Cu Albastra (7) prin vecini

Am plecat mai departe cu parere de rau dar oarecum linistit. Facusem un bine… Vacanta era înaintea mea, era soare, frumos, valea Oltului, satele parasite din zona Sibiului, mai un popas, un snitel pe valea Muresului, monumentul de la Paulis, nici nu stiu când am ajuns la Nadlac în vama, nu trecusera decât vreo zece ore de când plecasem de-acasa. La români totul a fost bine, “aveti droguri sau arme?”, n-aveam, la unguri nu m-a întrebat “aveti droguri sau arme?” ca tot n-aveam dar n-a fost bine. Când am deschis portbagajul vamesul m-a întrebat fara ocolisuri si într-o româna aproape buna despre trusa medicala si “reflectorizatie”. Trusa aveam dar era expirata dar la reflectorizatie nici nu ma gândisem.
- Intorci si cumperi la tine la tara, la Rumunia…
- “Ma-ta-i la tara” s-a bagat în vorba vocea mea interioara… Unde sa cumpar acuma, e închis peste tot!
- Nem problem, mâine dimineata!

Ma gândeam deja cu nostalgie la politistul din Vâlcea… Ce om sensibil! M-am uitat ce l-ar fi putut interesa din ce aveam în portbagaj si i-am propus niste sticle de vin, luasem pentru frantuji sa vada ca avem si noi asa ceva. M-a refuzat delicat si m-a întrebat daca n-am ceva “hârtie”. “Na, l-a apucat setea de cultura”, îmi zic eu în gând stiind excat ca n-aveam nicio carte la mine. Pâna la urma am rezolvat-o cu o “hârtie” de 20 de dolari, sperând ca la asta facuse el discret aluzia.

Am plecat usurat mai departe gândindu-ma ca daca mi-am platit cotizatia si în Ungaria, nimeni si nimic nu ma mai opreste pâna-n Franta. Fals! Dupa nici zece kilometri vad o patrula de politie. Baga unul capul pe geam si-mi aprinde farurile, vorba cântecului, cu toate ca afara era lumina, pe urma scoate o cartulie scrisa în ungureste, parea un regulament, si ma pune sa citesc un articol. Eu “nem tudom magyar”, el nici atâta româneste (macar alalalt o mai rupea), dupa care mi-a explicat vreun sfert de ora de-l dureau mâinile la sfârsit ca în Ungaria se circula cu luminile aprinse si ziua. Pe urma s-a uitat în cartulie, a luat un creion, a facut niste socoteli printre care si o impartire la care i-a dat fix si fara zecimale 20. Tot de dolari, de unde am dedus ca probabil unitatea monetara la unguri este 20$. Macar asta a fost direct… La cât era de soioasa cartulia se vede ca o folosea des…

Inainte de a pleca mi-a explicat dând disperat din mâini ca trebuie neaparat sa cumpar si “matrica”, vinieta lor, ca sa pot merge pe autostrada, altfel… si mi-a aratat zâmbind cartulia… “Ce tip dragut si serviabil!”, mi-am spus eu, gândindu-ma ce-ar fi fost daca ma mai oprea unul si pentru “matrica” si începea si el sa faca împartiri…

Dar nu, n-am mai avut niciun incident. In Ungaria…