Familia este azi o institutie în deruta. Este ori înca necompusa (doi oameni care sunt împreuna din când în când, eventual cu un copil care nu întelege de ce nu-l cheama la fel ca pe mama sau ca pe tata), sau de-a dreptul descompusa (în care acelasi copil se întreaba de ce trebuie el sa se plimbe de la unul la altul), sau chiar monoparentala, în care unul din parinti nici nu apare vreodata, ca asa a fost conventia. Dupa cum vedeti, e vorba mereu de un copil. Câteodata chiar de mai multi.
Si chiar daca familia este întreaga în fata lumii si a lui Dumnezeu, membrii ei se întâlnesc acasa abia seara, obositi, nervosi si fara chef de vorba. Iar copilul care a fost si el toata ziua la scoala, pe urma la meditatii si ”after school”, pentru ca parintii sunt din ce în ce mai ocupati, vine si el seara acasa si se ascunde în coltul lui sau chiar în el însusi în lipsa de altceva. Când se face mai marisor pleaca la club si mai trece pe acasa doar ca sa ceara bani sau dimineata sa se schimbe. Nu toti.
Din fericire nu se întâmpla mereu asa, cu ce efort sau cu ce pret, mamele o stiu cel mai bine. Dar din pacate se întâmpla mai des ca înainte. Specia asta atât de atotstiutoare, permanent euforica, smintita si ocupata a parintilor cu cariere reusite este convinsa ca daca baga într-un elan desantat tot mai multi bani pe lectii de pian, limbi straine, pictura, balet si învatatoare pensionate si rebotezate ”after school” care duc / aduc (de) la scoala copii palizi la gramada, atunci rezultatele vor fi pe masura pretului. Si ca progenitura pasiva în care a investit mai ceva decât în propria firma intra în scoala ca într-o uzina care fabrica oameni. Si ca va iesi din scoala mai ceva ca un crucisator care stie sa zboare.
Dar din toata gramada de ceasuri ”radio controlled” cu quartz de acasa, agende electronice si aifoane, alarme reglabile pentru fiert oua trei sau cinci minute, toate cu bip, niciunul, dar niciunul nu i-a adus aminte parintelui care n-a gâfâit pentru copilul lui decât trei minute si astea la început, ca timp de sapte ani ar fi trebuit sa-i faca doua picioare solide si sa-l convinga ca are si doua aripi frumos colorate.
Matterhorn
Acum 7 ore