Leapsa Rodolpho - 2

Alegeţi minim o activitate de tip meserie, profesie, sau hobby, (inclusiv casnic), în care NU aţi fost niciodată angajat, şi în legătură cu care NU aveţi absolut nici o experienţă autentică, deşi poate că aţi visat la ea, sau v-aţi făcut fantezii în legătură cu ea, şi descrieţi ce anume concret util pt viaţa dvs integrală PERSONALĂ, pt progresul dvs ca om dezirabil odată şi odată adult matur, credeţi că aţi putea învăţa sau asimila pt dvs din exerciţiul acestei activităţi.

Exact la fel cum unii copii sunt obligati de mici de parinti sa învete limbi straine sau sa zdrangane la diferite instrumente, numai ca fix pe dos, pe mine nu m-a fortat nimeni sa fac asa ceva. Astfel cei trei muschetari ai ghitarii, nu mai spun ca ma gândesc la David, Eric si Mark, într-o ordine pur întâmplatoare si alfabetica, au ramas tocmai fara D’Artagnan, vorba poetului "si cu sergentul zece, care-i si întrece". Mi-au ramas asadar aspiratiile banale ale unei copilarii obisnuite : macaragiu, fotbalist si doctor. Un timp am cochetat si cu meseria de vidanjor, dupa ce l-am cunoscut pe cel care umbla la bunici la tara cu caruta lui cu cisterna din poarta-n poarta. Un barbat adevarat ! Mi s-a spus însa ca nu era o meserie de viitor, asa ca am renuntat, nu fara regrete. Cum tot la bunici nu erau macarale în curte, ma urcam prin toti copacii din care cadeam cu regularitate, de fiecare data de pe alta craca, semn de progres. Pentru meseria de doctor ma pregateam în timpul anului, îmi facusem la traforaj un stativ de eprubete care avea chiar si eprubete în care pregateam constiincios tot felul de solutii : apa cu sare, apa cu zahar sau apa cu carbid, la vin cu sifon neavând înca acces. Pe lânga sensibil, la vremea respectiva eram si un copil linistit si ascultator, mai ales la bunici în vacante, am mai povestit despre asta alta data. In plus, aveam si o mare fragilitate a capilarelor nazale, favorizata si de multele mingi de fotbal primite drept în bot sau de bâtele de turca cu care ne mai altoiam cu sârg, reciproc si din greseala. Stând eu într-o zi în plina hemoragie culcat pe spate, cu doua somoioage de vata în nas si mâna stânga ridicata (n-am sa stiu niciodata de ce, probabil ca sa se dea mai multa importanta momentului) mi-am dat seama ca în nicio eprubeta nu aveam sânge !! Drept pentru care m-am ridicat de pe patul de suferinta si mi-am tras un pumn zdravan în nas ca s-o repornesc (sângerarea) si am umplut cam o jumatate de eprubeta cu lichidul pretios. Am fost foarte mândru !

Dar n-a fost sa fie niciuna din meseriile astea… Probabil din cauza frustrarii, vreo douazeci de ani mai târziu m-am însurat cu o studenta la medicina care chiar în clipa asta, nemaifiind studenta, ma cheama sa curat niste cartofi...