Comisia europeana a finalizat marile proiecte pentru bunastarea generala a continentului si vrea sa treaca la detalii. De exemplu sa protejeze consumatorii. De exemplu persoanele alergice. De exemplu la parfumuri. Drept pentru care un Comitet stiintific a decis ca aproape 3% din oameni au alergii la ingredientele din parfumuri. Nu la polen, nu la fum, nu la tâmpiti, nu la poluare, nu la mâncare. Fix la parfumuri. Problema cu comitetele astea este ca se apuca de treaba dar nu stii când o termina si cu ce rezultat. A mai fost un comitet acum trei ani condus de un doctor, Wolfgang Wodarg, care a cercetat vaccinurile si lobby-urile farmaceutice. N-am mai auzit nimic, nici de el, nici de rezultatul demersului pe care-l începuse. L-o fi rapus gripa aviatica.
Probabil Comitetul a selectat un esantion reprezentativ de câteva mii de persoane, respectând concentratia dupa sex, religie, rasa, grupe de vârsta, educatie, cultura si nivel de inteligenta, pe care le-a pus sa traiasca ani de zile într-un spatiu închis si pur, fara sefi si reguli de respectat, le-a hranit si spalat cu produse bio(degradabile), cu singura obligatie de a se parfuma tot timpul cu Chanel 5. Dupa care au reluat experimentul cu Miss Dior si tot asa. S-au descoperit astfel 12 ingrediente, întâmplator naturale (mai ales esente de flori sau din diversi arbori – un litru de esenta de iasomie costa 15 000 de euro, cam scump!, dar stiind ca pentru o uncie de parfum se folosesc 10 600 de flori, se explica), care se gasesc în parfumurile cele mai pure, cele mai scumpe, cele mai cunoscute si deci cele mai de lux. Printre parfumurile vizate se afla evident si cel mai celebru poate parfum din lume, Chanel No. 5, faimoasa “camasa de noapte” a nu mai putin faimoasei Marilyn Monroe. Stiut fiind ca în medie viata unui parfum este în jur de 20 de ani merita amintit ca Sanelul rezista din 1921 si n-a omorât înca pe nimeni, numita diva sucombând prin deces din dragoste. Este de asteptat deci sa trecem pe spirt...
Folosind produsul din imagine avansat la gradul de after shave avantajul este triplu: are un miros patrunzator, este dezinfectant si nu în ultimul rând, trecut prin pâine si îndoit cu apa se poate si bea, efectul fiind fulminant.
Magia Crăciunului: O Cină de Neuitat
Acum 5 ore
ineluctábil
RăspundețiȘtergereBrad face reclama la Chanel ???!!!
ȘtergereA înnebunit, si el si lumea...
Minunea asta de parfum spala bine si geamurile, din cate imi amintesc eu ca ma invata mama. :))
RăspundețiȘtergereCurata tot si definitiv!
Ștergeregluma gluma, dar eu is aia alergica. SUnt curioasa cat e lotul tau de cititori :)
RăspundețiȘtergereProblema francezilor o reprezinta parfumurile cotrafacute in China. Alea sunt instabile, stabilizatorii sunt fake ( chiar daca aroma o reconstituie ei) asa ca alea sunt si mai... alergice.
Adica chinezii le strica si pret, si faima :)
E complicat cu parfumurile. Firma Marionnaud, nr 1 în Europa la comert cu smacuri, dar 2 în Franta dupa Sephora, are o încrengatura de actionari, interese, procese si amenzi de milioane care duce direct la Hong Kong. Deci noi zicem da.
Ștergerelasa ca am auzit de firme din Romania micute, cu 5 angajati,investitie 0, cifre de afaceri imense, care la sapaturi ajungeau tot prin Hong Kong ( cred ca taxele is mici acolo).
ȘtergereSau or fi chinezii mai bogati!
Ștergeresi soacrei cica ii dau dureri de cap parfumurile (un fel de alergie probabil), se da cu deodorant/crema fara parfum. nu prea inteleg ce ar putea face mai mult comitia aia decat sa zica intr-o declaratie de presa ca unele persoane is alergice si sa nu se dea cu parfum (?) ca cum daca stii ca esti alergic la oua crude, nu mananci produse cu, ce mare branza?!
RăspundețiȘtergereAr putea face sa interzica Sanelul si sa faca altceva sintetic la vreun laborator. Noi judecam ca niste oameni putin nervosi dar normali. La ei sunt miliardele...
Ștergereideea ca eu nu am stiut.
ȘtergereAsta e dilema alergiilor, la unele produse eu reactionez dupa cateva ore, sau de ex. cand ma intind la orizontala. Si din cauza asta am identificat greu alergenul. Si cica unii reactioneaza si in 24 ore..dupa...
Ideea ca uite, nu e la toate parfumurile. Si acum in ultimii ani am inteles: la alea vechi reactionez, si mai ales la alea chinezesti.
Pentru ca probabil sunt false.
Ștergerepai, sigur ca-i bun si de beut, doar se numeste " apa de colonie"..cu accentu' pe ultima silaba... :))) in rest mie-mi plac doar parfumurile ffff bune..acelea care-ti raman in memoria olfactiva toata viata...
RăspundețiȘtergereStii de unde vine "apa de colonie"? De la un lichid frumos mirositor facut la Köln, în franceza (deh!!) Cologne. Ce-am pus eu acolo e mai bun, e spirt denaturat.
ȘtergereCum spunea Ioana mai sus, daca ma doare capul de la un anumit Azzaro (Chrome), m-as mai da cu Visit, dar nu se mai face, asa ca ramân la Eau Sauvage, un fel de Chanel 5 masculin. Validat de timp, are si asta vreo 50 de ani.