“Mama tâmpiților e mereu gravidă” (17) – Cine-i tâmpitul?

Tuturor elevilor care au raspuns ca mai jos li s-a dat nota 4.

1. In ce batalie a murit Alexandru Macedon?
- In ultima sa batalie.
2. Unde a fost semnata Declaratia de Independenta?
- In josul paginii.
3. Care este cauza principala a divortului?
- Casatoria.
4. Ce nu se poate manca la micul dejun?
- Pranzul si cina.
5. Cu ce se aseamana o jumatate de mar?
- Cu cealalta jumatate.
6. Cum poate un om sa reziste opt zile, fara sa doarma.
- Foarte simplu - doarme noptile.
7. Cum se poate ridica un elefant, cu o singura mana?
- Nu veti gasi nicaieri un elefant cu o singura mana.
8. Daca ai avea trei portocale si patru mere intr-o mana si patru portocale si trei mere in cealalta mana, ce ar insemna ca ai?
- Niste maini foarte mari.
9. Daca la opt oameni le-au fost necesare 8 ore ca sa cladeasca un zid, cat timp le-ar trebui la patru oameni sa faca acelasi lucru?
- Nici un pic de timp - zidul era deja facut de ceilalti 8.
10. Cum poti arunca un ou pe o pardoseala de beton, fara sa crape?
- Pardoseala de beton e greu de crapat.

Miercurea fara cuvinte (45) - Parisul vara

... unde-mi place mie: atelierul lui Brâncusi de la Beaubourg, un artist care cânta (frumos!) si bate toba într-un bidon de plastic, camionul de gunoi al primariei care aduna ce s-a mai adunat fix la 12:00, fondatorul centrului, pasarele, o expozitie indiana care era înauntru atunci si berea mea terminata...

Despre Paris, v-a povestit Carmen!

Ajutor

Va rog cititi si faceti ce va îndeamna inima:

"Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com"

Parisul vara

Când am venit prima data la Paris, era în martie 1991, l-am masurat cu piciorul în lung si-n lat timp de doua saptamâni. Si asta zi de zi, pâna cadeam lat. Abia împlinisem 40 de ani si credeam ca-i din cauza vârstei. Dimineata mergeam cu metroul, n-aveam alta solutie, stateam la varul meu, Tudor, june student stomatolog, în Lilas si trebuia sa ajung la Palatul Congreselor unde era simpozionul unde fusesem invitat. Traversam tot orasul de la est la vest : cu 11 pâna la Châtelet si pe urma 1 pâna la Porte Maillot. Seara faceam drumul invers pe jos, cu nenumarate ocoluri si popasuri, minunându-ma de ce vedeam si gândindu-ma cum pot fi oamenii aia asa de grabiti si indiferenti la atâtea frumuseti la care altii viseaza în zadar o viata.

Sa nu spuneti ca sunt ipocrit, dar acum nu-mi mai place Parisul. Mai ales vara, când steaua noastra pitica galbena ti se revarsa în crestet cu toate vânturile, exploziile si milioanele ei de grade. Intr-o zi ca asta te gândesti la iad ca la ceva suportabil. Mii de balauri cu si mai multe mii de capete îti sufla foc pe de doua ori pe-atâtea mii de nari. Ce se poate face în iadul asta ? Sa fii turist în Paris e una si locuitor al lui sau venit cu treaba cu totul altceva. Acum nu-l mai vizitez, stau la cozi, înjur în metrou (în gând) pe cineva care pute, ma întâlnesc cu Andreea în pauza ei de masa, mergem sa mâncam undeva ca ne e foame, ma duc la cabinet la Tudor si pe urma pierd vremea pâna la trenul de dupa-masa. Putine sunt locurile unde ma simt bine si pe care le caut. Noroc ca le gasesc în drumul meu, altfel nu mi-as bate capul. Mergând spre gara trec mai întâi pe la Beaubourg. Mi-am adus aminte de ghidul acela poznas care ne vorbea despre “interiorul exteriorului“. Pe lânga Beaubourg sunt multe terase cu umbra si bere. Cel mai mult îmi place Pelforth neagra, dar pentru ca sunt multe popasuri de facut nici Leffe nu-i rea… Ma uit la spectacolul pe care-l dau oamenii gratuit, am mai spus ca mie-mi place sa stau eu si sa mearga ei. La urma de tot, pe peronul Garii de Est, ultimul Kronenbourg cu un deget de spuma si un covrig, ca un adevarat navetist. Mai iau câtiva bretzeli si pentru acasa, cadou, deh, doar vin din capitala !

Despre ”Parisul iarna” o sa scriu la vara, iar pozele miercuri.

Wearing the Inside Out

Protectia minoritatilor pe fata, homofobie pe la spate... ?

- In penultima clasa de liceu, cei care urmeaza filiera literara (”umanistii”...) fac si ”Dreptul”. In programa s-a introdus si un capitol despre ”copiii din familiile homoparentale”, asa cum exista deja despre copiii din familiile ”monoparentale” sau “recompuse”. Problema este ca familii homoparentale nu exista, ele fiind (deocamdata) interzise.
- Doi homosexuali despre care toti stiau ca traiau împreuna au fost gasiti dupa luni de zile. Murisera fiind îngropati de vii... In sat, un satuc mic de câteva sute de locuitori, toata lumea-i cunostea dar nimeni n-a spus nimic, nici macar vecinii “n-au bagat de seama” ca nu-i mai vazusera de atâta vreme.
- Cartierul Marais din Paris este recunoscut ca fiind locuit în mare parte de homosexuali. N-ar fi nimic neobisnuit, chiar primarul Parisului este. La nivel oficial sunt acceptati, au aceleasi drepturi ca ceilalti (ei ar vrea si mai multe, de exemplu ar vrea sa aiba copii, de acord, sa si-i faca...), cei mai multi sunt oameni deosebit de inteligenti, rafinati si cultivati, în fine, fiecare cu-ale lui. Intr-o seara la TV reporterul întreba o doamna cu figura blurata care locuia în Marais daca are probleme din cauza asta. “Nu am, dar eu oricum ma mut peste câteva zile. Nu-mi pot creste copiii în cartierul asta”.

Life in Pictures (25) - Leusteanul again!

Aventura leusteanului continua, sau reîncepe!

Detalii la Costin.

Comparatii (5) – Timpul

Incepusem anul trecut o serie de Comparatii. O continui si sper sa o termin de data asta.

Vine ultima sâmbata din luna martie sau ultima din octombrie.
1969 :
Nu se întâmpla nimic.
2012 :
Este ziua în care se schimba ora. Toata lumea casca si este chioara de somn la serviciu sau sufera de insomnii si depresii.

Pink - Time

Aventuri cu pisica galbena (9) - Sfârsit

Venise iar vara si se împlinea deci aproape un an de când locuiam împreuna. Intre timp mai plecasem de câteva ori în Franta. Când nu eram eu acasa, de Zizuca aveau grija vecinii, Marina si Costica, “parintii” lui Tomita. Ciudat, niciodata când eram plecat Zizuca n-a facut vreo boacana. Se pare ca doar eu eram “preferatul” ei. Era din nou într-o perioada de aceea “Ce se-abate si la pasari / De vreo doua ori pe an”, cum spunea Eminescu. Toata ziua mieuna si se freca cu fundul de toate alea mai tari din jur. Picioare în general: de la masa, scaune si ale mele.

Asa ca m-am mirat foarte când am intrat în casa si am vazut atâta liniste si am auzit asa curatenie. In plus peste tot mirosea frumos si era aer curat. Ca de obicei, am început sa caut. In ultimul an, de câte ori veneam acasa, cautam. De data asta chiar pe Zizuca. Dupa vreo ora de cercetari si chemari în van m-am lasat pagubas. Era clar, Zizuca parasise domiciliul. Dar pe unde? E adevarat ca de când venise caldura am vazut-o de câteva ori plimbându-se pe pervazurile geamurilor si chiar sarind de pe balustrada balconului pe geamul de la bucatarie. I-am explicat ca risca sa-si piarda viata murind într-un deces, dar degeaba. Mi-am zis ca probabil o fi cedat nervos la miorlaiturile insistente ale derbedeilor de jos, având în vedere perioada delicata pe care o traversa cât si inocenta ei în relatiile cu sexul opus, si s-a aruncat orbeste în bratele lor.

Nu mi-am facut nicio iluzie în legatura cu deznodamântul iremediabil al demersului ei. De la etajul sase nu scapa nimeni. Dar nu degeaba se spune ca pisicile au sapte vieti. Dupa mai bine de-o luna suna la usa Marina, deschid si o vad cu o aratare în brate. Ceva ce aducea cu o pisica de culoare galben foarte murdar, speriata si jigarita de parca era anorexica. Numai burta era mai rotunda... Era dânsa. Si eu care coborâsem în ziua fatala sa vad daca o pot ademeni (daca mai aveam pe cine) cu câteva bucatele de carne... Dar chemarea carnii ei a fost mai puternica.

Dupa acest incident, în familia noastra s-a facut un consiliu. Matusa mea care avea atunci (ca si astazi dealtfel) un câine si doua pisici din care tocmai pierduse una a decis: “Nu se mai poate chinui atâta fetita (ea, nu eu!). O iau la mine”. A luat-o, a dus-o la doctor s-o opereze si a trait ani multi, fericiti si lipsiti de ispite si mai traieste înca si azi, dupa cum se vede. Doar ca de câte ori ma duc acolo se ascunde în dulap.


Iar eu sunt banuit si în ziua de azi de familie ca as fi “ajutat-o” sa sara de la balcon. Ceea ce ma doare...

Asta a fost povestea, “Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus”, o carte pe care v-o recomand. Eu cu Zizuca apartinem unor lumi diferite, vorba cântecului:

The fish and the bird
who fall in love
will find no place to build a home in.


Mark - The Fish And The Bird

Aventuri cu pisica galbena (8)

Intr-o zi când am venit acasa mi s-au redesteptat amintiri emotionante din copilarie, când îmi petreceam vacantele la bunici, la tara. In fundul curtii era privata, pe care o ocoleam cu grija pentru ca-mi strâmba nasul, având destule locuri în gradina unde sa ma ascund de privirile indiscrete. Iar daca noaptea se întâmpla sa am diverse “chemari”, copil fiind beneficiam din plin de avantajele olitei. Cei mari se duceau cu felinarul în fundul curtii.

Pe scurt, când am deschis usa am avut pentru o clipa senzatia ca ma aflu prin preajma locului cu pricina. Hopa, îmi spun, a refulat ceva în baie, cu toate ca într-un bloc chestia asta se întâmpla mai ales la parter si nu la etajul sase. Si încep sa caut, dupa ce am deschis toate geamurile. Afara venise iarna. Bineînteles ca baia era în regula, nu refulase nimic. Bineînteles ca si Zizuca era bine, privea linistita ce faceam, cu ochii limpezi, asezata cuminte în litiera ei, ca de obicei curata... Asta m-a pus pe gânduri, însemna ca iar facuse o prostie. O iau prin casa cu narile în vânt, dupa miros, ca în desenele animate. Si asa ajung în dormitor. Al meu. Nenorocire, ziceai ca esti în veceul garii! Si totusi si în dormitor totul parea bine, cum lasasem dimineata. Parea, dar nu era... E drept ca iar uitasem usa deschisa. Plapuma era întinsa perfect, ca-n armata, daca aruncai o moneda pe cearsaful plic se ducea de-a dura. Am vazut însa câteva urme de labe. Incepusem deja sa banuiesc, îmi cunosteam bine colocatara si stiam ca putea sa ma surprinda mereu cu ceva nou.

Am cautat deci “în“ plic: în partea de la picioare nu era nimic, nici în colturi, în coltul consoartei absente tot nimic, “atentia“, solida de data asta, era ascunsa evident în coltul de la capul meu, abundenta si recenta. Cu stomacul în gât am desfatat cu mare atentie asternutul, parca dezamorsam o bomba, am spalat întâi la mâna plicul dupa care l-am bagat în masina, iar coltul afectat al plapumii l-am curatat insistent cu tot felul de solutii parfumate si i-am facut si un semn, sa-l stiu si sa fie vesnic la picioare, dupa care am scos-o pe balcon (cum pe cine? pe plapuma, doar n-ati crezut ca...) unde a ramas o saptamâna, la uscat si aerisit. Am golit un deodorant de interior prin casa si tot aveam impresia ca miroase. Dar macar mirosea ca un c... într-un câmp de lavanda, vorba bancului. Ma rog a trecut si asta, eram obisnuit cu necazurile dar nu asa multe deodata, în casa era ger ca afara, plapuma nu mai aveam, foamea-mi trecuse, asa ca i-am dat doar “ei” o gustare usoara ca se facuse noapte si m-am culcat zgribulit dar într-un fel linistit.

Stiam ca dupa o gogonata ca asta urmau câteva zile linistite, era felul ei de a-mi spune “eu de fapt stiu cum trebuie facut, asta a fost doar un avertisment!”.

Joe Cocker - Night Calls


Eric - Double Trouble

Miercurea fara cuvinte (44) - Intemeietorul

La Carmen gasiti flori.

Meniu rafinat

Sunt unii care prefera ca un fel de mâncare sa fie în primul rând estetic si pe urma îndestulator sau chiar gustos. Mi-am adus aminte de povestea asta pe când comentam istoria cu savarinele lui Costel.

Eram în armata si s-a întâmplat sa fiu de serviciu la bucatarie cu o echipa de vreo patru baieti. Asta însemna ca tot batalionul de elevi militari TR-isti, vreo 200 de oameni, mânca ce le dadeam noi. Raspundere mare... Am stabilit înca de dimineata meniul cu seful de la servicii – înzestrare, un colonel rumen în obraji, am calculat numarul de portii si s-a scos din magazii si frigidere materia prima. Dupa care începea treaba. In ziua aia noi nu faceam nimic altceva, nici înviorare, nici ”sectorul”, nici cursuri si nici instructie. Ba mai mult, plantonul ne scula mai devreme decât pe ceilalti.

La carnuri nu prea aveam dreptul sa ne bagam ca sa verificam cantitatea, portii, gramaj etc., în schimb aveam dreptul sa curatam legumele si zarzavatul. Pentru curatat cartofii exista o inventie formidabila : o masina ca de spalat rufe, dar imensa, unde se puneau cartofii care se frecau insistent unii de altii fiind învârtiti la îngramadeala de un jet puternic de apa. In câteva minute coaja se rodea si erau gata, ma rog, mai trebuia sa-i controlam sa nu aiba vicii ascunse, da’ cine se uita la asta ? Am bagat toti cartofii, erau peste 100 de kile si ne-am pus pe snoave, ajutati fiind si de o canistra cu vin de tara luat din timp de la sateni, vin adevarat, rosu natural cu multa sfecla. Râsete, colegii mai veneau sa vada daca eram în graficul prevazut pentru ca le era foame, totul parea perfect. Când la un moment dat ne trezim înconjurati de torente de spuma alba care ieseau din masina. Cartofii ! Valuri de amidon cu apa, spuma marii, norisori de albus batut zburau chiar prin aer! Uitasem de ei, coaja se dusese de mult cu o buna parte din miez si cartofii se facusera rotunzi si cam ca niste nuci. Nu mai aveau nici vicii ascunse, ochiurile pe unde erau încoltiti disparusera si ele.

Asa ca în seara aceea în loc de tocanita cu multi cartofi si ceva carnita s-au mâncat cartofi ”noisette” cu sos din belsug si multa pâine.

Life in Pictures (24) - Program vesnic

Totul a plecat de la Costin.

Inscrieri pentru 2014

Nu stiu care ar fi echivalentul termenului "nepotism" atunci când e vorba de propria ta sotie. Nu ma poate acuza deci nimeni ca public separat si nu la comentarii opt rânduri, un rezumat al "dialogului" epigramistic de acum doua zile, opt rânduri scrise de Nana. Nana, care nu se omoara dupa "ideea" de blog, nici dupa "amorurile" mele virtuale (singurele pe care le admira sunt cele cu Abbilbal si Vania, oameni seriosi, ca mine !!!, dar va rog sa continuati sa-mi scrieti, stimate Doamne si Domnisoare !, nimic nu poate sta în calea noastra!). Nana, care totusi face majoritatea pozelor pe care le public, care îmi da multe din ideile pe care le dezvolt, Nana, care deseori ma critica, motiv pentru care frigiderul de la subsol e plin cu pizze si tarte pe care nu trebuie decât sa le încalzesc. Nana, pentru care poetii preferati (unii dintre ei înca în viata), au fost Nechita, Sorescu si eu, acum multi ani…

Deci :

Dialectica-i complexa,
De ramâi "profund" perplexa…
Asta e femeia frate !
Ea te baga si te scoate !

Iar de vrei un schimb de ton,
Citim Kant sau chiar Platon…
Si visezi ca Pastorel
S-a-ncurcat cu-Aristotel !

Aventuri cu pisica galbena (7)

In alta noapte iar dormeam, asa sunt eu, am, n-am treaba, noaptea dorm. Venise toamna, afara era vreme urâta si începuse sa ploua des. Ce se întâmpla. Printre multe defecte eu am si o calitate. Indiferent la ce ora ma trezesc sau cine ma trezeste, stiu unde sunt, ce am de facut, ce se întâmpla în jurul meu si as putea face chiar si un rezumat al evenimentelor importante. Nu mi l-a cerut nimeni pâna acum. Am convingerea ca si în timpul somnului ratiunea trebuie sa fie treaza, pentru ca “somnul ratiunii naste monstri” dupa cum bine zicea Goya. Parerea mea.

In noaptea aceea m-a trezit zgomotul romantic al ploii care cadea pe pervazul de tabla zincata al geamului. Datorita ratiunii treze mi-am dat seama, prin somn, ca ploaia n-avea cum sa cada pe tabla de la geamul din dormitor care dadea în balconul nostru, pentru motivul simplu ca deasupra era alt balcon. Si chiar când ploua, zgomotul vine din dreapta, unde este geamul si nu din stânga, unde este restul apartamentului. Chestia asta m-a trezit complet. Era vreo trei noaptea si bezna peste tot. Asa ca am luat-o nauc prin casa orientându-ma dupa directia de unde venea zgomotul. Parca dinspre baia mica, baia “ei”. O banuiala groaznica a început sa încolteasca în mintea mea, dar si un graunte de speranta. Stiam ca si baia mica are un gemulet cu pervazul din tabla. N-a fost sa fie asta...

Zizuca era cocotata pe un raft pe care-l montasem eu deasupra usii pentru diverse scule si produse de facut curat (culmea ironiei!) si de-acolo “picurase romantic” o adevarata ploaie torentiala pe masina de spalat, evident din tabla. Si eu care-mi facusem probleme ca nu se hidrateaza suficient...

Deci mi-am petrecut restul noptii facând smotru si în baia ei, singura unde nu spalasem niciodata, fiind nefolosita. Am curatat gresia si faianta cu Cillit Bang, o substanta foarte eficace într-adevar, am mutat masina de spalat din loc si am constatat ce zgomot poate sa faca un obiect de tabla de vreo suta de kile pe gresie. Cred ca au constatat si vecinii, mi-au spus-o a doua zi, te zgârie pe creier, nu alta. Am si pus-o la loc, probabil când reusisera sa adoarma din nou.

Când am terminat, baia ei era curata si parfumata iar ziua se anunta frumoasa si însorita în ciuda averselor locale din timpul noptii.



Cântecul se cheama de fapt "Remember That Night" de pe albumul "On An Island". Adevarat, asa o noapte nu se poate uita.

Eric Clapton - Three o'clock Blues


Mark - Water Of Love

Ii închin o lacrima de vin

Pe 15 martie 1964 se stingea Al. O. Teodoreanu, jurist, poet, prozator, epigramist, oenolog, gurmand, spirit ales, epicurian… într-un cuvânt, Pastorel.

Spunea Pastorel mai demult, într-o vie
(Ca doar n-am facut despre el la liceu !)
"Femeile toate se cade sa fie
Profunde, vezi bine, dar la… decolteu".

In 2014, la 50 de ani, propun un concurs de epigrame. Ne ocupam? Timp ar fi berechet!

Miercurea fara cuvinte (43) - Si pe aici a fost iarna

Nu chiar ca la Carmen dar ceva, ceva tot a fost.

Aventuri cu pisica galbena (6)

Ati avut vreodata senzatia ca sunteti priviti cu atentie de cineva? Bineînteles, nu-i asa? Si mie mi s-a întâmplat, chiar de mai multe ori. E suficient sa te uiti de jur împrejur si descoperi un prieten sau macar o cunostinta care te priveste insistent. Fetelor li se întâmpla sa fie privite uneori chiar foarte insistent de cineva necunoscut. Dupa care necunoscutul devine cunoscut si relatia poate evolua în mai multe feluri, de la foarte rau la casatorie.

Ce o sa va spun eu acum nu are nimic de-a face cu acest tip de perceptie extrasenzoriala si umana la urma urmei.

Intr-o noapte dormeam, evident. Prin somn am avut la un moment dat senzatia aproape materiala a cuiva pentru care eu eram singurul punct de interes. M-am trezit, era dimineata devreme pe la cinci si un sfert, 5:15 AM cum ar spune Mark, iar afara începuse sa se lumineze. Ce se-ntâmpla: patul conjugal avea pe vremea aceea deasupra capului rafturi pentru carti. In camera nu era nimeni, ma rog, poate doar spiritele care ma mai viziteaza câteodata. Imi dau temporar ochii peste cap si-o vad pe Zizuca într-un spatiu infim printre carti, stând în fund, aplecata si uitându-se la mine. Când a vazut ca înca mai misc s-a întors si a început sa-si balanseze coada ca un stergator de parbriz prin fata ochilor mei înca buimaci. Am tras-o usor de ultimele vertebre ale coccisului... Atâta i-a trebuit, a sarit în pat si a început alergatura. Dormisem destul.

In rest ziua a decurs normal, doar ca eu am fost ceva mai obosit...

E Clapton - Early in the Morning [Live]



Mark - 5 15 AM

Life in Pictures (23) - Igiena pe primul loc

Nu ma mir ca face baie acolo, dar este extraordinar cât de etansa poate fi cuva aia!

Detalii la Costin.

Aventuri cu pisica galbena (5)

Ma gândeam sa nu aiba cumva probleme cu rinichii, ca pisicile sunt mai sensibile acolo. De mâncat mânca bine dupa cum am mai spus, dar aveam impresia ca nu se hidrata corect. Apa din castron parea neatinsa la sfârsitul zilei. “Sa nu aiba vreo cistita” îmi spuneam, “si-atunci unde o apuca usturimea, acolo-i da drumu”.

Pâna într-o zi când am gasit-o în baia “ei”, cracanata cu toate labele pe veceu si bând apa dinauntru. “Aha, îi place apa proaspata deci”. Si am dus-o în baia “mea”, am asezat-o în cada, am dat drumul la apa, putin, asa ca un tuturoi si i-am pus botul dedesubt. A prins repede ca-i desteapta. I-am cedat astfel si cada cu tuturoiul curgând în permanenta. Imi dau seama acum ca viata mea cu Zizou a fost un sir de renuntari. Am început sa sper ca veceul îl va folosi în sfârsit pentru scopul caruia îi era destinat. Ar mai fi ramas s-o învat sa traga si apa...

Pâna în alta zi când am gasit în cada un prosop mare de baie care de obicei era pus la uscat pe marginea ei. Când am vrut sa-l pun la loc am constatat ca era ud si avea “acel” parfum inconfundabil. In urma unor rationamente probabil logice crezuse ca tot ce tine de lichide se rezolva în cada. Si educata fiind, facea pe prosop. Bine macar ca uitase de hol, tot era un câstig. De atunci îi spalam prosopul dimineata si seara ca sa fie curat, umed si tentant si mai spalam si cada ca, ma rog, aveam si eu obiceiurile mele la care nu vroiam sa renunt. Si daca ea bause apa din veceul meu asta nu înseamna ca eu trebuia sa fac dus în veceul ei...

Dupa vreo saptamâna de spalat prosopul am vazut ca era ferfenita si daca trageam mai tare de el se rupea în bucati. Mi-am zis ca e chestie de PH diferit de al omului, nu-mi aduc aminte ca scutecele Andreei sa se fi desirat în halul asta dupa câteva utilizari. Asa ca am început sa-i schimb regulat prosoapele, pe cele vechi aruncându-le, bineînteles. Si tot bineînteles îi dadeam prosoape mai vechi si mai mici, sper sa nu fiu acuzat pentru asta, oricum le aruncam saptamânal. Doar nu era sa-i dau prosoape de plaja sau halatele mele de baie!

Partea buna în toata afacerea este ca în câteva luni mi-am reînnoit tot stocul...

Martie de primavara

M-am visat într-o noapte cocotat pe-o streasina si marturisind ca vine primavara. Mai încolo, pe-o cumpana schioapa de fântâna, trei pasari, nu maiestre, se certau pentru o ramura de salcie aplecata rusinos spre câmpul pregatindu-se de verde. E clar, vine primavara, de data asta vine sigur.

Din miezul pamântului, rostogolindu-se si scrâsnind printre pietre, vin zvonuri de vesti bune. Se aude ca anul, care de fapt începe cu ziua lor, nu poate fi decât plin de roade. In zorii unei primaveri care nu mai poate întârzia, sa încercam iar si iar sa le dezlegam tainele ce nu se lasa dezlegate decât în primele opt zile ale lunii. Altfel e zadarnic. Si sa le lasam în continuare sa paseasca pe covorul de flori, lasând în spate urme de luceferi.

Miercurea fara cuvinte (42) - Asa a fost iarna...

... la Iasi, în Copou. Pe bancile acelea se întâmpla sa mai stam din când în când...

Pozele mi le-a trimis Radu pentru Carmen.

Aventuri cu pisica galbena (4)

Pentru ca relatia noastra sa nu aiba de suferit din cauza unor detalii nesemnificative, m-am sfatuit cu vecinii mei specialisti în pisici. Pe etaj toti ceilalti trei vecini aveau pisici, în total vreo sapte, cu a mea opt. Recordul era al vecinei de la doua camere cu care aveam balconul comun, despartit doar de un parapet de sticla. Ea avea cinci si un câine. La ultimul recensamânt, asta vara, avea tot cinci, nu cred ca aceleasi. Simtind ele ca au o vecina de acelasi neam, treceau foarte des în balconul meu, dar neputând sa intre în casa din cauza plasei de la geam, faceau ce aveau de facut, inclusiv în jardiniere, si se întorceau acasa la ele. Ele nu intrau, dar parfumul de zi de vara pe sfârsite da, câteva din pisicile vecinei fiind în plus motani. Nu puteau sa înteleaga ca de fapt nu erau de acelasi neam, Zizuca fiind frantuzoaica si cam fudula de felul ei. Am scos florile din jardiniere, oricum se ofilisera de prea mult îngrasamânt, dupa care am aruncat si pamântul facând câteva drumuri jos cu saci de plastic. Frecam balconul în fiecare seara si îl clateam cu mai multe galeti cu apa. Era luna si el, asa curat si spalat nu mai fusese de pe vremea Cernobâlului când turnam zeci de galeti de apa pe zi pâna nu mai tiuia “geigerul”.

In urma mai multor runde de discutii a rezultat ca nu ma ocup suficient de Zizuca, astfel ca ea se simte neglijata si încearca sa ma faca sa înteleg chestia asta, în felul ei, ma rog. Altfel spus, se razbuna. Deci trebuia sa ma joc cu ea, sa vorbim si sa petrecem mai mult timp împreuna.

Cum începusem deja sa am serioase îndoieli în legatura cu integritatea mea psihica având în vedere ca devenisem un maniac al curateniei, nici când era Andreea mica nu spalam atâta, perspectiva de a vorbi cu pisica umblând prin casa, adica singur, ma îngrijora serios. “Ce mai face fetita?”, “Miau!”, “A papat tot papusa?”, “Miau!”, “Ce mai noutati iubita?”, “Miau, miau, miau, miau”, îmi spunea de patru ori, pentru fiecare colt al holului cate o data. “Lipsesti prea mult de-acasa”, nu, asta nu zicea Zizuca, mi-au spus tot vecinii. Aici însa nu puteam face nimic, nu cred ca directorul meu ar fi înteles, asa ca am încercat s-o amagesc: i-am agatat motocei de toate clantele, “de crapau mâtele jucându-se...”.

Poate mâtele lui Creanga da, dar se vede ca asta era alta lighioana.

Life in Pictures (22) - Usurare...

Costin are detalii!

Vineri (16) – Nedumerire…

Va rog sa ma luminati. Explicatia corecta este ori :

- pisica este lesinata ;
- câinele este tâmpit ;
- gaina are moravuri usurele ;
- este reconstituirea violului lui DSK asupra cameristei ;
- de asta nu se gasesc oo în România.

1 Martie

O primavara frumoasa fetelor... si baietilor!