Ce mai înseamna familia ?

Familia este azi o institutie în deruta. Este ori înca necompusa (doi oameni care sunt împreuna din când în când, eventual cu un copil care nu întelege de ce nu-l cheama la fel ca pe mama sau ca pe tata), sau de-a dreptul descompusa (în care acelasi copil se întreaba de ce trebuie el sa se plimbe de la unul la altul), sau chiar monoparentala, în care unul din parinti nici nu apare vreodata, ca asa a fost conventia. Dupa cum vedeti, e vorba mereu de un copil. Câteodata chiar de mai multi.

Si chiar daca familia este întreaga în fata lumii si a lui Dumnezeu, membrii ei se întâlnesc acasa abia seara, obositi, nervosi si fara chef de vorba. Iar copilul care a fost si el toata ziua la scoala, pe urma la meditatii si ”after school”, pentru ca parintii sunt din ce în ce mai ocupati, vine si el seara acasa si se ascunde în coltul lui sau chiar în el însusi în lipsa de altceva. Când se face mai marisor pleaca la club si mai trece pe acasa doar ca sa ceara bani sau dimineata sa se schimbe. Nu toti.

Din fericire nu se întâmpla mereu asa, cu ce efort sau cu ce pret, mamele o stiu cel mai bine. Dar din pacate se întâmpla mai des ca înainte. Specia asta atât de atotstiutoare, permanent euforica, smintita si ocupata a parintilor cu cariere reusite este convinsa ca daca baga într-un elan desantat tot mai multi bani pe lectii de pian, limbi straine, pictura, balet si învatatoare pensionate si rebotezate ”after school” care duc / aduc (de) la scoala copii palizi la gramada, atunci rezultatele vor fi pe masura pretului. Si ca progenitura pasiva în care a investit mai ceva decât în propria firma intra în scoala ca într-o uzina care fabrica oameni. Si ca va iesi din scoala mai ceva ca un crucisator care stie sa zboare.

Dar din toata gramada de ceasuri ”radio controlled” cu quartz de acasa, agende electronice si aifoane, alarme reglabile pentru fiert oua trei sau cinci minute, toate cu bip, niciunul, dar niciunul nu i-a adus aminte parintelui care n-a gâfâit pentru copilul lui decât trei minute si astea la început, ca timp de sapte ani ar fi trebuit sa-i faca doua picioare solide si sa-l convinga ca are si doua aripi frumos colorate.

Familia

Acum vreo doua saptamâni spuneam ca fac o pauza scurta la conspiratie si coalitie, excat dupa educatie. A fost mai lunga pauza, m-a luat cu ea si m-a zapacit de tot primavara, pe urma muzicile din filme, florile din gradina, mi-a luat glasul cineva destept si foarte destupat, dar nu mai mult decât leusteanul meu. Venise vorba atunci despre familie si ma întrebam "care familie?".

Poate cele mai frumoase trei reflectii pe care le-am citit despre familie sunt:

- Familia este o fortareata in care membrii ei se simt in siguranta.
- Familia este locul în care ai puterea, in calitate de parinte, sa formezi caracterul copilului tau.
- Familia este locul în care un om normal îsi petrece cel mai mult timp din viata sa. De aceea merita sa faci din casa ta un ”colt de rai”.

Mai este oare familia astazi asa ? Hai sa reformulam si sa vedem ce iese :

- Familia este o fortareata in care oamenii intra foarte rar si cu frica.
- Familia este locul în care ai puterea, in calitate de parinte, sa deformezi caracterul copilului tau.
- Familia este locul în care un om normal îsi petrece cel mai putin timp din viata sa. De aceea merita sa faci din birou un ”colt de rai”.

Primavera 2011

Unde se vede în prima poza ca recolta de leustean de anul asta va fi suficienta pentru nevoile casei si ale prietenilor, în a doua ca buturugile asteapta ca înteleptii sa decida cu niste sticle ratacite prin iarba cum va fi anul 2011, în rest flori, flori si iar flori, deci nu poate fi decât pace si dragoste, ma rog, si niste radiatii acolo, dar dupa o vârsta astea te pun în miscare!

25 Martie

Acum mai bine de-o luna mi-a trimis Iulica, Mesterul de vitralii doua poze care mi-au adus aminte iar de Sulina.

Iaca vine cucul acusica. Se spune ca azi cânta cucul prima data în an si vesteste venirea primaverii. Inseamna ca vacanta nu-i departe si cine stie pe unde-om mai merge. Se mai spune ca azi nu e bine sa te certi, iar daca ierti e cu atât mai bine.

Da, este Buna Vestire, dezlegare la stiuca! Adevarata desfatare pentru cine tine post! Sarbatoare placuta!

Muzici din “viata bate filmul” sau...

... adaugiri si corectii la leapsa si la cererea ascultatorilor. Frumoase zic eu si dureros de adevarate, iar si iar în fiecare primavara, pentru alta fata – copil.

Mai întâi am încercat sa-i explic Andreei, acum vreo zece ani, cu tact si exemplificari ca:

Neil Diamond, Girl, You’ll Be A Woman Soon


... sau ca într-o buna zi s-ar putea sa-i spuna cineva:
Eric Clapton - Pretty Girl



A fost mai greu sa-i explic ce înseamna “You are... my everything”. Cam tot de atunci ne place sa ascultam împreuna în masina foarte des melodia:
Eric Clapton - My Father's Eyes


Acum îmi dau seama ca a înteles. Iar când eram în sala la Bercy la concertul lui Cohen (au trecut deja doi ani?, merde!!), mi-a dat un cot în coaste când a început sa cânte ceva frumos (dar ce n-a fost frumos acolo?) iar o lacrima din coltul ochilor ne-a convins pe amândoi ca stiam deja:



Revin a doua zi dupa postare si constat ca Tralalila începe sa faca invizibile unele melodii. Pacat, calitatea era buna. Asa ca pun un video în loc, poate-i chiar mai bine asa. Câteodata o atmosfera calda este mai potrivita decât un sunet perfect. Daca o sa tot dispara, revin iar si iar...

Muzica din filme

Multumesc Sophie, saru' mâna. Nu ca n-as gasi zece filme cu muzica frumoasa, dar astea cinci ies din comun. Pentru mine bineînteles. As putea chiar spune, cu riscul de a supara iar pe cineva, ca aici mai întâi e muzica si pe urma filmul.
Intotdeauna mi-au placut înregistrarile din concert, cu degete care tremura înca neîncalzite pe ghitara, cu aplauze sau fluieraturi si cu imperfectiuni adevarate. Prima melodie ramâne si va fi mereu Going Home. Si alti uriasi ca David Gilmour. Mai am multe muzici în mine, însa nu sunt de filme. Pacat, ramâne poate la alta leapsa.

- Going Home, tema din Local Hero, Mark Knopfler


- Green Is The Colour, din filmul More, Pink Floyd


- You Can Leave Your Hat On, 9 saptamâni jumate, Joe Cocker


- Me and My Arrow din Oblio, alta melodie am pus-o acum câteva zile, Harry Nilsson


- I wanna be like you din Cartea Junglei cu cine altul decât Louie

O poveste reala...

... pe care mi-am adus-o aminte citind un text si care se potriveste ca o manusa acum si aici.

Sa tot fie vreo 15 ani. Mânat de interese pur profesionale ma aflam în cabinetul lui Nea' Vasile, director al unui mare liceu bucurestean de la coada lupoaicei si fost coleg la institutul la care încerca(sera)m amândoi sa facem matematica si informatica mai comestibile. Se întâmpla pe la sfârsitul verii. Beam cafea, fumam tigari si bârfeam. "Dom' Vaideanu, mai stai putin, uite, am o corijenta, legea spune ca tre' sa fim trei profesori de matematica, sa fim macar doi". "Da' eu n-am predat niciodata în scoala nea' Vasile", "...nu conteaza, esti profesor universitar!", aiurea fusesem doar asistent! Era miscat rau directorul, de parca era el corijent. Ma uit în birou si vad un puradel la o masuta. "Cine-i stimabilul nea' Vasile?", "E baiatul lui ...", am înteles imediat al cui era, mai ales ca mi-a spus si numele. "Si ce i-ai dat?", "Teorema medianei", "Pai nu puteai sa-i dai o adunare, hai înmultire, ca pe-astea le mai stie.., ce naiba nea’ Vasile, îti complici viata singur! Stii ceva, hai, eu mi-am baut cafeaua, mi-am fumat tigara, de fapt am venit aici sa vad viitorul laborator de informatica, vreau sa mi-l arati, ca acusi începe scoala”, “Stam bine nea’ Dane, ca tatal unui elev e mare sef la Mitsubishi si l-a zugravit, mobilat si mi-a dat si 20 de calculatoare. Da’ cu flacaul ce facem?”, “Pai îl lasam aici sa scrie, daca-i destept vede biblioteca, lasa-i niste carti de geometrie la îndemâna si noi ne vedem de treaba”. Zis si facut: “Draga, trebuie sa lipsesc putin, a venit domnul director general (ma rog, eu eram numai cercetator principal) si trebuie sa plec, timp de O ORA nu te deranjeaza nimeni, ai înteles, da, cel putin O ORA!”.

Am iesit pe coridor unde am vazut trei dulapuri dupa chipul si asemanarea sefului lor: înalti, bruneti, solizi, cu mustata neagra si probabil cu carnet de sofer pentru toate categoriile, inclusive camioane. “Merge treaba directore?”, “N’aveti nicio grija stimate Domn, merge perfect, e un baiat exceptional, domnul inspector (tot eu eram ala) poate sa va spuna, va rog sa-i transmiteti Domnului M... ca totul merge cum era prevazut”.

Asta a fost doar o paranteza la educatie. Revenim curând la conspiratie si coalitie.

A propos de educatie

Se pare ca educatia este si ea cu doua viteze. Am auzit ca 30% din studentii din ”marile scoli” sunt copii de profesori, de milionari si de politicieni. N-am nimic contra educatiei ”elitelor”, Japonia face de câteva zeci de ani treaba asta, cu ce rezultate se vede, problema este ca nu întotdeauna copiii profesorilor, oamenilor de afaceri si politicienilor sunt elite. Si nici nu devin, unii ajung chiar clienti în ”cabinete si clinici private de mare lux …”, cum spuneam data trecuta.

Altfel cum se face educatia ? Superficial, dupa principiul sanatos care spune ca ”nu este nevoie de multi oameni destepti, prostii pot fi mai usor manipulati”.

Exista un adevarat cult pentru medie. Dar nu pentru medie mare la sfârsitul unui an scolar (nu stiu ce era rau în asta când am facut eu scoala, învatam de ne sareau capacele), ci pentru ”moyenne”, sa ai ”macar” media ca sa poti trece mai departe. Si nici macar media pe fiecare materie, ci media generala, ceea ce înseamna ca poti avea media de 2 sau 3 la matematica (notele fiind pâna la 20), dar daca ai 18 la alt obiect ”te-ai scos”, ai mult visatul 10, moaiena, sfânta mediocritate !

Lucrurile se complica pentru ca mai sunt si coeficientii care pondereaza mediile calculate la unele obiecte, ceea ce-i baga în cap amicului nostru care va fi mâine ”în capu’ trebii” cum spunea Sorescu ideea fixa ca o limba e mai putin importanta ca alta si ca toate sunt mai putin importante decât filozofia sau matematica sa zicem (n-am nimic nici cu unii nici cu altii, dimpotriva). Asa am ajuns eu sa fiu consultat nu doar ca sa le spun unor colegi cum se spune ”salutari” în engleza ci chiar daca ”supprimer” se scrie cu unul sau doi p pe limba lor. Si asta nu e totul : rusinoasa repetentie se numeste ”dublare” si este o ocazie rara pentru elev de a aprofunda anumite lucruri, exact cum ne bateam noi joc la vremea noastra. Si nici asta nu e totul : baremurile pentru diferite tipuri de mentiuni sunt ridicole : 12 – 14 înseamna ”destul de bine”, 14 – 16 ”bine” samd. Si mentiunea ramâne înscrisa în patalama si pe urma în CV si te urmareste ”fericit” toata cariera. Deci cu un amarât de 6 (la noi) se spune ca ai pornit bine în viata. M-am mirat foarte tare când Andreea a luat 19 la bac la Germana iar profesoara ei era în extaz pentru ca era primul 19 pe care-l luase un elev la bac în toata cariera ei de profesoara. Si avea vreo 50 de ani. Nu o laud pe Andreea, de fapt este limba pe care o vorbeste cel mai prost si ne-a scos destui peri albi când vroia sa fie si ea cu turma (între timp i-a trecut), dar cultul mediocritatii are efecte catastrofale si se întoarce împotriva lor dupa doar câtiva ani, adica dupa ce-si gasesc de lucru si se confrunta cu incompetenta altora. Si despre asta o sa mai vina vorba.

Rezolvam ceva daca încercam sa gasim un vinovat ? Sistemul (este cel mai usor de înjurat, auzi, un sistem !!), lipsa de bani (este unul din ”bugetarii” devoratori de bani), profesorii (cea de bio…, are si ea rolul ei în sanatatea scolii !), familia (care familie ?). Vina cea mai mica o au copiii / elevii / studentii, ei sunt produsul si mai apoi victimele educatiei. Unii dintre ei, victime fiind fara sa-si dea seama, devin mai târziu calaii ei.

PS1 Bataile administrate de elevi profesorilor si uneori (rar dar din ce în ce mai des) crimele care se întâmpla în scoli nu sunt treaba noastra. Ca n-o fi a familiei ! Sper totusi sa fie a cuiva, cândva...
PS2 Textul a fost scris mai demult. Referirea la Japonia nu este malitioasa si ramâne valabila. Mai ales acum.

Accesul la sanatate este pentru toti la fel .?!

Afirm, ma întreb, ma mir... Pentru ca asistenta medicala se pare ca este cu doua viteze. Daca sunt cabinete si clinici private de mare lux pentru drogatii de familie buna ar trebui sa-ti poti trata cu succes hemoroizii si într-un un spital public. Asta pentru ca pe foarte multi îi doare undeva de sanatatea altora.

Si ar mai trebui ca medicii sa fie respectati, nu doar pe statul de plata ci si real, în mediul profesional, acolo unde în cele trei – patru ore pierdute zilnic cu formulare ar putea vedea mai bine câtiva pacienti în plus. Ce au uitat diriguitorii (daca or fi stiut vreodata) este ca ”spital” vine de la latinescul ”hospes” care înseamna gazda. Si ca sunt unii oameni care, fara voia lor, trebuie sa fie gazduiti temporar într-o astfel de institutie.

Deci sa-si bage bine în cap cine vrea sa faca din doctor un gestionar ca spitalul de asta se cheama ”spital” si nu ”fabrica de suruburi”, pentru ca din pacate exista pacienti în primul rând si pe urma personalul care îi îngrijeste. Restul nu trebuie sa fie decât un aparat auxiliar supus si ascultator, inclusiv sefimea, care sa faca fraza precedenta aplicabila, adica pacientii sa aiba îngrijire si medicii linistea sa o ofere. Asta nefiind (doar) o treaba interna a spitalului ci urmarea unor politici bine chibzuite de oameni gospodari si educati sa fie ei buni gestionari.

PS Nu uitati ca totul a început cu un titlu socant: "Teoria conspiratiei". Simtitor cum ma stiu si gata sa plâng ascultând o muzica frumoasa spun "Nu cred în ea". Pentru cine mai are îndoieli (deci pentru mine în primul rând), un link "poetic".

Prea - fericirea

Toata lumea tânjeste dupa fericire. Trebuie însa putina masura, prea-fericirea dauneaza. Si ajungi sa rostesti nemairostite si sa vrei sa faci nemaifacute : "...femeile dau dovada de vanitate si lipsa de credinta in zilele de 1 si 8 Martie, uitand ca datoria lor pe Pamant este sa isi slujeasca barbatul", ba chiar: "...femeia devine mai lenesa in aceste zile, se deda placerilor trupesti, asteapta tot felul de daruri, si chiar ia numele Domnului in desert atunci cand nu le primeste", ceea ce este chiar scandalos.

Ca sa se învete minte definitiv ar trebui mers pâna la capat si sa le punem în cap un cearceaf, fata de masa, ce s-o gasi prin casa si sa le obligam sa mearga cu câtiva pasi în spatele nostru.

Si-atunci întreb si eu, nu cumva :



Inch’ Allah !

Femeile, tinta tratamentelor revolutionare

Intâmplator vine dupa 8 Martie.

Da, se pare ca femeile sunt paciente perfecte. Nu este vorba de controalele absolut necesare pentru prevenirea unor boli grave, dar mai nou fetite de câtiva ani sunt vaccinate contra cancerului de col uterin. Sau se prescriu hormoni cu polonicul.

75% dintre femei nu au nimic deosebit când ajung la o anumita vârsta dar experţii în marketing au decis ca ele trebuie sa îmbatrâneasca frumos, fara osteoporoza si cu hormoni din belsug. Altfel spus cu varice si mustata, dar astea-s detalii. Alte boli, alti experti, alte tratamente. Gluma cu gospodinele de la Cernobâl o fi doar poveste ?

Dar fantoma cea mai îngrozitoare care bântuie acum este disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină). 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani sufera de ea. Groaznic ! Ce ne facem fetelor ?

8 Martie

LUIGI IONESCU - LALELE, LALELE


La Multi Ani!

Ar mai fi si "nebunia" durerii

Alexandru Andries - Ma Doare Maseaua


Lupta contra durerii provocate de o boala a ajuns un obiectiv mai important decât vindecarea bolii în sine. In spitale exista "Comitete de lupta contra durerii". Se fac rapoarte anuale, chestionare si statistici nationale care arata toate ca durerea scade mereu. Pacientii sunt întrebati cam ce "nota" ar da durerii lor, pe o scara de la 0 la 10. Aparent niciun specialist în "durere" nu si-a pus problema câta durere poate suporta fiecare om si ca nimeni nu se stie daca o fi ajuns la acel "10" al lui ca sa spuna cum este. Si-atunci cum sa spui cât de tare te doare daca-ti lipseste unul din repere, cel mai important ? Ca sa nu mai vorbim de pragul durerii care este diferit la fiecare individ. S-a uitat un lucru elementar : durerea este un semn al bolii si evolutia durerii ofera informatii despre evolutia bolii.

Am auzit un dialog halucinant. Dupa operatie o pacienta este întrebata:
- Cât de tare va doare?
- 9.
Asistenta îi pune o perfuzie cu un analgezic pe baza de morfina.
- Daca vedeti ca durerea nu se calmeaza apasati singura pe butonul asta si cresteti doza pâna va trece.

Unei alte paciente cu dureri mari fara sa fie cunoscute si cauzele i s-au dat calmante puternice. Durerea a trecut, toata lumea era linistita ca evolutia era multumitoare si dupa putin timp bolnava a murit. E drept, fara dureri.

Si durerea provoaca o stare de disconfort. De cele mai multe ori femeile o suporta mai greu decât barbatii. De altfel femeile care iau calmante si antidepresive sunt de trei ori mai multe decât barbatii. De aceea reprezinta un grup tinta ideal.

Serge

S-au împlinit zilele trecute 20 de ani de la moartea lui Serge Gainsbourg. Trec peste laudele pe care geniul lui le merita, pe care le-a avut din plin si toata lumea le cunoaste. Imi aduc doar aminte de el si prin el le revad pe Juliette Greco, Brigitte, Catherine, Jane, Vanessa, Bamboo si câte or mai fi fost. "La orizontala nimeni nu s-a plâns de serviciile mele…" obisnuia sa spuna.

A ramas celebra "La Marseillaise" cântata pe ritm reggae cu si mai celebrul refren "Aux armes et caetera". Devenise deja Gainsbarre, mai provocator decât fusese vreodata.

Gainsbourg si Gainsbarre, un fel de Mister Hyde si Doctor Jekyll, artistul cu dublura lui malefica, neras, cu pachetul de Gitanes în mâna si vesnica tigara în coltul gurii, dând foc la o bancnota de 500 de franci sau spunându-i lui Whitney Houston zâmbind si privind-o în ochi, cu accentul teribil al unui francez (evreu ucrainian de fapt) care totusi vorbeste bine engleza, "I uant tu foc iu". Se întâmpla într-o emisiune în direct a lui Michel Drucker, tot evreu si el dar de origine româna.

In contextul politic din anii ’70 aceasta reinterpretare a imnului national a fost considerata odioasa. Ce sa mai spunem atunci de Imnul american cântat de Hendrix la Woodstock ?

Ba am auzit ca de un An Nou, pe un canal românesc s-ar fi cântat si "Desteapta-te române" pe ritm de manele. Ei si ? Fiecare asculta ce-i place.

Mie-mi place Gainsbourg.

Da, sanatatea e dirijata. De ce boli mai suferim ?

Schimbarea de optica despre care vorbeam se traduce simplu : nu se cauta medicamente care sa vindece bolile ci boli pentru medicamentele noi care se fac. Pentru asta trebuie schimbata si pozitia oamenilor fata de afectiunile banale, "usoarele disconforturi" devenind probleme serioase. Iata alte câteva noi boli "aparute" dupa redefinirea bolnavului :

- regurgitarea la sugari a devenit "reflux esofagian patologic"
- pierderea normala a memoriei o data cu vârsta este "insuficienţă circulatorie cerebrală"
- chiar si stresul de la loterie are un nume : "traumatismul biletului necâştigător"

Dar cresterea numarului de bolnavi se face si prin modificarea unor parametri ai bolilor deja existente. Acum câtiva ani OMS a decis scaderea peste noapte a nivelului maxim admis al colesterolului de la 300 la 200. Astfel au aparut brusc 36 de milioane de bolnavi noi si 4,3 de miliarde de dolari profit. Dar scaderea colesterolului prin medicamente are efecte secundare : depresie, comportament violent, sinucidere, infarct miocardic şi slabirea sistemului imunitar, adica riscuri si boli reale care si ele trebuie tratate. Cu alte medicamente evident.

Aceleasi tehnici au dus la cresterea de şapte ori a numărului de depresii între 1970 si 1996. Supararile marunte de fiecare zi se trateaza cu anxiolitice, somnifere si antidepresive care creaza dependenta. Frica de "nebunie" se transforma în boala si doare mai rau decât nebunia însasi. Este frica de durerea "nebuniei".

Dar sanatatea, e dirijata ?

In razboaie mor multi oameni, c’asa-i la razboi dintotdeauna. Iar razboaie stim ca sunt în permanenta câte 3-4 concomitent. Natalitatea începe sa creasca de obicei când se-ntoarce lumea acasa, pe sau sub scut. C’asa-i omul. Cu conditia sa nu mai fie alte razboaie si oamenii sa fie sanatosi. Iar ca sa fie sanatosi, ei au nevoie de medici si uneori de medicamente, în niciun caz de boli inventate care sa-i faca mai bolnavi decât sunt. Pentru ca acesta este noul tip de marketing promovat de marile laboratoare de medicamente.

Doi specialisti în sanatate, un cercetator si un jurnalist, au scris acum câtiva ani o carte, "Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients", în care sunt analizate strategiile de marketing pe care ei le numesc cinice, daca nu chiar criminale. Industria farmaceutică, cu o cifră de afaceri de circa 500 miliarde dolari anual, profita de fricile obisnuite de moarte si de boala ale omului si le transforma în tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri urgente si costisitoare. Astfel, timiditatea se transformă în "anxietate socială", iar tensiunea premenstruală devine "tulburare disforică premenstruală". Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.

Un adept al acestor metode explica într-un articol ("Arta de a cataloga starea de sănătate") cum se poate "favoriza crearea" tulburărilor medicale:
- reevaluarea stării de sănătate;
- redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
- crearea unor disfuncţii din nimic; preferatele lui sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual.

Pe fondul unei educatii înca mai subrede decât sanatatea lumii si a institutiei familiei în cadere libera în ultimul timp aceste spaime prind foarte usor. Dar despre educatie si familie va mai fi vorba în viitor. Ca si despre noile noastre boli.

1 Martie

S-au împodobit singuri în rosu si alb. O primavara frumoasa!!