 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Matterhorn
Acum 7 ore
marți, 30 octombrie 2012
Miercurea fara cuvinte (61) - Strazi si case de oameni celebri din Iasi
Intr-una din casele de pe Strada Ralet se facea dulceata de cirese albe si amare...
La Carmen a venit iarna...
luni, 29 octombrie 2012
Tonul face muzica
Limba chineza este cea mai vorbita limba pe glob. Din fericire înca nu este ceea ce se numeste "limba de circulatie", altfel ar trebui sa fie vorbita (si înteleasa) la mai toate congresele internationale. Mai ales pronuntia este foarte complicata, tonul cu care este rostita o expresie putând schimba periculos (sub)întelesul. De aceea în transcrierile fonetice se pot vedea la sfârsit sageti în sus sau în jos, dupa cum sintagma respectiva se termina întrebator, optimist sau dimpotriva, descendent, ca si cum ai pune punct.
Am un prieten de origine vietnameza, avocat la baza, care are o sala unde preda, cu destul succes se pare, "kung fu". Intre timp si-a schimbat si numele, îl cheama Philippe. La un revelion ne-a deslusit câteva detalii picante despre chineza, limba pe care o vorbea bine pentru ca sotia lui era chinezoaica. De exemplu "ce mai faci" se spune "ne hao cioi ↑", pentru ca daca spui "ne hao cioi ↓", mai ales unei Duamne, s-ar putea sa te trezesti cu o palma zdravana, pentru ca asta înseamna o propunere îndrazneata. Nu-i obligatoriu, de asta am si folosit conditionalul, dar exista un risc major.
La fel si în franceza. Cuvântul "pardon" este universal. Rostit politicos, cu o privire amabila si cu mult regret în glas înseamna ca într-adevar "esti sorry". Daca însa îi pui o sageata ascendenta în coada se schimba treaba. Mai ales cu ochii pe jumatate închisi si cu urechea plecata usor impertinent, ca si cum n-ai auzit bine sau ai auzit dar nu-ti vine sa crezi. Intr-un film cu petrol si ardeleni Mircea Deaconu o întreba fonetic pe o Duamna în tren : "Ai bag iu pardon ?". E un fel de "poti sa repeti chestia asta bai boule ?".
Acum o sa întelegeti mai bine povestea urmatoare.
Veneam cu masina de la Paris dupa concertul lui Roger Waters. Era trecut bine de miezul noptii, aveam amândoi o stare de bine si pusesem evident CD-ul cu The Wall. Zice Nana, chiar când trecusem de o benzinarie :
- Ar fi trebuit sa faci plinul…
- Prea târziu, zic, urmatoarea e dupa 20 km… "Hey! Teachers! Leave those kids alone !!! "….
Eram pe rosu, dar n-aveam de ales, mai aveam totusi ceva pe fund. Ajungem la statia urmatoare si intru la o pompa libera. La doua noaptea toate erau libere. Pompa era blocata. "Nu-i nimic, îmi zic, merg alaturi". Si aia tot blocata. Dupa ce fac turul pompelor, vreo zece, blocate toate, intru în magazin. Doi vânzatori ocupati si niciun client:
- Buna seara!, zic eu binedispus.
- Buna seara.
- Imi puteti spune la ce pompa pot face plinul?
- La oricare.
- Pai, am încercat...
- Si?
- Nu merge niciuna!
- Normal, ati platit?, ca si cum n-ar fi vazut cu "atâta lume la coada" ca abia intrasem.
- Ce sa platesc?
- De fapt ce vreti sa luati?
- Benzina, tocmai v-am spus...
- Exact, trebuie sa platiti!
- Ce sa platesc, daca n-am luat nimic?
- Benzina pe care vreti s-o puneti!
- De unde sa stiu câta intra? V-am spus, eu vreau sa fac PLINUL!
- Trebuie sa platiti înainte...
- Cât?
- APROXIMATIV!
- Pardon? ↑
Pink Floyd - Is There Anybody Out There
Am un prieten de origine vietnameza, avocat la baza, care are o sala unde preda, cu destul succes se pare, "kung fu". Intre timp si-a schimbat si numele, îl cheama Philippe. La un revelion ne-a deslusit câteva detalii picante despre chineza, limba pe care o vorbea bine pentru ca sotia lui era chinezoaica. De exemplu "ce mai faci" se spune "ne hao cioi ↑", pentru ca daca spui "ne hao cioi ↓", mai ales unei Duamne, s-ar putea sa te trezesti cu o palma zdravana, pentru ca asta înseamna o propunere îndrazneata. Nu-i obligatoriu, de asta am si folosit conditionalul, dar exista un risc major.
La fel si în franceza. Cuvântul "pardon" este universal. Rostit politicos, cu o privire amabila si cu mult regret în glas înseamna ca într-adevar "esti sorry". Daca însa îi pui o sageata ascendenta în coada se schimba treaba. Mai ales cu ochii pe jumatate închisi si cu urechea plecata usor impertinent, ca si cum n-ai auzit bine sau ai auzit dar nu-ti vine sa crezi. Intr-un film cu petrol si ardeleni Mircea Deaconu o întreba fonetic pe o Duamna în tren : "Ai bag iu pardon ?". E un fel de "poti sa repeti chestia asta bai boule ?".
Acum o sa întelegeti mai bine povestea urmatoare.
Veneam cu masina de la Paris dupa concertul lui Roger Waters. Era trecut bine de miezul noptii, aveam amândoi o stare de bine si pusesem evident CD-ul cu The Wall. Zice Nana, chiar când trecusem de o benzinarie :
- Ar fi trebuit sa faci plinul…
- Prea târziu, zic, urmatoarea e dupa 20 km… "Hey! Teachers! Leave those kids alone !!! "….
Eram pe rosu, dar n-aveam de ales, mai aveam totusi ceva pe fund. Ajungem la statia urmatoare si intru la o pompa libera. La doua noaptea toate erau libere. Pompa era blocata. "Nu-i nimic, îmi zic, merg alaturi". Si aia tot blocata. Dupa ce fac turul pompelor, vreo zece, blocate toate, intru în magazin. Doi vânzatori ocupati si niciun client:
- Buna seara!, zic eu binedispus.
- Buna seara.
- Imi puteti spune la ce pompa pot face plinul?
- La oricare.
- Pai, am încercat...
- Si?
- Nu merge niciuna!
- Normal, ati platit?, ca si cum n-ar fi vazut cu "atâta lume la coada" ca abia intrasem.
- Ce sa platesc?
- De fapt ce vreti sa luati?
- Benzina, tocmai v-am spus...
- Exact, trebuie sa platiti!
- Ce sa platesc, daca n-am luat nimic?
- Benzina pe care vreti s-o puneti!
- De unde sa stiu câta intra? V-am spus, eu vreau sa fac PLINUL!
- Trebuie sa platiti înainte...
- Cât?
- APROXIMATIV!
- Pardon? ↑
Pink Floyd - Is There Anybody Out There
sâmbătă, 27 octombrie 2012
vineri, 26 octombrie 2012
Niste Pietre, acolo…
N-au mai fost la Paris de 5 ani. Anul asta împlinesc 50 de cariera si au programat doar patru concerte, la Londra si în State. Si totusi înainte de toate astea au trecut în fuga prin Paris pentru un concert într-o sala mica, 350 bilete vândute, 700 de oameni cu invitati, 12 titluri cu bisuri cu tot. Ieri dimineata s-a aflat, aseara au cântat, 15 euro biletul... Parisul ramâne Paris, chiar si pentru... Stones.
A fost un concert "ca sa ne încalzim" !
Bunicii sunt aici !
Sunt transpirat !
Cel mai bun concert pe care l-am vazut !
...spuneau ei si lumea la sfârsit.
A fost un concert "ca sa ne încalzim" !
Bunicii sunt aici !
Sunt transpirat !
Cel mai bun concert pe care l-am vazut !
...spuneau ei si lumea la sfârsit.
Ceva mai subtil...
Fratilor chiar atâta dreptate sa aiba George Carlin? Asa prosti om fi toti sau numai panaramele astea doua? Pai cum poti bai burta verde sa crezi asa ceva? Da’ nici cu Duamna nu mi-e rusine, nebunatica!
Pfuaii Doamne, ce-o fi fost oare în camera 808?
miercuri, 24 octombrie 2012
Risipa mondializata
Am citit ieri o stire trista si o postare vesela cu comentarii la fel. Cu mâncarea care se arunca în tarile din vest s-ar putea hrani de 7 ori mai multi oameni decât cei care rabda de foame în toata lumea. Indiferent ca este vorba de mâncarea gatita din care faci prea multa si pâna la urma o arunci, fie de cea din magazine aflata la limita expirarii. Am acelasi blocaj pe care-l aveam când eram copil si ni se spunea la scoala ca în Brazilia si Columbia se aruncau în mare sute de tone de cafea. Acum asta ar fi mai de înteles (si nu prea…), dar nu se satura un flamând cu cafea. In Franta stiu ca exista o limita si la productia de struguri pentru sampanie. In anii buni ramân o multime de struguri neculesi, aici nu se glumeste cu asa ceva, oamenii risca sa-si piarda reputatia si chiar mai mult. Si nici de mâncat nu-s buni, strugurii astia sunt oribili, nici nu-ti vine sa crezi ca din mizeria asta iese o bautura atât de rafinata. Sa zicem ca si asta ar fi de înteles, pretul trebuie pastrat sus si nici cu sampanie nu-i poti satura pe oameni. Dar sa limitezi productia de lapte, ca în Olanda, când sunt atâtia oameni care n-au vazut unt în viata lor mi se pare de un cinism infinit.
De asta nu mi-a placut niciodata sa arunc mâncare si nici sa las în farfurie, ca asa ar fi cica politicos. Aiurea, polticos pentru gazda este sa manânci tot si chiar sa mai ceri.
Fiind deci eu singur acasa de vreo saptamâna am început sa golesc cratitele din frigider, una câte una. Asa am dat peste niste ardei iuti care începusera sa se usuce. Si am facut un fel de nu stiu ce, ca n-am urmat nicio reteta. Primisem cadou de la Mesterul de vitralii un borcanel cu dulceata de ardei iuti. Merci Mosule, e teribila ! Cum aici am mâncat si dulceata de ceapa care este chiar foarte buna, mai ales de Craciun cu "foie gras", de ce n-ar fi buna si dulceata de ardei iute ? Cu gândul la Mosu’ dar fara sa vreau sa-l copii, i-am taiat marunt, am mai pus si niste rosii mai storcite dintr-o punga, câteva picioare de hribi dintr-o farfurie ca palariile le mâncasem cu unt si usturoi, am taiat o ceapa, am mai pus niste boabe de piper, câteva frunze de dafin si un ardei capia uitat în alta punga, tocat si el. Cum erau destule chestii picante am agaugat si câteva lingurite de miere si de zahar. Am pus toate astea la foc mic. Cand au început sa bolboroseasca în craticioara am gustat prima data. Daca as fi avut o caciula pe cap mi-ar fi sarit de iute ce era. Deci am tot reglat iuteala fierturii adaugând rosii si mestecând cu furculita pâna a iesit un fel de zacusca foarte picanta. Intre timp mutasem totul într-o oala mai mare, resturile de legume iesite din garantie din frigider fiind multe. Au iesit pâna la urma doua borcane mari. Ce-a ramas într-un bol am mâncat cu pâine. Iute dar bun zic eu, bun dar iute ar zice Nana. Amatorii îl pot mânca natur. Altfel, se poate adauga câte o lingurita la paste sau în alte sosuri pentru salate sau feluri de mâncare.
Acum, improvizatia asta (sau creatie, daca vreti) trebuie sa aiba si un nume. Si cum contele de Sandwich a ramas definitiv în posteritate între doua felii de pâine, sa-i spunem "Confit de piments d’Espelette harcelés à la fourchette".
De asta nu mi-a placut niciodata sa arunc mâncare si nici sa las în farfurie, ca asa ar fi cica politicos. Aiurea, polticos pentru gazda este sa manânci tot si chiar sa mai ceri.
Fiind deci eu singur acasa de vreo saptamâna am început sa golesc cratitele din frigider, una câte una. Asa am dat peste niste ardei iuti care începusera sa se usuce. Si am facut un fel de nu stiu ce, ca n-am urmat nicio reteta. Primisem cadou de la Mesterul de vitralii un borcanel cu dulceata de ardei iuti. Merci Mosule, e teribila ! Cum aici am mâncat si dulceata de ceapa care este chiar foarte buna, mai ales de Craciun cu "foie gras", de ce n-ar fi buna si dulceata de ardei iute ? Cu gândul la Mosu’ dar fara sa vreau sa-l copii, i-am taiat marunt, am mai pus si niste rosii mai storcite dintr-o punga, câteva picioare de hribi dintr-o farfurie ca palariile le mâncasem cu unt si usturoi, am taiat o ceapa, am mai pus niste boabe de piper, câteva frunze de dafin si un ardei capia uitat în alta punga, tocat si el. Cum erau destule chestii picante am agaugat si câteva lingurite de miere si de zahar. Am pus toate astea la foc mic. Cand au început sa bolboroseasca în craticioara am gustat prima data. Daca as fi avut o caciula pe cap mi-ar fi sarit de iute ce era. Deci am tot reglat iuteala fierturii adaugând rosii si mestecând cu furculita pâna a iesit un fel de zacusca foarte picanta. Intre timp mutasem totul într-o oala mai mare, resturile de legume iesite din garantie din frigider fiind multe. Au iesit pâna la urma doua borcane mari. Ce-a ramas într-un bol am mâncat cu pâine. Iute dar bun zic eu, bun dar iute ar zice Nana. Amatorii îl pot mânca natur. Altfel, se poate adauga câte o lingurita la paste sau în alte sosuri pentru salate sau feluri de mâncare.
Acum, improvizatia asta (sau creatie, daca vreti) trebuie sa aiba si un nume. Si cum contele de Sandwich a ramas definitiv în posteritate între doua felii de pâine, sa-i spunem "Confit de piments d’Espelette harcelés à la fourchette".
marți, 23 octombrie 2012
Miercurea fara cuvinte (60) - "De la balul de absolvire a liceului 1"
Una din fetele astea m-ia trimes pozele astea. Nici nu stiu care liceu 1, ezicsta câte un liceu 1 în fiecare mare oras, ca mai putin de un liceu per mare oras nu se poate fi.
Mantreb daca balul asta o fi fost ânainte s-au dupa bacaloriat ? Eu cre’ ca ânainte, ca par odihnite fetele ! Dupa care sau pus cu burta pe carte (va rog s-a nu v-a râdeti !) si au promovat 43% la suta de procente. Asa da ! Carteai carte, dixtractia, dixtractie !
A-si vrea si eu s-a le cunosc pe mamele la ele !
Nu cred ca s-a gândit Carmen la astfel de poze, dar iata ca exista!
Mantreb daca balul asta o fi fost ânainte s-au dupa bacaloriat ? Eu cre’ ca ânainte, ca par odihnite fetele ! Dupa care sau pus cu burta pe carte (va rog s-a nu v-a râdeti !) si au promovat 43% la suta de procente. Asa da ! Carteai carte, dixtractia, dixtractie !
A-si vrea si eu s-a le cunosc pe mamele la ele !
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
sâmbătă, 20 octombrie 2012
vineri, 19 octombrie 2012
Parca saptamâna n-ar avea decât vineri...
... nici n-ar fi asa de rau, sa stii în fiecare zi ca urmzeaza doua de weekend...
joi, 18 octombrie 2012
Weekend
Andreea ne-a dat telefon vinerea trecuta seara din gara din Paris: “Peste o ora jumate ajung acasa, sunt în tren, iupiiii!”. De data asta TGV-ul n-a întârziat. Ne-a facut o surpriza, frumoasa surpriza. Nana avea o sedinta la spital, eu îmi pusesem un pahar de Pastis din care bausem un pic. Mi-am asumat riscul, m-am urcat în masina si m-am dus la gara. Nu m-a mirosit nimeni. La întoarcere a condus ea. Noroc ca acasa aveam bere Pelforth neagra de care-i place (pentru ca-mi place si mie!). Mi-am terminat Pastisul cu ea, pe la 12 noaptea a aparut si Nana si au stat de vorba pâna târziu. A doua zi s-a sculat la prânz, a mâncat niste creier pane, a fumat o tigara si seara a plecat cu prietenii la un gratar. A fost soare si frumos. Duminica la prânz am facut si eu unul iar seara a plecat.
Luni a plouat.
marți, 16 octombrie 2012
Miercurea fara cuvinte (59) - Polenizarea care este...
..."Un instinct atât de van
Ce se-abate si la pasari
De vreo doua ori pe an"
Deci am descoperit fratilor, dupa zile si zile de stat la pânda ! Cam asa stau lucrurile cu staminele, cu pistilul si cu insectele de toate neamurile, într-o devalmasie absoluta, ca la oameni…
N-am mai raspuns invitatiei lui Carmen ca nu prea am mai fost disponibil, dar ma revansez. Vad ca înca n-a deschis.
Ce se-abate si la pasari
De vreo doua ori pe an"
Deci am descoperit fratilor, dupa zile si zile de stat la pânda ! Cam asa stau lucrurile cu staminele, cu pistilul si cu insectele de toate neamurile, într-o devalmasie absoluta, ca la oameni…
N-am mai raspuns invitatiei lui Carmen ca nu prea am mai fost disponibil, dar ma revansez. Vad ca înca n-a deschis.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Un putzoi…
"…da împarate, caci putzoiul ce citesti
Nu e om normal, el este pleava stirpei românesti"
Asa sunt eu, când ma inspira cineva, îmi aduc aminte de Eminescu. Mai modific uneori, nu mult si numai daca este cazul.
Imi aduc aminte de un afis care umplea Parisul al unui meci de fotbal Franta – România pe care erau niste tigani. Imi mai aduc aminte de o emisiune TV unde geniul moderatorilor, Ruquier pe numele lui, spunea ca, atentie, românii saluta cu "sil vu ple musiu", vorbe idioate însotite de gestul mâinii întinse. Imi aduc de asemenea aminte de protestul ambasadei sau chiar al Ministerului de Externe, protest criticat de unii pupincuristi de teapa celui din titlu. Si îmi mai aduc aminte si de asta. Si totusi nimeni nu sufla o vorba.
Dar sa te fereasca Dumnezeu sa spui ceva de ceilalti compatrioti, colorati si ei, care au si ei pacatele lor si pentru care platim cam doua salarii pe an.
Sa fie clar, nu am nimic nici cu, nici contra tiganilor, chiar am prieteni printre ei, dupa cum nu am nimic nici cu, nici contra negrilor sau arabilor printre care am la fel de multi, poate chiar mai multi prieteni. Evident, nici unii, nici altii nu (ma) fura.
Culmea, ala care zdrangane în titlu nu ma fura, dar îi pute gura a popouri din Défense. Iar daca-i iei aifonul din mâna continua sa se uite-n palma înca o ora fara sa-si dea seama. Am sa continui sa-l citesc si sa-l plesnesc. Iar pentru fiecare comentariu pe care mi-l refuza îi dedic un text.
De data asta îl întrebasem "Intelegi araba ?". Atât. Data viitoare îi dau si link-ul.
Nu e om normal, el este pleava stirpei românesti"
Asa sunt eu, când ma inspira cineva, îmi aduc aminte de Eminescu. Mai modific uneori, nu mult si numai daca este cazul.
Imi aduc aminte de un afis care umplea Parisul al unui meci de fotbal Franta – România pe care erau niste tigani. Imi mai aduc aminte de o emisiune TV unde geniul moderatorilor, Ruquier pe numele lui, spunea ca, atentie, românii saluta cu "sil vu ple musiu", vorbe idioate însotite de gestul mâinii întinse. Imi aduc de asemenea aminte de protestul ambasadei sau chiar al Ministerului de Externe, protest criticat de unii pupincuristi de teapa celui din titlu. Si îmi mai aduc aminte si de asta. Si totusi nimeni nu sufla o vorba.
Dar sa te fereasca Dumnezeu sa spui ceva de ceilalti compatrioti, colorati si ei, care au si ei pacatele lor si pentru care platim cam doua salarii pe an.
Sa fie clar, nu am nimic nici cu, nici contra tiganilor, chiar am prieteni printre ei, dupa cum nu am nimic nici cu, nici contra negrilor sau arabilor printre care am la fel de multi, poate chiar mai multi prieteni. Evident, nici unii, nici altii nu (ma) fura.
Culmea, ala care zdrangane în titlu nu ma fura, dar îi pute gura a popouri din Défense. Iar daca-i iei aifonul din mâna continua sa se uite-n palma înca o ora fara sa-si dea seama. Am sa continui sa-l citesc si sa-l plesnesc. Iar pentru fiecare comentariu pe care mi-l refuza îi dedic un text.
De data asta îl întrebasem "Intelegi araba ?". Atât. Data viitoare îi dau si link-ul.
duminică, 14 octombrie 2012
"De ce să mori tu?"
Nu, nu este un refren de manea a Copilului Minunat si nici varianta literara a celebrului dicton care spune de fapt ca toti trebuie sa fim si putin egoisti : "Decât sa moara mama, mai bine sa moara ma-ta !".
Este o poezie foarte cunoscuta care începe asa :
"Tu nu ești frumoasa, Marta, însa capul tau cel blond
Când se lasa cu dulceata peste pieptu-ti ce suspina,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruina.
Ori o luna gânditoare pe un nour vagabond. "
Eu n-am învatat decât prima strofa, pentru ce aveam nevoie era suficient. Restul poemului este si mai deprimant. Având în vedere frumusetea proverbiala a româncelor n-am spus-o decât de vreo doua ori, nu ca ar fi fost cazul ci mai mult pentru încurajare. E adevarat ca modificam putin originalul, adica spuneam "peste pieptu-mi" în loc de "pieptu-ti", mi se parea mai romantic si mai conform cu realitatea. Dar intensitatea momentului sau necunoasterea exacta a textului a facut ca de fiecare data nimeni sa nu-si dea seama ca am schimbat un biet pronume, asa ca treceam cu întelepciune peste un detaliu putin important. Iar cu toate ca totul se petrecea verbal în mijlocul naturii marete si ghilimelele nu se mai auzeau, n-am fost totusi acuzat de plagiat. La "ruina" n-am umblat niciodata, pe vremea aceea fiind înca departe de starea respectiva.
Am facut aceasta emotionanta întoarcere în trecut fara pic de nostalgie acum câteva saptamâni, în timpul spectacolului "Dineu cu prosti". Unul dintre personaje spunea : "Ce-i aia ma, dineu cu prosti ? De petrecere cu urâte mai stiu, dar dineu cu prosti…".
Acuma, eu am auzit ca o petrecere cu urâte poate fi chiar agreabila, dar continui sa ma mir si astazi ca un autor francez scrie un text despre un dineu cu prosti în care evoca pe deasupra si o petrecere cu urâte.
Altfel, spectacolul a fost savuros, fiind jucat de actori români.
Este o poezie foarte cunoscuta care începe asa :
"Tu nu ești frumoasa, Marta, însa capul tau cel blond
Când se lasa cu dulceata peste pieptu-ti ce suspina,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruina.
Ori o luna gânditoare pe un nour vagabond. "
Eu n-am învatat decât prima strofa, pentru ce aveam nevoie era suficient. Restul poemului este si mai deprimant. Având în vedere frumusetea proverbiala a româncelor n-am spus-o decât de vreo doua ori, nu ca ar fi fost cazul ci mai mult pentru încurajare. E adevarat ca modificam putin originalul, adica spuneam "peste pieptu-mi" în loc de "pieptu-ti", mi se parea mai romantic si mai conform cu realitatea. Dar intensitatea momentului sau necunoasterea exacta a textului a facut ca de fiecare data nimeni sa nu-si dea seama ca am schimbat un biet pronume, asa ca treceam cu întelepciune peste un detaliu putin important. Iar cu toate ca totul se petrecea verbal în mijlocul naturii marete si ghilimelele nu se mai auzeau, n-am fost totusi acuzat de plagiat. La "ruina" n-am umblat niciodata, pe vremea aceea fiind înca departe de starea respectiva.
Am facut aceasta emotionanta întoarcere în trecut fara pic de nostalgie acum câteva saptamâni, în timpul spectacolului "Dineu cu prosti". Unul dintre personaje spunea : "Ce-i aia ma, dineu cu prosti ? De petrecere cu urâte mai stiu, dar dineu cu prosti…".
Acuma, eu am auzit ca o petrecere cu urâte poate fi chiar agreabila, dar continui sa ma mir si astazi ca un autor francez scrie un text despre un dineu cu prosti în care evoca pe deasupra si o petrecere cu urâte.
Altfel, spectacolul a fost savuros, fiind jucat de actori români.
sâmbătă, 13 octombrie 2012
Happy weekend (13) - Man and Woman (11)
Pentru mine este al XIII-lea episod. Cel mai bun moment sa ne lamureasca cineva sincer si nu oricine! Are limba ascutita, a fost numit "ireverentios", "vulgar dar nu obscen". De fapt lui i-a placut sa le-o spuna tuturor drept în fata. "Datorita" lui, urechile fine ale iancheilor nu mai pot auzi la TV îngrozitoarele cuvinte "shit, piss, fuck, cunt, cocksucker, motherfucker si tits".
Sa aflam deci adevarul:
Si Elly serbeaza un numar de episoade!
Sa aflam deci adevarul:
vineri, 12 octombrie 2012
marți, 9 octombrie 2012
Argumente
Va rog sa ascultati aici si sa continuati sa cititi dincolo, omuletii astia au în total peste 250 de ani:
Scapari
Se spune ca atunci când ai un copil, mai ales o fata si mai ales pentru tata, este o mare bucurie. E adevarat. Se mai spune ca în primii 25 de ani e mai greu, pe urma, încet, încet, scapi de griji. Conform acestei teorii s-ar parea ca n-ar mai trebui sa ma framânt de vreo trei ani.
Mai nou, a trebuit sa bat drumul pâna la Bucuresti ca sa aflu alta si mai si. In presa de specialitate se afirma ca oamenii de stiinta au descoperit ca dupa vârsta de 57 de ani femeile stiu exact cum trebuie sa se îmbrace, adica sa-si aleaga hainele. Nu mai au dubii si nici nevoie de parerea partenerului, ca sa aiba pe cine da vina dupa. E un mare câstig.
Inseamna ca de doua saptamâni am scapat si de grija asta…
Mai nou, a trebuit sa bat drumul pâna la Bucuresti ca sa aflu alta si mai si. In presa de specialitate se afirma ca oamenii de stiinta au descoperit ca dupa vârsta de 57 de ani femeile stiu exact cum trebuie sa se îmbrace, adica sa-si aleaga hainele. Nu mai au dubii si nici nevoie de parerea partenerului, ca sa aiba pe cine da vina dupa. E un mare câstig.
Inseamna ca de doua saptamâni am scapat si de grija asta…
sâmbătă, 6 octombrie 2012
Happy weekend (12) - Man and Woman (10)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)