Miercurea fara cuvinte (13) - Apusuri în Ardeni

Ideea miercurilor a avut-o Carmen iar ideea apusurilor de aici mi-a venit privind apusurile grecesti ale lui Teo.

O boala cumplita

Da, a fost descoperita cea mai teribila boala a secolelor din urma. Dar nu va îngrijorati. Marile laboratoare de medicamente lucreaza deja si vor gasi repede pilula salvatoare. Sa nu va asteptati sa fie ieftina. Dar sanatatea noastra si a copiilor nostri (pentru ca nenorocirea asta nu alege) este mai pretioasa ca orice. Numele acestui nou flagel este “Tulburarea disforica de luni dimineata”, Altfel spus lipsa de chef de a merge la serviciu sau la scoala... lunea dimineata, ati ghicit.

Adio deci insomnii duminica noapte, adio înjuraturi dimineata, adio pumni în cap dati desteptatorului. Lunea ne vom trezi cântând si râzând ca prostii!

Ciclul “Mama tâmpitilor e mereu gravidă” (1) – Episodul pilot

De când am auzit vorba asta acum câțiva ani, îmi vine în minte surprinzător de des. Nu are legătură doar cu locul unde îmi petrec timpul de vreo 11 ani, e valabilă cam peste tot pe unde merg.

Cum văd că săptămâna e cam aglomerată, cred că aş putea (pro)pune vinerea. Deci dacă treceți vinerea pe aici şi vă aduceți aminte şi voi de ceva care să ilustreze acest faimos “dicton”, daţi-i drumu’, să ne distrăm şi noi. Poate o sa fac mai încolo cum a făcut Carmen, ideea e a ei, să vedem întâi dacă exista adepti.

Eram deci prin ‘83 şi vroiam ca orice tineri la început de viaţă să ne cumpărăm un apartament. Urma să apară Andreea şi trebuia să ne aşezăm undeva mai temeinic. Condiția esenţială, pentru cine-şi mai aduce aminte, era să fii pe lista doritorilor din instituția respectivă, deci primul lucru care trebuia făcut era să scrii o cerere. Pe urma te ajuta PCR-ul, adica P(ile), C(unostinte), R(elatii). Am scris asadar cererea, am semnat-o aşa cum am fost sfătuit “Cerc. şt. mat. Dan Văideanu” şi m-am dus personal la serviciul personal să i-o dau colonelului T., cadristul institutului (strămoșul șefului de resurse umane de azi). Şi am avut cu el următorul dialog scurt:

- Să trăiți tov colonel, am adus cererea!
- Bine dragă, las-o pe birou..., ia stai, ce înseamnă “mat”?
- Vine de la matematician, așa se prescurtează...
- Lasă, nu mă învăţa tu cum se prescurtează, asta poa’ să însemne şi “matriţer” de exemplu. Trebuia să fi scris “matemat.” Ca să fie mai clar, mă rog... las-o așa, văd eu ce fac...

Ceva-ul care îmi place si ma inspira în biroul meu...

... este chiar biroul meu si o anumita poza pe care, daca o cautati bine, o s-o vedeti sigur. Profit dar de provocarea Zinei si de ce-i spuneam acum o vreme lui Mircea (iar el...) ca sa remarturisesc dragostea mea pentru caldura lemnului pe care-l mângâi pâna-l conving sa scoata frumosul din fibra lui launtrica. In biroul de acasa sunt printre lucruri facute doar de mâna mea, sunt în turnul meu de vise sau în cabina mea de avion, trebuie doar sa întind mâna ca sa am ce-mi trebuie.

In biroul-birou de unde iau banii, ma inspira si ma tine vigilent zodia mea cu tot ce este înauntru...

Miercurea fara cuvinte (12) - Barca pe valuri

I-am promis lui Mircea ca o sa pun niste poze cu barcute, poze pe care le-am facut acum câtiva ani la Monaco si Cannes. Ma tin de cuvânt.

Pentru amatorii de F1 în imaginea a doua, cam pe unde sunt autobuzele, se vede iesirea din tunel, iar în poza urmatoare este faimoasa sicana din fata piscinei.

Toata aventura asta frumoasa a început de la Carmen.

Turul Franței...

... este cea mai importantă competiție ciclistă a anului. Dar așa cum este prezentată la televiziunea publică, pe France 2, este şi un act cultural. Pe lângă încleștarea unei confruntări extrem de dure, dincolo de clasicele cățărări din Alpi şi Pirinei sau de coșmarul numit “Mont Ventoux”, vezi şi auzi aproape totul despre locurile filmate de pe motociclete, din mașini, avioane sau elicoptere, decent, sobru, documentat, cu pasiune şi cu mult respect.

Într-un an s-a nimerit să văd câteva etape la București, tot la o televiziune publică. Aceleaşi imagini, alt comentariu. Miştocăreala ieftină...

Bute

Nu stiu de ce ma bucur ca a câstigat Bute contra francezului Wendy, dar ma bucur!!

Subalternul meu Adrian Severin

Recitind ce spunea Conu’ Alecu mi-am adus aminte o poveste veche.

Când eram eu președinte de bloc în Doctor Felix, într-o perioadă de maxim relativ al carierei mele, Adrian Severin urca şi el treptele meseriei fiind atunci un tânăr jurist foarte suplu în comitetul asociației de locatari. El locuia la scara A, eu la B. Asta se întâmpla înainte de ‘89 când nu erau bani de reparații în subsol, nu erau gaze, nu era căldură, dar noi ne inundam unii pe alții cu toată căldura sufletească de care eram capabili, cu îndârjire şi fără preferințe pentru că toate țevile erau ruginite. Făceam ședințe sus la uscătorie sau jos la administrație şi ne luptam cu pisicile în exces, gândacii sau cu restanțierii, după caz.

Odată chiar am hotărât în unanimitate la o şedinţa să lărgim fraudulos duza de la alimentarea cu gaz a blocului ca să putem găti măcar noaptea. Au votat în unanimitate ”pentru” toți cei cinci locatari prezenți la şedinţă din totalul de 36, plus comitetul mai puţin D-l Severin, absent. Nu venea la nicio şedinţă deşi acceptase să fie în comitet, ne-am spus că e bun un avocat în asociație, nu se știe niciodată. Era tipul care purta întotdeauna o geantă diplomat dar şi un dosar sub braţ, mereu grăbit şi ocupat, costum, cravată desfăcută cu un gest de o neglijenţă căutată, vorbea cu ”tovarașe” şi avea mereu de dat sfaturi, mai ales când nu i le cerea nimeni. Sistematic, la sfârşitul fiecărei ședințe, când cei cinci-șase locatari membri ordinari prezenți plecau acasă şi rămâneam doar noi, ceilalți patru din comitet, apărea şi Domnul Severin (al cincilea) de la serviciu, obosit şi cu cravata la ” şi cinci”, evident: “Semnez tot ce-aţi hotărât. Sunt grozav de obosit!! Noapte bună!”.

După ‘89 când stăteam cu rândul de pază la parter să nu intre peste noi teroriștii sau minerii, în funcție de anotimp, D-l Severin nu mai era vecinul nostru, nu știu de ce.

Domnul Adrian Severin este azi om politic şi europarlamentar. S-a vorbit mult despre d-sa acum câtva timp. Se pare că nu se simte prea bine pentru că i-a scăzut mult imunitatea şi este expus la tot felul de viroze.

Inainte de mâncare vorbeam despre lene, e vremea siestei

Cum aş putea eu să-l contrazic pe Cioran ?

“A munci din toate forțele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poți realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltător şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează.

Ea deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul sau personal, de educația lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescențe interne şi de realizarea unei prezențe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieșire din centrul ființei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară.

De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează.

Faptul că fiecare om trebuie să aibă o carieră, să intre într-o formă de viaţă care aproape niciodată nu-i convine, este expresia acestei tendințe de imbecilizare prin muncă.

Să muncești pentru ca să trăiești, iată o fatalitate care la om e mai dureroasă decât la animal. Căci la acesta activitatea este atât de organică, încât el n-o separă de existenţa sa proprie, pe când omul își dă seama de plusul considerabil pe care-l adaugă ființei sale complexul de forme al muncii. În frenezia muncii, la om se manifestă una din tendințele lui de a iubi răul, cînd acesta este fatal şi frecvent. Şi în muncă omul a uitat de el însuși ” - Emil Cioran (Pe culmile disperării)

Iar despre puţinii “aleși” care sunt mereu ocupați să facă ceva urgent şi evident vital pentru noi toți, fiind ei atinși de aripa dulce a nemuririi, în funcții din ce în ce mai înalte şi ascunse prostimii în valuri de fum vânăt, Alexandru Paleologu spunea:

“Ei constituie …detaşamentul formidabil al lenei active, organizate, cumplită hidră cronofagă. (…) Cronofagia este un asasinat; fiecare pisălog e un atentator, dar lenea activă e cea mai perfidă formă a genocidului. Toţi aferaţii, pseudoeficienţii, copleşiţii şi copleşitorii cu treburi sunt nişte incapabili de reculegere, de răbdare, de răbdătoare şi lentă gândire, de concentrare pe probleme esenţiale. Dacă n-ar avea activitatea n-ar şti ce să facă” - Alexandru Paleologu (Despre lenea “activă”).

Miercurea fara cuvinte (11) - Soarta animalelor din batatura dupa ce intra pe mâna mea (reluare, rezumat...)!

Daca vreti sa vedeti cum am ajuns aici, întrebati-o pe Carmen!



Care dintre mâinile pe care le vedeti sunt mai îndemânatice?

Stapâniti-va poftele !!

De câte ori ma întreaba Nana ce-as mai vrea sa manânc eu spun musaca. Mi se pare un fel de mâncare foarte laborios si cred astfel ca scap de întrebari. Pentru ca îmi place musacaua dar nu sunt deloc pretentios la mâncare si asa cred ca o las sa-i tihneasca odihna. In cursul saptamânii o rezolvam cu salate si alte chestii usor de facut si de digerat ceea ce nici nu-i rau.

Ei bine, n-am avut ce face si ultima data am spus ca mi-e pofta de zacusca. Deci pe lânga ce aveam planificat de facut azi, dat cu aspiratorul, sters praful, altfel spus curatenie generala, am mai avut de taiat câteva kile de ceapa, marunt, pentru ca asta-i situatia, cu toata modestia, asa cum stiu eu sa tai ceapa, nu mai stie nimeni!!! Deci imediat dupa ce m-am sculat, am facut cafeaua si m-am dus sa iau pâine calda, în timp ce pusesem la fiert apa pentru ouale fierte în coaja, ca asta este obiceiul nostru duminica dimineata spre ora 11, am taiat ceapa pentru zacusca si pentru salata de vinete, ca nu se stie, daca mai ramân niste vinete care nu mai au loc în zacusca, poate iese de-o salata.

Deci lumea sta sa dea în foc si se întâmpla lucruri pe care babele abia le ghicesc în fierturi de buruieni fermecate si noi ne gândim la mâncare. Adica DSK se simte mai bine ceea ce face sa tremure niste popouri de socialisti si nu numai pe mai multe continente, a început turul Frantei, s-a terminat nunta din Monaco, mireasa cred ca nu mai este înlacrimata, alegerile se apropie, au fost finalele la Wimbledon, au disparut iar din nefericire niste copii si razboaiele nu se mai termina, dar toate astea nu înseamna nimic, pe mine ma ustura ochii de la ceapa si înca îmi suna în cap muzica lui Waters.

Parisul sub ape !! (*)

(*) Titlul mi-a fost sugerat de Dr. Stoica care-mi spune ca trebuie sa povestesc. Deci Roger Waters la Paris, The Wall, 1 iulie 2011.

Asta noapte, în timp ce eu conduceam spre casa pe la 2, alt nebun care n-avea somn a si pus pe Youtube deschiderea spectacolului. Pentru ca nu se poate spune “concert“. A fost razboi, au fost lacrimi, durere, puritatea copiilor, rafale de automate, foc si fum, gingasie, avioane (unul din ele a si cazut în flacari pe scena la sfârsitul clipului), iadul si raiul deopotriva, toate puse într-un potir fermecat si amestecate cu un deget de argint coclit de suferinta care l-a haituit mereu. Din potirul asta fiecare ar trebui sa luam o înghititura macar o data în trecerea noastra prin lume. Ca sa ne curatam de mizeria din noi.

Credeam ca o viata întreaga omul asta s-a razboit cu nalucirile lui. Dar sunt oare chiar naluciri ? De 32 de ani hoarde de vietati de cosmar repeta aceleasi porcarii. El face acelasi spectacol halucinant, acelasi proces, cu aceiasi acuzati si aceleasi victime. Acelasi album si aceeasi voce deznadajduita care acuza.

Va las sa vedeti cum a început ca eu vreau sa se mai aseze. Inca tremura carnea pe mine si ma doare capul. Chiar ca simti In The Flesh.



Acelasi lucru mai bine filmat la concertul din Olanda, în aprilie.

Miercurea fara cuvinte (10) – Sa zicem ca munca l-a creat pe om

... pentru ca despre lene a scris Cioran. De exemplu a spus ca “lenea e un scepticism al carnii”. Mie deja îmi vine sa casc.
Poate n-ar strica sa ne amintim de “festina lente” ca sa vedem câte tâmpenii au facut Adam, draga lui coasta si cu tot neamul pe care l-au zamislit în numele “eficientei”.
Evident ca nu are nicio legatura cu subiectul. Ideea de azi este ca pozele din gradina, cu tot ce are ea, flori, butuci, buruieni, vreascuri sau copaci falnici, nu sunt facute de mine.



Daca vreti si voi, trebuie sa-i cereti voie lui Carmen!

Un protest, vechi de 40 de ani dar înca proaspat

Nu ca ar avea vreo legatura cu articolul precedent, dar pentru ca era vorba despre arta si pentru ca mi-am mai spus odata, demult (acum doi ani, dar parca stiam de-atunci ca mai urmeaza ceva!), parerea despre opera de arta în general, iata azi ceva foarte concret si cu totul deosebit.

Piero Manzoni a fost un artist italian, pionier al artei conceptuale, adept al curentului Arte Povera (o miscare artistica italiana aparuta la Torino si Roma în anii ’60 – artistii implicati o numesc mai degraba atitudine). Tatal sau era patronul respectabil al unei fabrici de conserve de carne marca “Manzotini”. In timpul unei dispute mai colorate acesta i-a aruncat fiului în fata jignirea suprema: “esti un artist de rahat”. Copilul “ascultator“ prinde ideea din zbor, o ia ca pe un sfat parintesc, umple 90 din cutiile de conserve ale fabricii cu proprille fecale si le expune în muzee sub numele trilingv însotit de explicatii : “Merda d'artista - Merde d'artiste - Artist's Shit – produs conservat natural, 30 g, mai 1961”. Artistul a “produs” doar 90 de astfel de ”opere” fixând pretul pentru 30 g de excremente “de artist” la cel corespunzator a 30 g de aur, la cursul zilei. Nu se stie înca daca toate cele 90 de cutii au fost rezultatul unui singur efort creator.

Dupa moartea sa cota a crescut prin anii ’70 pâna la pretul a 3000 g de aur si astfel cutiile au început sa circule pe piata ”amatorilor” de arta. Familia mai poseda înca 5 exemplare, toate celelalte aflându-se în colectii de arta contemporana din toata lumea. Ma rog, aproape toate celelalte, pentru ca au fost si câteva mici incidente. Unii “colectionari” le-au aruncat pur si simplu din cauza mirosului, cutiile nefiind perfect etanse. Au fost însa rambursati de societati de asigurare dupa expertize amanuntite. In alte situatii cutiile au explodat în muzeu din cauza presiunii gazului, chiar în timpul programului de vizita. O pasionata colectionara, îngrozita ca exemplarul ei ar putea pati acelasi lucru, l-a tinut ani buni în frigiderul de acasa, urmând sfatul unui specialist în domeniu. Toate aceste accidente nu au stirbit cu nimic valoarea cutiilor ramase care se vând azi cu aproximativ 30 500 euro bucata.

Tatal a dat evident faliment pentru ca nu-i mai cumpara nimeni cutiile cu... pateu. Si acum, ca sa vedeti ca ospiciile au un mare trecut dar si un mare viitor, iata ce scrie critica:

“Merda d'artista în cutie de conserve devine opera cea mai cunoscuta a lui Manzoni. Ea intra în istoria artei secolului XX si suscita înca reactii si reflectii multiple care dovedesc extrema finete a gândirii umane: denuntarea unei societati de consum trecând prin referirea la conservarea muzeala si conservarea artei pâna la afirmarea nihilismului, acolo unde limita conditiei umane si vanitatea se substituie una alteia... Piero Manzoni a murit în plina forta creatoare, la 30 de ani...”.

Cred ca i-a tâmpit “parfumul”.

Exponatul din imagine se poate vedea în zilele noastre, perfect conservat, la nou inauguratul Centru Pompidou din Metz. Tot ce-si doresc probabil diriguitorii muzeului este sa nu fie nevoie prea curând de restaurare.

Icheia si intelectualii

Incepând operatiile estetice la casa din Bucuresti am vazut ca este mai greu sa scapi de o mobila veche decât sa-ti cumperi una noua. Si din când în când e bine totusi s-o faci. Nu, nu sunt snob, o sa vedeti de ce. Asta noua este si utila si frumoasa, încapatoare si foarte ergonomica, mai ales într-un apartament de bloc. Iti da un brânci pentru înca un numar de ani si parca se face o medie de vârsta cu mobila cu tot pe cap de locuitor si este mai multa lumina în jurul tau.

O sa ma întrebati ce are asta cu intelectualii? Titlul este oarecum împrumutat din alta parte, iar acolo un artist, vorbind despre “telectuali” (de fapt despre “falsi intelectuali” dar stiti cum e cu dubla negatie, iar eu uneori, ca sa fiu înteles mai usor, simplific limba cât se poate), îi clasifica. Deci are legatura cam cât are si biserica ortodoxa cu matarânga din opera lui recenta dar perena, ca prostia omeneasca sau ca leusteanul.

In casa din Franta (ea însasi frumoasa, încapatoare si luminoasa) am un singur complex. Mobila din salon este din lemn masiv si a costat de doua ori mai mult decât cred ca mi-ar trebui ca sa remobilez toata casa din Bucuresti fiind totusi relativ ieftina pentru peturile din zona. Aici ma simt într-adevar snob. In salon. Dar v-am povestit cum si de ce am luat-o. Alegerea între Icheia si lemnul masiv nu tine de ce si cât ai în cap sau în mapa cu diplome. Nici continutul bibliotecii n-ar fi un criteriu, dar oricum e mai aproape de realitate. Poti sa ai o biblioteca din lemn masiv plina cu reviste porno dupa cum într-un raft din carton presat de la magazinul suedez sa se poata zari “dansul cartilor” cum spune cineva. Deci mobila nu prea dovedeste cât esti de (in)telectual. Si e riscant si de prost gust sa vorbesti la gramada despre oameni pe care nu-i cunosti si sa dai verdicte.

Restul mobilelor noastre sunt în mare parte noi, vesele, nu foarte scumpe (nu mi-e rusine s-o spun) si da, unele sunt de la Icheia si daca vreau altele n-am decât sa le schimb, nu-mi pare rau. Din cea din lemn masiv în cel mai bun caz se pot alege patru scânduri pentru un pardesiu la doua rânduri, asta daca cineva vrea sa fie sobru si elegant. Mie nu-mi place culoarea, e prea trista pentru un asemenea moment. Dealtfel nu m-am omorât niciodata dupa paltoane si pardesie, în schimb stiti de ce sunt în stare ca sa fiu asortat .

Miercurea fara cuvinte (9) - Viata de noapte

Totul a început de aici.

Daca ai 62 de ani si mai ai chef de FMI...

... poti sa stai linistit si sa astepti ca ti le trimit prietenii la hotel. Asa poti vedea ce si câti prieteni adevarati ai!! Oricum, din clinciul asta cu afacerea DSK partidul d-sale a iesit destul de sifonat. Mai ales ca unele doamne si domnisoare au început sa-si aduca aminte istorii vechi de ani multi: una a fost vio(len)tata acum vreo cinci ani dar n-a depus plângere (am vazut-o povestind “aventura” atunci, la o masa, si pot spune chiar ca râdea!), alta curtata, alta agatata, alta sedusa, iar dintre ziaristele care i-au luat interviuri una n-a scapat, îsi amintesc ele tot acum. Aparent pe DSK îl doare-n basca. Sta într-o celula de 600 de metri patrati care-l costa 15 000 pe zi, pledeaza “nevinovat” si este aparat de doi avocati care costa 1000 pe ora, dar atentie!, vrea sa demonstreze ca n-a fost vorba de constrângere, nu ca n-ar fi fost nimic! Daca procesul dureaza un an, distractia o sa-l coste vreo 5 milioane.

In plus zilele trecute un fost ministru a spus despre alt fost ministru (din tabere diferite evident) ca a avut unele excese pedofile în Maroc. Asta dupa ce acum vreun an un alt ministru (actual) a marturisit ca face turism sexual în Thailanda. Toti din acelasi partid cu DSK. Si ca tabela de marcaj sa fie mai echilibrata unele doamne si-au adus aminte ca au fost agresate, cum altfel decât tot sexual, de un alt actual ministru care a fost nevoit astfel sa-si dea demisia. Acesta din urma a ajuns pâna acolo încât îi facea unei secretare masaje în talpi în cabinetul lui pe vremea când era primar! Biata femeie si-a dat seama abia acum, dupa patru ani, pe lânga ce-a trecut când statea tolanita în fotoliu cu picioarele pe biroul sefului! In curând toate c**vele din Bois de Boulogne o sa faca reclamatie ca au fost violate la un moment dat. Trebuia sa înceapa si ele cumva...

Dar Franta cum a iesit, bine sau rau? Habar n-am! Pe de o parte e cam periculos sa ai barbati asa de temperamentali mai ales prin alte tari unde oamenii sunt onorabili si familisti convinsi. Din punctul asta de vedere a iesit cam sifonata. Dar în acelasi timp nu-i de colo sa ai asa masculi vioi, adevarati si fara vârsta, în plus francezi din mosi-stramosi ca Strauss-Kahn sau Sarkozy...

Mi-a placut zilele trecute o emisiune seara târziu, “Mots croisés” se cheama, unde un filozof timid si angoasat de reflectoare a pus si el o întrebare: “Care presedinte american a fost mai bun, Kennedy, un erotoman furios, sau Bush, un monogam trist?”. Va vine sa zâmbiti, nu? Eu m-am prapadit de râs! Imi aduc aminte ca mai demult pusesem si eu cam aceeasi întrebare într-un orizont chiar mai larg: îi puneam la un loc pe Kennedy, Clinton si Reagan, iar dincolo pe Bush, Carter si Ford.

PS Pentru detalii, cititi aici.

Miercurea fara cuvinte (8) – Mutanti

Parerea câinilor à propos de experimentele lui Pavlov era : “Bai, ce reflexe au si oamenii astia, cum se aprinde lumina, cum ne dau de mâncare ! “.
Nu stiu care rus s-a ocupat de încrucisari la animale, dar ori era pervers, ori geniu. Pisica corcita cu bufnita si cu morsa (foca, leu de mare, nu mai conteaza, deja suntem în plin SF!) se vede mai rar.

De fapt, totul a plecat de la Carmen, noi n-avem nicio vina!

5 iunie, ultima zi

Inainte de a intra cu securea în el, ca niste adevarati securisti, l-am mai imortalizat o data. Pe leustrandarozolean vreau sa spun. Avea saracul mai bine de doi metri. Si facuse, pe lânga florile lui galbene, înca 21 de flori de roza, dupa mama, asa cum se vede scris si pe placa aia în spate.

S-au bucurat toate neamurile si prietenii de aici de necazul lui.

Iar m-am dat cu avionul

In general calatoriile cu avionul se petrec toate cam la fel : decolezi, zbori un timp si în majoritatea cazurilor aterizezi. Dar mai apar mici picanterii, altele mereu, care fac voiajul mai agreabil. Lumea evolueaza si trebuie sa tinem pasul.

De data asta a fost o doamna. Am vazut-o de la urcarea în avion, era o femeie vioaie si foarte distinsa, cu un aer intelectual accentuat de o pereche de ochelari fini si cu parul facut permanent cret marunt ca sa tina la cât mai multe spalaturi timp de doua luni cât vroia sa stea în Belgia la baiatul ei. Am avut sansa sa se aseze chiar în spatele nostru. Mai fusese o data cu avionul si avea deci o mare experienta la acest mijloc de transport. Mi-am dat seama de asta pentru ca dupa explicatiile cam prea sumare ale fetelor despre una despre alta, ea a reluat totul cu mai multe detalii pentru vecina ei mai în vârsta care nu prea întelesese fiind la prima calatorie. A scos o vesta galbena de sub scaun cu atâta precizie de ziceai ca a cazut de cel putin trei ori cu avionul în apa. Pe urma i-a aratat cum se trag perdelutele, cum se înclina scaunele si cum se trage masuta exact când avionul decola si alea trebuia sa stea la locul lor.

Pe lânga ca era distinsa cum spuneam, doamna mai era si foarte destinsa, pentru ca a vorbit tot drumul, care din fericire n-a durat decât doua ore jumatate. Avea o voce de 440 de hertzi (uitati-va la clip cu sonor), din aia care face copiii sa plânga, noroc ca nu erau decât vreo patru în jurul nostru, si care deregleaza aparatura electronica, din care cauza am intrat într-o zona cu turbulente, moment în care a început sa vorbeasca si mai tare vazând ca vecina avea un aer putin absent. De fapt lesinase de epuizare din cauza conversatiei foarte dense.

Am aflat astfel ca avea trei cezariene, pentru fiecare copil câte una, deci, culmea!, trei copii, si opt avorturi la activ. N-am reusit sa aflu exact si succesiunea avorturi / copii, pentru ca tocmai atunci Nana s-a gasit sa ma întrebe ceva. Pe urma mi-am dat seama si de ce era asa de relaxata: facuse o baie lunga si fierbinte în dimineata respectiva. O sa tin minte procedeul, poate fi util, cine stie? Mai avea si o infectie la rinichi netratata de 38 de ani. Am retinut si ce avea în bagaje. In cel de mâna, maruntisuri de dama fara importanta (maruntisurile), niste medicamente, nu multe, se pare ca nu suferea totusi de mare lucru, dar ce mi-a retinut mie atentia a fost Tanakanul, mai multe flacoane. De acolo deci i se tragea mintea aceea asa de agera. Mai avea niste “senviciuri” cu cascaval afumat daca i se facea foame. Si i s-a facut, dar a vrut sa cumpere de la bord, tot cu cascaval afumat. “Primiti lei sau euro?”, “Si lei si euro doamna, dar marunt nu primim decât de unu sau doi euro”, “Dar daca n-am destui euro?”, “Completati cu lei”, “Si daca n-am destui lei, completez cu euro, ha, ha! Uitati ca am o multime de marunt de zece si douazeci de centi”, “Compania nu primeste decât de unu sau doi euro”, “Cât trebuie sa va dau? Ia vedeti, am pus aici cinci euro de câte cincizeci de centi si restul va dau lei”, “Nu primim piese mai mici de un euro”, “Biiine, am gasit, uite aici, va dau lei”. Nu l-a mâncat nici pe asta cumparat pentru ca a trecut cu inventarul la bagajul de cala. Unde avea ca tot omul, tuica, salam de Sibiu, cârnati si cascaval. Afumat. Când sa ajunga la haine si lenjuri avionul a început sa coboare si doamna a cazut în admiratia peisajului belgian walon:

- Ia uite gazoanele alea ce drepte e tunse, zici ca e trase cu linia!