Nobili şi Nobel

De câtǎva vreme o supǎrare mai veche dar pe care nu o mai bǎgam în seamǎ a ieşit din nou la vedere. De când cu Nobelul, nu spun “al nostru”, pentru cǎ noi n-am fost decât nişte bieţi figuranţi.

Venisem de puţin timp în Franţa, în 2000, dupǎ câţiva ani de vizite repetate. Nu mai eram turist, acuma locuiam şi lucram aici, deci priveam totul cu alţi ochi. Regǎsisem prieteni pe care-i aveam mai demult, care cunoşteau România şi mǎ cunoşteau şi pe mine. Ne respectam şi continuǎm sǎ ne respectǎm, poate mai mult ca înainte. Dar am gǎsit şi multǎ ignoranţǎ şi prejudecǎţi. La birou eram o “curiozitate”. Vreo douǎ luni tot venea lumea “cu treabǎ” la mine şi mǎ studia de parcǎ eram femeia cu barbǎ. Aveam atunci douǎ colege, douǎ “fete” de vârsta mea: o doctoriţǎ şi secretara. Au fost pe rând mici detalii, replici stupide care mǎ amuzau la început, dar care, acumulându-se în timp, deveneau supǎrǎtoare: “Dar tu, înainte de a veni aici ai fǎcut cursuri de francezǎ?”, “Nu, asta-i franceza din şcoalǎ pe care am mai vorbit-o pe unde-am fost sau cu amici de aici” sau “Poţi sǎ-ţi imaginezi Dan, am o prietenǎ, bine, n-are nici o diplomǎ, au dat-o afarǎ ca sǎ angajeze un strǎin”, “Nu, nu pot sa-mi imaginez, dacǎ zici ca n-are diplome...”, “Bine, dar ea e franţuzoaicǎ!!!” sau “Plecǎm într-o vizitǎ la o familie din Bucureşti, ce sǎ le ducem, acolo copiii au creioane?” sau “Acolo existǎ drumuri asfaltate, tu cum vii când vii cu maşina?” sau “Robinetul la baie se învârte ca la noi?”. Eram şi mai sunt şi acuma traducǎtorul în / din englezǎ al unor doamne cu pretenţii. Prospecte şi mailuri sofisticate: “Noi suntem bine, voi ce mai faceţi?”. “Şi engleza tot din şcoalǎ? Ce mǎ fac dacǎ plec în România, în ce limbǎ mǎ înţeleg eu cu ei?”, “Poate ei cu tine, pǎi în ce limbǎ vrei tu, cǎ acolo 80% le vorbesc pe amândouǎ. Dacǎ nu se descurcǎ poţi încerca şi germana”. Incepusem sǎ fiu rǎutacios ştiind cǎ unii dintre ei şi cu franceza au uneori probleme. Dar mǎcar le stârnisem curiozitatea şi plecau în România.

Dupǎ primele “realizǎri profesionale” a început sǎ aparǎ şi “perplexitatea”. Câteodatǎ laudele excesive deranjeazǎ. E ca şi cum ţi s-ar spune “bravo, la cât eşti de tâmpit nu credeam cǎ ai sǎ reuşeşti”.

Cu timpul m-am lǎmurit cǎ erau “îndoctrinaţi” de o puzderie de emisiuni şi filme TV (de unde oare inspirate?...) care, în cǎutare de audienţǎ ieftinǎ continuau sǎ arate (10 ani dupǎ...) România lui Ceauşescu, Casa Poporului, cǎruţe înfundate în noroaie cu puradeii ciorchine, case în ruinǎ, bǎtǎliile cu minerii, imagini de la revoluţie cu procesul şi execuţia (pe asta din urmǎ am revǎzut-o cu mult mai multe detalii - oribile, adevǎrat film de groazǎ - decât atunci şi cu un dezgust infinit chiar acum douǎ sǎptǎmâni, ca sǎ vǎ faceţi o idee). A mai fost un meci al României la Paris iar afişul arǎta un taraf de lǎutari... Hm, audienţa asta nu-i decât un pretext care justificǎ multe mǎgǎrii şi creaţii anacronice în numele unei reale civilizaţii, dar de fapt se speculeazǎ gustul pentru morbid şi mizerie al unui public “superior” cocoţat pe un munte de istorie şi culturǎ care la un moment dat au schimbat lumea. Din pǎcate mare parte din acest public nu mai ştie pe ce stǎ.

Deci audienţa ar putea explica aceste “producţii“ dispreţuitoare, fǎrǎ sǎ le facǎ însǎ şi acceptabile pentru noi. Mǎcar autorii lor au scuza (??) cǎ nu-s români. Dar când un român face la fel? Dupǎ atâta timp! Rezolvǎ asta vreuna din problemele de azi? Nu putem trǎi la infinit printre cadavre, deţinuţi politici şi martiri într-un doliu permanent. Sǎ te desprinzi de trecut (dacǎ l-ai trǎit) nu înseamnǎ sǎ-l şi uiţi. Şi când se mai gǎseşte un confrate, tot român, care spune “faptul cǎ Herta s-a nǎscut în România este un accident geografic” nu-i normal sǎ te întrebi mǎcar atâta: “pǎi dacǎ nu s-ar fi nǎscut în România, despre ce ar mai fi scris ca sǎ ia premiul?”. Cât despre ruşinea lui subînţeleasǎ de a se fi nǎscut român n-ar mai fi de spus decât “atunci sǎ-ţi fie ruşine!”. Oare doamna în cauzǎ nu-şi dǎ seama cǎ asemenea apǎrǎtori nu-i aduc decât deservicii? De ce sǎ ne mai mire ca nişte britanici spun "ne imaginam România ca fiind o ţarǎ plinǎ de boi în care oamenii aruncǎ cu pietre in ţigani", sau “ţara ţiganilor”, sau “tǎrâmul lui Borat”, din izvoarele ei ţâşneste “apa comunistǎ proaspǎtǎ”, sau încǎ “sǎ vii aici într-o maşina de 168.000 de lire e ca şi când ai apǎrea în Sudan într-un costum fǎcut în întregime din mâncare“, când un român care n-a stat în închisoare sau era un copil pe vremea aceea ne umple încǎ şi azi de noroi? El ce justificare mai are? Nobel pentru “Securitate”, Palme d’or pentru “avorturi”, eu cred cǎ ajunge! Lipseşte un Oscar pentru colectivizare. Dar uite cǎ americanii sunt mai cu picioarele pe pǎmânt: nici nu l-au nominalizat. Pânǎ la Soljeniţîn sau Kusturica mai este drum lung.

In final tot englezii spun “România, mulţumim ca ne-ai primit, aş sta veşnic aici". Nu-i mare lucru şi nu le reparǎ ignoranţa, dar oricum e mai mult decât un scuipat.

In final iatǎ un poem care a zdruncinat probabil rǎu de tot juriul suedez anul acesta:

Este sau nu este Ion?
(roman naţional pe scurt interval.) / Partea I / un strat de muşte pe gard confuz în sus. / o coadǎ simplǎ de lopatǎ zdrǎngǎne bum-bum. / plecǎm fǎrǎ batistǎ oarecum. / Partea a II-a / iar vameşii din Giurgiu (şase) nici mǎcar nu se / uitǎ la mine, atâta vreme cât trece un câine. / Concluzie / Nimic bre, / cǎ intri la pârnaie. ş.a.m.d. / ar fi aşa simplu / aspectu cu LIFTU / precum vaca gri.

Sunt de acord cu autoarea: “nimic bre”. Iar concluzia mea, dupǎ o lungǎ chibzuinţǎ: nu, se pare cǎ Ion într-adevǎr nu este. Este însǎ Toma, Geta, Magdalena, surorile gemene Ioanele, domnu Ioşka, nea Nelu (ar putea fi el..., aici nu-i prea clar). Dar unde este totuşi Ion? Eu unul cred cǎ în momentul acela unic şi pasager de întâlnire a creatorului cu clipa de har, Ion trecuse deja la bulgari, înaintea câinelui.

Aflu cǎ poemul a fost alcǎtuit (deci nu poate fi acuzatǎ cǎ l-a scris) cu tǎieturi din Plai cu boi (nici o legǎturǎ cu vaca gri), ca mesajele de ameninţare care vor sǎ rǎmânǎ anonime. Uite cǎ pânǎ la urmǎ au gǎsit-o. Probabil tot cu Securitatea. De data asta cu folos...