 20 de minute si asa nu va trebui sa astepti.
- într-o zi, dupa ce mi-am baut ultima înghititura de bere (caldura mare, mon cher!) a venit baiatul nechemat cu alta bere într-un pahar aburit: “Cu ce ocazie?”, zic. “Am vazut ca ati terminat-o, asta-i din partea casei”. Iar daca vrei, resturile din farfurie ti le aduce la sfârsit frumos împachetate si puse într-o punguta pentru animalele de companie din batatura.
- micul costa fix între 3,5 si 4 lei si este destul de mare.
- cartofiorii prajiti, sunt cu brânza rasa si cu mujdei (daca vrei), daca nu, îi poti cere la cuptor cu coriandru sau natur daca manânci peste. Ajuns aici ma întreb totusi cu mirare de ce daca tot suntem la noi acasa nu putem mânca un crap autohton, ci vesnica dorada (regala!!) fada sau somon. Ma rog, zic si eu...
- de altfel, cu sau fara stec sau scoici, cartofiorii prajiti sunt o adevarata mâncare nationala în Belgia de exemplu si nu se supara nimeni. Monotonia este rupta doar de culorile sosurilor, foarte originale: maioneza, ketchup sau andaluz (asta da!). O sa-mi spuneti ca e de înteles, Belgia n-are guvern de mai bine de-un an, dar cartofiorii sunt totusi proaspeti.
- exista un restaurant mai rasarit, Bellini îi zice, în Défense la Puteaux, unde lucreaza si manânca multe creiere remarcabile si unde meniul nu este nici voluminos, nici prea variat, nici îmbracat în piele naturala si nici ieftin. Dar unele chestii, nu prea multe, sunt chiar bune, mai ales doar o singura salata de pui cu foarte multa salata si probabil si cu pui. Odata s-a întâmplat chiar ca un stec sa aiba un miros deosebit, sigur nu de carne fripta. Cu pâinea stau însa cam prost: veche si putina.
- în general un meniu sau un carnetel în piele adevarata ar supara-o foarte tare pe D-na Bardot, nu din cauza ca vita care a ocupat pe vremuri pielea respectiva ar fi fost abuzata cu cruzime de amatorii de biftec tartar ci din principiu.
- sunt si eu de acord ca ceea ce scrie pe carnetelul cu nota de plata ascunde anumite interese, e ceva politicos dar fals, doar ca sa mai dai pe-acolo. Unii scriu “Mai poftiti pe la noi” sau “Va multumim pentru vizita”, banalitati comerciale. Mai buna ar fi o “socoteala” scrisa de mâna cu creion chimic, cu data adunata la total si cu litere maronii încrustate pe coperta cacanie, dupa desert: “Sta-v-ar în gât”. E un obicei frumos.

Acuma depinde si în ce restaurant intri.