vineri, 9 septembrie 2011

“Mama tâmpiților e mereu gravidă” (5) – Fred Astaire

Cu toate ca în stirea urmatoare va fi vorba despre mine (regulamentul nu interzice), mama mea nu mai are proiecte maternale pe termen mediu sau lung. Dealtfel ea crede sincer ca sunt irecuperabil si ca ajunge unul ca mine într-o familie.

Eram deci acum câteva saptamâni într-o dupa-amiaza la o serata unde dansam cu o domnisoara fosta campioana la dansuri tematice. La început am facut pentru încalzire câtiva pasi din finalul de la “Moartea lebedei” transmitând auditoriului care ne privea fiori de emotie, mai ales cu tresarirea aceea de la sfârsit a mâinii. Doar Magadalena Popa mai facea asa ceva...

Incurajat de remarcile magulitoare ale partenerei (“Ia uitati bai ce face asta!!”) mi-am adus aminte brusc de una din figurile lui Fred Astaire. Cea în care se urca pe scaun în pasi de dans cu un picior pe spatar dupa care ateriza lin pe partea cealalta a mobilierului continuându-si numarul. Mi-a iesit perfect din prima, trebuie doar sa mai lucrez putin la aterizare. Pentru ca genunchiul a facut o rotatie de 180° dupa care probabil glezna s-a învârtit si ea înca o data la fel, pentru ca vad ca degetele sunt tot în fata.

Dupa eveniment, vegetarian convins cum ma stiti, piciorul meu stâng a fost multa vreme împachetat în foi de varza, drept pentru care în casa la noi mirosea mereu a varza cu carne de porc. Na, ca iar mi-e pofta. Varza scazuta, cu scaricica mai grasuta si mult piper boabe.

Se spune ca un amic prezent la chermeza ar fi spus ca “unii trec de la tinerete direct la senilitate”. Are dreptate! Când eram copil si chiar ceva mai târziu îi gaseam tare plicticosi pe cei “maturi”! Chiar as vrea sa ma culc într-o seara si sa ma scol senil a doua zi. Când o fi sa fie.

PS Am lasat neschimbat textul initial ca se ducea naibii toata poezia, Nu m-am dus la doctor acolo ca nu mai puteam face nimic în casa si nici nu mi se parea foarte grav. Urmatoarele doua saptamâni am stat mai mult cocotat pe scara, am carat, am mutat, ma rog, chestii normale când îti renovezi casa. Pe radiografia pe care am facut-o aici însa se vede clar: fractura de peroneu. A început sa se prinda singura. Acum am atela si umblu în cârje. De alea mai finute, din aluminiu. Nu stiu ce credea doctorul când ma vedea zâmbind, dar mi-a repetat: “Musiu Vaideanu, nu glumesc, aveti totusi un picior rupt. Repaus la pat cu piciorul ridicat, nu va scoateti atela decât la dus si nu puneti piciorul jos, umblati numai cu cârje”.
Mi-a venit în cap vorba româneasca: “Unde nu-i cap, vai de picioare!”. Daca cineva vrea sa mi-o evoce din nou e suficient sa spuna în comentariu “Vorba ceea” ca o sa înteleg aluzia.

27 de comentarii:

  1. Lasa, tu sa fii sanatos! Bine ca ti-ai facaut numarul pana la capat! Daca nu iti faceai dambalua ti-ar fi parut rau . Da-l incolo de peroneu, ca se reface el!

    RăspundețiȘtergere
  2. :))
    Iartă-mă, dar nu m-am putut opri din râs vreun sfert de oră după ce am citit.

    Offf, tre'i că a fost terbil de dureroasă experienţa asta! Sper să fii meritat.

    RăspundețiȘtergere
  3. DAN Te salut!;
    intodeauna ,cauzele mici au efecte mari.Daca a meritat, fii fericit!Dupa putin timp ve-i fi ca nou.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Minoki
    Asa-mi place, sa fim optimisti!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Freedom
    Eu râd si acuma, dupa o luna. De-aia doctorul se uita curios la mine. Imediat dupa m-a durut ceva, dar de a doua zi m-am luat cu treaba!

    In alta ordine de idei, ai facut ceva cu blogul tau, ca-mi spune ca e inexistent?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Sorin
    Orice experienta noua merita si lasa urme. Cauza o fi fost ea mica, dar era nobila!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dane, cum o mai duce pătrunjelul din grădina ta?

    RăspundețiȘtergere
  8. @Catalin
    Ultima data când l-am vazut în viata era leustean, dar în rest era bine. Acum cred ca-i cam racoare ca l-am pus la congelator, asteptam recolta de anul viitor! :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce nu face un barbat ca sa impresioneze o femeie? :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Mircea
    Ai dreptate, orice, inclusiv tâmpenii! :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Dan, bine ca n-au intervenit si alte complicatii.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Cristi
    Ai dreptate, putea fi si mai rau. Daca ma luam dupa doctorii care erau de fata si ma duceam la un... doctor, ma alegeam cu o cizma alba trei saptamâni. Asa am facut cum am vrut eu, am terminat treaba în casa, am scapat de ghips, am aproape trei saptamâni de concediu medical, de durut nu ma doare si nici nu am prea multe restrictii... alimentare, pâna la urma asta conteaza.
    Weekend placut, mâine plec în Germania la o nunta, ne mai vedem duminica seara!

    RăspundețiȘtergere
  13. sper ca la nunta nu vei incerca cine stie ce noi figuri de dans...e adevarat...ai doua picioare si in acest caz...inca o sansa :))
    iubesc felul in care povestesti...vorba lui Blue...am ras...dar...mai tristut asa pentru ca stiu cum e cu un picior in "cizmulita" :)

    RăspundețiȘtergere
  14. @Pandhora
    De acord, dar nu se poate sa nu dansez cu mireasa, nu? Pai daca n-am face haz de necaz unde-am ajunge? La balamuc, iar acolo-i si mai trist!
    Deci tu ai avut cizmulita? Eu nu! Ia povesteste!

    RăspundețiȘtergere
  15. :)))) Da, si mie mi se spune la fel, ca ajunge una ca mine in aceeasi familie. :D
    Cat despre dans, eu sunt pasionata, as dansa si-n somn daca s-ar putea (ca tot nu ne aude nimeni acum, de aia am o glezna rupta care trebuie operata) . ;)

    RăspundețiȘtergere
  16. LOL ! Si eu patit-o chiar in iunie anul asta incercand aceeasi figura. Si nici macar nu incercam sa impresionez pe nimeni. Ma jucam efectiv singur in casa ! Nu cred ca m-am ranit la fel de rau ca tine, dar a trebuit sa-mi tin genunchiul cu un pansament elastic vreo 5 zile, si sa-mi cumpar o alifie antiinflamatorie de tipul unui gel albastru intr-o cutie cu un urs polar pe ea. Cred ca alifia m-a ajutat mai mult decat bandajul !

    RăspundețiȘtergere
  17. Dacă nu te doare, e bine!
    :)
    Blogul îl ştersesem.
    L-am restaurat din comoditate, pentru că vă am pe voi în blogroll şi mi-e mai uşor să accesez link-urile de acolo, ca să vă citesc.
    Dar am renunţat să mai scriu, sau, dacă o să mai scriu, postările nu vor mai fi publice. Cel puţin pentru o perioadă despre care nu ştiu cât va dura.

    RăspundețiȘtergere
  18. Bine c-ai gatat cu renovatul, acum vezi de re-novatul peroneului. Adica da, am inteles ca altul mama nu mai face, dar macar mai baga-l si tu-n seama, nu in ma-sa :))

    RăspundețiȘtergere
  19. @Luna patrata
    "Bienvenue au club!!"
    N-as spune ca sunt pasionat de dans, dar când ma apuca damblaua încerc figuri noi, "impuse" cum mi-a spus doctorul de aici, mai degraba "libere", dupa parerea mea.
    Am fost azi sa ma vada un chirurg ortoped, totul este OK, mi-a spus ca recuperarea deja am facut-o cu santierul pe care l-am avut în casa si n-am nevoie de nimic în plus.
    Nu te lua chiar dupa toti chirurgii, ei taie...

    RăspundețiȘtergere
  20. @Rudolph
    Nu te înteleg! Eu am impresionat cel putin doua persoane: pozitiv pe doamna cu care dansam si foarte negativ pe sotia mea proprie. Probabil de aia si accidentul a fost mai serios, dar a meritat!

    RăspundețiȘtergere
  21. @Blue
    Nu ma doare, chiar e bine. Am tras o fuga în Germania la o nunta, am condus 800 km în doua zile, azi chirurgul mi-a spus ca sa fac în continuare ce-am facut pâna acum (nu stie el chiar tot!)...
    Si unde te mai tachinezi tu cu "Mâncaciosul de ciocolata"?

    RăspundețiȘtergere
  22. @Teo
    Peroneul merge de la sine, are grija mama-natura de asta, se pare ca stau bine la capitolul asta, pâna acum spuneam ca am "carnea buna", vad ca am si "oase bune". Vad ca berea are mult calciu...

    RăspundețiȘtergere
  23. @Mihaela
    Aproape la fel a fost, numai ca eu aveam si spectatori!

    RăspundețiȘtergere
  24. Ah, da! E o întrebare dificilă.
    Păi... cre'că la el. (Pe blog, desigur.)
    :))

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!