miercuri, 28 august 2013

Cu Albastra (7) prin vecini

Am plecat mai departe cu parere de rau dar oarecum linistit. Facusem un bine… Vacanta era înaintea mea, era soare, frumos, valea Oltului, satele parasite din zona Sibiului, mai un popas, un snitel pe valea Muresului, monumentul de la Paulis, nici nu stiu când am ajuns la Nadlac în vama, nu trecusera decât vreo zece ore de când plecasem de-acasa. La români totul a fost bine, “aveti droguri sau arme?”, n-aveam, la unguri nu m-a întrebat “aveti droguri sau arme?” ca tot n-aveam dar n-a fost bine. Când am deschis portbagajul vamesul m-a întrebat fara ocolisuri si într-o româna aproape buna despre trusa medicala si “reflectorizatie”. Trusa aveam dar era expirata dar la reflectorizatie nici nu ma gândisem.
- Intorci si cumperi la tine la tara, la Rumunia…
- “Ma-ta-i la tara” s-a bagat în vorba vocea mea interioara… Unde sa cumpar acuma, e închis peste tot!
- Nem problem, mâine dimineata!

Ma gândeam deja cu nostalgie la politistul din Vâlcea… Ce om sensibil! M-am uitat ce l-ar fi putut interesa din ce aveam în portbagaj si i-am propus niste sticle de vin, luasem pentru frantuji sa vada ca avem si noi asa ceva. M-a refuzat delicat si m-a întrebat daca n-am ceva “hârtie”. “Na, l-a apucat setea de cultura”, îmi zic eu în gând stiind excat ca n-aveam nicio carte la mine. Pâna la urma am rezolvat-o cu o “hârtie” de 20 de dolari, sperând ca la asta facuse el discret aluzia.

Am plecat usurat mai departe gândindu-ma ca daca mi-am platit cotizatia si în Ungaria, nimeni si nimic nu ma mai opreste pâna-n Franta. Fals! Dupa nici zece kilometri vad o patrula de politie. Baga unul capul pe geam si-mi aprinde farurile, vorba cântecului, cu toate ca afara era lumina, pe urma scoate o cartulie scrisa în ungureste, parea un regulament, si ma pune sa citesc un articol. Eu “nem tudom magyar”, el nici atâta româneste (macar alalalt o mai rupea), dupa care mi-a explicat vreun sfert de ora de-l dureau mâinile la sfârsit ca în Ungaria se circula cu luminile aprinse si ziua. Pe urma s-a uitat în cartulie, a luat un creion, a facut niste socoteli printre care si o impartire la care i-a dat fix si fara zecimale 20. Tot de dolari, de unde am dedus ca probabil unitatea monetara la unguri este 20$. Macar asta a fost direct… La cât era de soioasa cartulia se vede ca o folosea des…

Inainte de a pleca mi-a explicat dând disperat din mâini ca trebuie neaparat sa cumpar si “matrica”, vinieta lor, ca sa pot merge pe autostrada, altfel… si mi-a aratat zâmbind cartulia… “Ce tip dragut si serviabil!”, mi-am spus eu, gândindu-ma ce-ar fi fost daca ma mai oprea unul si pentru “matrica” si începea si el sa faca împartiri…

Dar nu, n-am mai avut niciun incident. In Ungaria…


19 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Plictiseala mare! Macar în masina, daca nu adorm, conduc, oricum fac ceva.
      Nu, cu trenul n-am fost niciodata. Cu masina am mai mers înca vreo zece ani dupa acest prim voiaj memorabil (care înca nu-i gata!), deci am facut drumul asta de vreo 40 de ori, într-un sens sau altul. Mi-am scos banii, la câte nelegiuiri am comis!

      Ștergere
  2. Și ce-au spus franțujii despre vinul nostru?!
    Numai cu mașina am străbătut și noi Europa în vacanțe, fie că am luat-o spre Vest, fie că am fost în Grecia! Dar ce dor de vacanță, măcar că abia s-a terminat. Valabil pentru toată lumea, cred! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot ce le-am dat frantujilor, ori sa bea la noi, ori cadou, le-a placut si le-a placut de-adevaratelea. O singura sticla din câteva zeci a fost rasuflata. Se mai întâmpla si la ei... Dar ce ma bucura cel mai mult este ca pe unii i-am învatat cu palinca si cu brânza la începutul mesei. Mi-a trebuit ceva timp si mult exemplu personal.

      Ștergere
  3. "“Ma-ta-i la tara” s-a bagat în vorba vocea mea interioara…"
    :))))))))
    Foarte amuzant!
    Acum ştiu: dacă voi merge vreodată prin Ungaria o să iau cu mine mai multe hârtii de 20 USD. Şi o tărie la bord ca să astup gura vocii interioare inainte să se refere la mamele autorităţilor locale.

    Am insă o mare curiozitate: cum a fost şniţelul? Te intreb fiindcă în vara asta am avut ocazia să gust cel mai prost şniţel din viaţa mea fix la Târgu Mureş. L-am luat de la un fast food din centrul oraşului, la doi paşi de statuia lui Iancu. Era sărat, păstos, fără carne, ars şi foarte scump. :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca mai merg dolarii. De fapt nu cred ca mai merge nimic. Politaii unguri au fost si sunt ai dracu'. Numai ca înainte luau ciubuc, acum iau amenzi de la oameni. I-am evitat si n-am mai avut treaba cu ei. Si mai e si handicapul limbii. Asa ca lasa vocea interioara sa vorbeasca, da' încet...
      Ehei, snitelul, snitelul era facut acasa, cu o seara înaintea plecarii. Carne grosuta, bine împanata, zemoasa, consistenta, numai buna pentru drumuri lungi. A si devenit mâncarea noastra traditionala în cele vreo 40 de "traversari".

      Ștergere
    2. Aşa da!
      Cu cât stam mai departe de poliţaii unguri şi de şniţelele de la fast-food-uri, e cu atât mai bine pentru toată lumea. :))

      Ștergere
    3. Cu politaii e mai greu, stau ei aproape!

      Ștergere
  4. Daca ai avut bani de snitel la Tg. Mures, inseamna ca nu ai prins radarul aflat la intrarea in oras...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu l-am prins din mai multe motive. Cred ca acum aproape 20 de ani, de când dateaza faptele, nu prea erau radare. Pe urma eu nu treceam prin Tg. Mures. Si la urma urmei cred ca de fapt vorbesti cu Blue si m-am bagat în vorba neinvitat.

      Ștergere
    2. Cu mine vorbeşte? Nu eram sigură. Atunci să-i răspund.

      Cătălin, singurul radar pe care l-am prins în concediul acesta a fost undeva, în jud. Braşov. Îmi pare rău, dar nu-mi amintesc numele localităţii unde ne-au oprit. Şi pentru că depăşisem prea puţin viteza legală, ne-am ales doar cu un avertisment. Cred că ne-au oprit mai mult pentru că eram din Bucureşti.
      Însă, după banii de pe şniţel plâng şi acum. (exagerez niţel)
      :)

      Ștergere
  5. Noi am calatorit prin Ungaria si Austria, dar nu am avut nici cea mai mica problema cu politia. E drept ca, de indata ce am intrat in Ungaria, ne-am repezit sa cumparam rovigneta, fiind informati de prieteni ca o patim daca nu avem. L-am intrebat pe un politist cum ajungem undeva, dar era atat de zero la engleza si orice alta limba straina, incat ne-am descurcat singuri pana la urma. La granita a fost frumos. Ai nostri stateau pititi undeva si cred ca trageau o bauta. Ne-au facut semn de departe, din usa unei mici cladiri, sa trecem. La unguri s-au uitat la noi prin geam si ne-au facut semn sa-i dam drumul, iar la austrieci nici macar nu s-au mai uitat. Puteam sa avem in masina orice !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am venit si noi anul trecut de Pasti cu masina ca aveam mai multe drumuri de facut prin tara, altfel de vreo cinci ani doar cu avionul. E mai ieftin, mai comod si fara riscuri. Povestile despre masina albastra însa dateaza de 18 ani... Alte vremuri!

      Ștergere
  6. io cre'ca zice fatza ta c'ai dolari...ti se vede bunastarea si prin parbriz...are ochiu' format ungaru'...ce crezi..sunt angajati si iei pa competenta... :)
    ps
    eu am uitat de d'astea...stiu doar ca daca incalc cea mai mica "regula"...ajung in fatza judecatorului si daca in recordul meu apare o amenda..cat de mica...nu mai pup nimic...nici credite...nici job...nici stima colegilor si dragostea prietenilor :)

    RăspundețiȘtergere
  7. brrrr, si eu cand ma gandesc ca ma urc in Wizzair peste o sapt. ( firma ungureasca). Sa pregatesc hartii de 20?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acuma te-ai întors deja, e o companie mai buna ca altele si ai voie cu 32 de kile de bagaje, mai ales la întoarcere, îti dai seama? Cârnati, pastrame, slanini, palinca...

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!