Miercurea fara cuvinte (10) – Sa zicem ca munca l-a creat pe om

... pentru ca despre lene a scris Cioran. De exemplu a spus ca “lenea e un scepticism al carnii”. Mie deja îmi vine sa casc.
Poate n-ar strica sa ne amintim de “festina lente” ca sa vedem câte tâmpenii au facut Adam, draga lui coasta si cu tot neamul pe care l-au zamislit în numele “eficientei”.
Evident ca nu are nicio legatura cu subiectul. Ideea de azi este ca pozele din gradina, cu tot ce are ea, flori, butuci, buruieni, vreascuri sau copaci falnici, nu sunt facute de mine.



Daca vreti si voi, trebuie sa-i cereti voie lui Carmen!

Un protest, vechi de 40 de ani dar înca proaspat

Nu ca ar avea vreo legatura cu articolul precedent, dar pentru ca era vorba despre arta si pentru ca mi-am mai spus odata, demult (acum doi ani, dar parca stiam de-atunci ca mai urmeaza ceva!), parerea despre opera de arta în general, iata azi ceva foarte concret si cu totul deosebit.

Piero Manzoni a fost un artist italian, pionier al artei conceptuale, adept al curentului Arte Povera (o miscare artistica italiana aparuta la Torino si Roma în anii ’60 – artistii implicati o numesc mai degraba atitudine). Tatal sau era patronul respectabil al unei fabrici de conserve de carne marca “Manzotini”. In timpul unei dispute mai colorate acesta i-a aruncat fiului în fata jignirea suprema: “esti un artist de rahat”. Copilul “ascultator“ prinde ideea din zbor, o ia ca pe un sfat parintesc, umple 90 din cutiile de conserve ale fabricii cu proprille fecale si le expune în muzee sub numele trilingv însotit de explicatii : “Merda d'artista - Merde d'artiste - Artist's Shit – produs conservat natural, 30 g, mai 1961”. Artistul a “produs” doar 90 de astfel de ”opere” fixând pretul pentru 30 g de excremente “de artist” la cel corespunzator a 30 g de aur, la cursul zilei. Nu se stie înca daca toate cele 90 de cutii au fost rezultatul unui singur efort creator.

Dupa moartea sa cota a crescut prin anii ’70 pâna la pretul a 3000 g de aur si astfel cutiile au început sa circule pe piata ”amatorilor” de arta. Familia mai poseda înca 5 exemplare, toate celelalte aflându-se în colectii de arta contemporana din toata lumea. Ma rog, aproape toate celelalte, pentru ca au fost si câteva mici incidente. Unii “colectionari” le-au aruncat pur si simplu din cauza mirosului, cutiile nefiind perfect etanse. Au fost însa rambursati de societati de asigurare dupa expertize amanuntite. In alte situatii cutiile au explodat în muzeu din cauza presiunii gazului, chiar în timpul programului de vizita. O pasionata colectionara, îngrozita ca exemplarul ei ar putea pati acelasi lucru, l-a tinut ani buni în frigiderul de acasa, urmând sfatul unui specialist în domeniu. Toate aceste accidente nu au stirbit cu nimic valoarea cutiilor ramase care se vând azi cu aproximativ 30 500 euro bucata.

Tatal a dat evident faliment pentru ca nu-i mai cumpara nimeni cutiile cu... pateu. Si acum, ca sa vedeti ca ospiciile au un mare trecut dar si un mare viitor, iata ce scrie critica:

“Merda d'artista în cutie de conserve devine opera cea mai cunoscuta a lui Manzoni. Ea intra în istoria artei secolului XX si suscita înca reactii si reflectii multiple care dovedesc extrema finete a gândirii umane: denuntarea unei societati de consum trecând prin referirea la conservarea muzeala si conservarea artei pâna la afirmarea nihilismului, acolo unde limita conditiei umane si vanitatea se substituie una alteia... Piero Manzoni a murit în plina forta creatoare, la 30 de ani...”.

Cred ca i-a tâmpit “parfumul”.

Exponatul din imagine se poate vedea în zilele noastre, perfect conservat, la nou inauguratul Centru Pompidou din Metz. Tot ce-si doresc probabil diriguitorii muzeului este sa nu fie nevoie prea curând de restaurare.

Icheia si intelectualii

Incepând operatiile estetice la casa din Bucuresti am vazut ca este mai greu sa scapi de o mobila veche decât sa-ti cumperi una noua. Si din când în când e bine totusi s-o faci. Nu, nu sunt snob, o sa vedeti de ce. Asta noua este si utila si frumoasa, încapatoare si foarte ergonomica, mai ales într-un apartament de bloc. Iti da un brânci pentru înca un numar de ani si parca se face o medie de vârsta cu mobila cu tot pe cap de locuitor si este mai multa lumina în jurul tau.

O sa ma întrebati ce are asta cu intelectualii? Titlul este oarecum împrumutat din alta parte, iar acolo un artist, vorbind despre “telectuali” (de fapt despre “falsi intelectuali” dar stiti cum e cu dubla negatie, iar eu uneori, ca sa fiu înteles mai usor, simplific limba cât se poate), îi clasifica. Deci are legatura cam cât are si biserica ortodoxa cu matarânga din opera lui recenta dar perena, ca prostia omeneasca sau ca leusteanul.

In casa din Franta (ea însasi frumoasa, încapatoare si luminoasa) am un singur complex. Mobila din salon este din lemn masiv si a costat de doua ori mai mult decât cred ca mi-ar trebui ca sa remobilez toata casa din Bucuresti fiind totusi relativ ieftina pentru peturile din zona. Aici ma simt într-adevar snob. In salon. Dar v-am povestit cum si de ce am luat-o. Alegerea între Icheia si lemnul masiv nu tine de ce si cât ai în cap sau în mapa cu diplome. Nici continutul bibliotecii n-ar fi un criteriu, dar oricum e mai aproape de realitate. Poti sa ai o biblioteca din lemn masiv plina cu reviste porno dupa cum într-un raft din carton presat de la magazinul suedez sa se poata zari “dansul cartilor” cum spune cineva. Deci mobila nu prea dovedeste cât esti de (in)telectual. Si e riscant si de prost gust sa vorbesti la gramada despre oameni pe care nu-i cunosti si sa dai verdicte.

Restul mobilelor noastre sunt în mare parte noi, vesele, nu foarte scumpe (nu mi-e rusine s-o spun) si da, unele sunt de la Icheia si daca vreau altele n-am decât sa le schimb, nu-mi pare rau. Din cea din lemn masiv în cel mai bun caz se pot alege patru scânduri pentru un pardesiu la doua rânduri, asta daca cineva vrea sa fie sobru si elegant. Mie nu-mi place culoarea, e prea trista pentru un asemenea moment. Dealtfel nu m-am omorât niciodata dupa paltoane si pardesie, în schimb stiti de ce sunt în stare ca sa fiu asortat .

Miercurea fara cuvinte (9) - Viata de noapte

Totul a început de aici.

Daca ai 62 de ani si mai ai chef de FMI...

... poti sa stai linistit si sa astepti ca ti le trimit prietenii la hotel. Asa poti vedea ce si câti prieteni adevarati ai!! Oricum, din clinciul asta cu afacerea DSK partidul d-sale a iesit destul de sifonat. Mai ales ca unele doamne si domnisoare au început sa-si aduca aminte istorii vechi de ani multi: una a fost vio(len)tata acum vreo cinci ani dar n-a depus plângere (am vazut-o povestind “aventura” atunci, la o masa, si pot spune chiar ca râdea!), alta curtata, alta agatata, alta sedusa, iar dintre ziaristele care i-au luat interviuri una n-a scapat, îsi amintesc ele tot acum. Aparent pe DSK îl doare-n basca. Sta într-o celula de 600 de metri patrati care-l costa 15 000 pe zi, pledeaza “nevinovat” si este aparat de doi avocati care costa 1000 pe ora, dar atentie!, vrea sa demonstreze ca n-a fost vorba de constrângere, nu ca n-ar fi fost nimic! Daca procesul dureaza un an, distractia o sa-l coste vreo 5 milioane.

In plus zilele trecute un fost ministru a spus despre alt fost ministru (din tabere diferite evident) ca a avut unele excese pedofile în Maroc. Asta dupa ce acum vreun an un alt ministru (actual) a marturisit ca face turism sexual în Thailanda. Toti din acelasi partid cu DSK. Si ca tabela de marcaj sa fie mai echilibrata unele doamne si-au adus aminte ca au fost agresate, cum altfel decât tot sexual, de un alt actual ministru care a fost nevoit astfel sa-si dea demisia. Acesta din urma a ajuns pâna acolo încât îi facea unei secretare masaje în talpi în cabinetul lui pe vremea când era primar! Biata femeie si-a dat seama abia acum, dupa patru ani, pe lânga ce-a trecut când statea tolanita în fotoliu cu picioarele pe biroul sefului! In curând toate c**vele din Bois de Boulogne o sa faca reclamatie ca au fost violate la un moment dat. Trebuia sa înceapa si ele cumva...

Dar Franta cum a iesit, bine sau rau? Habar n-am! Pe de o parte e cam periculos sa ai barbati asa de temperamentali mai ales prin alte tari unde oamenii sunt onorabili si familisti convinsi. Din punctul asta de vedere a iesit cam sifonata. Dar în acelasi timp nu-i de colo sa ai asa masculi vioi, adevarati si fara vârsta, în plus francezi din mosi-stramosi ca Strauss-Kahn sau Sarkozy...

Mi-a placut zilele trecute o emisiune seara târziu, “Mots croisés” se cheama, unde un filozof timid si angoasat de reflectoare a pus si el o întrebare: “Care presedinte american a fost mai bun, Kennedy, un erotoman furios, sau Bush, un monogam trist?”. Va vine sa zâmbiti, nu? Eu m-am prapadit de râs! Imi aduc aminte ca mai demult pusesem si eu cam aceeasi întrebare într-un orizont chiar mai larg: îi puneam la un loc pe Kennedy, Clinton si Reagan, iar dincolo pe Bush, Carter si Ford.

PS Pentru detalii, cititi aici.

Miercurea fara cuvinte (8) – Mutanti

Parerea câinilor à propos de experimentele lui Pavlov era : “Bai, ce reflexe au si oamenii astia, cum se aprinde lumina, cum ne dau de mâncare ! “.
Nu stiu care rus s-a ocupat de încrucisari la animale, dar ori era pervers, ori geniu. Pisica corcita cu bufnita si cu morsa (foca, leu de mare, nu mai conteaza, deja suntem în plin SF!) se vede mai rar.

De fapt, totul a plecat de la Carmen, noi n-avem nicio vina!

5 iunie, ultima zi

Inainte de a intra cu securea în el, ca niste adevarati securisti, l-am mai imortalizat o data. Pe leustrandarozolean vreau sa spun. Avea saracul mai bine de doi metri. Si facuse, pe lânga florile lui galbene, înca 21 de flori de roza, dupa mama, asa cum se vede scris si pe placa aia în spate.

S-au bucurat toate neamurile si prietenii de aici de necazul lui.

Iar m-am dat cu avionul

In general calatoriile cu avionul se petrec toate cam la fel : decolezi, zbori un timp si în majoritatea cazurilor aterizezi. Dar mai apar mici picanterii, altele mereu, care fac voiajul mai agreabil. Lumea evolueaza si trebuie sa tinem pasul.

De data asta a fost o doamna. Am vazut-o de la urcarea în avion, era o femeie vioaie si foarte distinsa, cu un aer intelectual accentuat de o pereche de ochelari fini si cu parul facut permanent cret marunt ca sa tina la cât mai multe spalaturi timp de doua luni cât vroia sa stea în Belgia la baiatul ei. Am avut sansa sa se aseze chiar în spatele nostru. Mai fusese o data cu avionul si avea deci o mare experienta la acest mijloc de transport. Mi-am dat seama de asta pentru ca dupa explicatiile cam prea sumare ale fetelor despre una despre alta, ea a reluat totul cu mai multe detalii pentru vecina ei mai în vârsta care nu prea întelesese fiind la prima calatorie. A scos o vesta galbena de sub scaun cu atâta precizie de ziceai ca a cazut de cel putin trei ori cu avionul în apa. Pe urma i-a aratat cum se trag perdelutele, cum se înclina scaunele si cum se trage masuta exact când avionul decola si alea trebuia sa stea la locul lor.

Pe lânga ca era distinsa cum spuneam, doamna mai era si foarte destinsa, pentru ca a vorbit tot drumul, care din fericire n-a durat decât doua ore jumatate. Avea o voce de 440 de hertzi (uitati-va la clip cu sonor), din aia care face copiii sa plânga, noroc ca nu erau decât vreo patru în jurul nostru, si care deregleaza aparatura electronica, din care cauza am intrat într-o zona cu turbulente, moment în care a început sa vorbeasca si mai tare vazând ca vecina avea un aer putin absent. De fapt lesinase de epuizare din cauza conversatiei foarte dense.

Am aflat astfel ca avea trei cezariene, pentru fiecare copil câte una, deci, culmea!, trei copii, si opt avorturi la activ. N-am reusit sa aflu exact si succesiunea avorturi / copii, pentru ca tocmai atunci Nana s-a gasit sa ma întrebe ceva. Pe urma mi-am dat seama si de ce era asa de relaxata: facuse o baie lunga si fierbinte în dimineata respectiva. O sa tin minte procedeul, poate fi util, cine stie? Mai avea si o infectie la rinichi netratata de 38 de ani. Am retinut si ce avea în bagaje. In cel de mâna, maruntisuri de dama fara importanta (maruntisurile), niste medicamente, nu multe, se pare ca nu suferea totusi de mare lucru, dar ce mi-a retinut mie atentia a fost Tanakanul, mai multe flacoane. De acolo deci i se tragea mintea aceea asa de agera. Mai avea niste “senviciuri” cu cascaval afumat daca i se facea foame. Si i s-a facut, dar a vrut sa cumpere de la bord, tot cu cascaval afumat. “Primiti lei sau euro?”, “Si lei si euro doamna, dar marunt nu primim decât de unu sau doi euro”, “Dar daca n-am destui euro?”, “Completati cu lei”, “Si daca n-am destui lei, completez cu euro, ha, ha! Uitati ca am o multime de marunt de zece si douazeci de centi”, “Compania nu primeste decât de unu sau doi euro”, “Cât trebuie sa va dau? Ia vedeti, am pus aici cinci euro de câte cincizeci de centi si restul va dau lei”, “Nu primim piese mai mici de un euro”, “Biiine, am gasit, uite aici, va dau lei”. Nu l-a mâncat nici pe asta cumparat pentru ca a trecut cu inventarul la bagajul de cala. Unde avea ca tot omul, tuica, salam de Sibiu, cârnati si cascaval. Afumat. Când sa ajunga la haine si lenjuri avionul a început sa coboare si doamna a cazut în admiratia peisajului belgian walon:

- Ia uite gazoanele alea ce drepte e tunse, zici ca e trase cu linia!

Miercurea fara cuvinte (7) – Gaudi

Pe 10 iunie 1926 a murit Antoni Gaudí i Cornet. Despre orasul în care a creat, opera si moartea sa stupida am povestit deja. Accidentul s-a petrecut pe 7 iunie, deci exact acum 85 de ani. De aceea pun pozele mai devreme, îmi cer scuze Carmen.

Este greu de crezut ca mai exista lucruri nestiute din opera lui. Nestiute nu, dar detalii peste care ochiul trece grabit, da. De exemplu lumina care vine de nicaieri si întunericul din Sagrada Familia, undeva la 90 de metri deasupra orasului.

Santiere

Mi-am adus aminte ce cântam noi la spectacolul de la înaltarea în grad din armata ('76, iarna):

« Traim în miezul unui ev aprins
Si-i dam a-nsufletirii noastre vama
Cei ce nu ard dezlantuit ca noi
În flacarile noastre se destrama. »

Stiti cine-a scris asta ? Nicolae Labis, ati fi crezut ? Cam asa este si acum, în plin capitalism salbatic: casa noastra din Bucuresti, ca si patria întreaga dealtfel, este un imens santier.

Unu, doi, trei, si...



PS Cine spunea ca s-au terminat ghinioanele? Dupa pana de blog a urmat taierea cablului de internet "din greseala". Ei bine aseara era atmosfera încarcata, au anuntat un "orage", fulgere, trasnete, alea, alea. Pâlpâiau luminile în casa ca într-un film de groaza. Drept pentru care decodoarele TV s-au dat peste cap si a trebuit sa recaut si sa rememorez toate programele ca înainte. Ma rog, asta a mers. Mai grav e ca s-a blocat calculatorul mare care nu mai vrea sa demareze nici cu politia. Probabil placa de baza, "motherboardul" sau "carte mère". Oare ce urmeaza?

Angst, Piata Matache, La Mama si alte lacasuri...

Weekend-urile din România si zilele frumoase de printre ele le-am petrecut începând o lunga si necesara renovare. Ati observat ca de fiecare data când se începe o curatenie generala prima etapa este sa întorci casa cu fundu-n sus pâna nu mai ai pe unde sa calci? Asa am facut si eu. Am profitat ca pe Nana a chemat-o datoria la Poiana Brasov, asa ca am facut ce mi-a trecut prin cap. Iar mie mi-a trecut prin cap ca daca vrei sa te-apuci de vopseli, tapete*, parchete, zugraveli si altele, toate astea se fac cel mai bine într-o casa goala. Asa ca am golit-o si am dat totul unui amarât pe care l-a gasit bunul meu prieten si vecin care avea si el ceva de dat. Le-am dat cu lumânare, pentru toti cei care au trecut prin casa aceea si s-au oprit putin din drumul lor mai lung. Am adunat de toate acolo vreme de 25 de ani, am împachetat si demontat totul în câteva zile si la urma aproape totul a disparut în doua ore...

Deci n-am iesit prea mult, decât la cele câteva locuri de pelerinaj pomenite în titlu, ca sa-mi fie caldura si colesterolul mai usoare. Intrebam pe câteva din Doamnele care mi-au scris în ultimele zile cum se numeste hidratarea când o faci cu bere, dar de unde sa stie ele?? Astept în continuare sa ma lamureasca cineva.

Weekend-ul trecut l-am petrecut acasa aici adunând cu aspiratorul par de pisica pentru colectia personala. Ce-a ramas (pentru ca nu se ia totul...) am adunat cu degetele si palmele umezite. Incepusem de vineri... Degeaba am acoperit la plecare canapelele si fotoliile si scaunele cu cearsafuri imense, “dânsa” se baga sub ele. Probabil stie ca-mi place mie.

* - în frantuzeste “tapette” înseamna printre altele si “barbat efeminat” ca sa zic asa, dar chestia asta am aflat-o ceva mai târziu. Va imaginati deci ce sprâncene ridicate si distractie erau prin magazinele de profil (adica de “tapet”, adica de “papier peint”, nu va gânditi la altceva!) când, înainte de prima mutare, mergeam la cumparaturi si ne consultam cu vânzatorii cerându-le “un tapet asortat pentru domnul” sau “un tapet pentru dormitor” sau “un tapet pentru camera de oaspeti” sau, de ce nu, “un tapet pentru camera domnisoarei”, domnisoara care se strâmba de râs, ca Andreea avea vreo 12 ani atunci si oricum stia mai multe decât noi ca mergea la scoala...

Miercurea fara cuvinte (6) - Miciurin este înca printre noi

Am fost plecati doua saptamâni si la întoarcere am gasit ce vedeti. Crescute putin în salbaticie si neorânduiala, nu ca la Carmen, initiatoarea acestui frumos demers. Ea si când pleaca de-acasa parca pune gradina pe pilot automat. Leusteanul, de când nu mai are grija concursului s-a facut de doi metri, cu flori în vârful unor bete si vad ca s-a înfratit cu niste trandafiri rataciti pe-acolo. S-or fi si altoit în lipsa noastra, nu pot sa stiu. Poate anul viitor vom avea niste mutanti, gen trandafiri cu frunze de leustean. N-ar fi rau...