luni, 11 aprilie 2011
Jurnalul leusteanului
Primavara toate se trezesc la viata. Inclusiv leusteanul. Asa a crescut el : cu vorba buna si cu muzica. Iata-l dupa alte 9 zile. Sper ca v-am convins si de data asta n-o sa mai insinuati nimic.
sâmbătă, 9 aprilie 2011
In concluzie nu trag concluzii, doar constat
Am început seria asta de texte cu care va plictisesc de câtva timp cu un cuvânt înfricosator : conspiratie. Chiar mondiala. Asa o numesc unii. Altii îi spun de exemplu ”Grupul Bildeberg” iar altii chiar ”clan”. Nu sunt putini nici cei care amesteca si masoneria aici. Nu stiu daca v-am convins, de fapt nici macar eu nu sunt foarte convins, dar ma trec uneori niste fiori si parca ar fi cam prea multe coincidente : razboaie care încep toate o data, medicamente care mai mult omoara decât vindeca, demersuri obsedante de a ”uniformiza” lumea sau constientizarea cât mai mult a apartenentei la ”turma” (a nu se confunda cu “spiritul de echipa“).
Se stie ca toate activitatile cu caracter repetitiv dezvolta emisfera dreapta a creierului, acolo unde sunt ”automatismele”. Adica sa-l deprinzi pe individ sa fie ”asistat”, sa faca întotdeauna ce i se spune si sa ajunga sa astepte mereu sa i se spuna ceva sau sa primeasca de-a gata, altfel este complet neajutorat. Iar daca nu i se spune, de exemplu, ”azi nu iesiti cu masinile ca a nins si ramâneti naibii blocati”, el iese si se blocheaza naibii. Totul, nu doar el. N-am vazut în nametii din România atâtea masini întoarse de-a latul ca aici la 5 cm de zapada.
Vreti exemple ? Doua va dau eu. La scoala în clasele mici : ”Copii, hai repetati toti dupa mine ! ”. Iar într-o varianta mai barbateasca, în armata trebuie sa urli cu simt de raspundere si ochii iesiti din cap ”Sir, yes Sir !!! ” chiar de mai multe ori ca sa fie clar ca ai înteles ce se doreste de la tine. Daca aveti si alte exemple, va astept.
Dimpotriva, daca-l lasi pe om sa judece cu capul lui si sa faca ce crede el ca trebuie sunt mari sanse sa faca într-adevar ce trebuie. Poate nu din prima. Asta îi rezvolta creativitatea si ea tine de emisfera stânga.
Nu-i rau sa ai automatisme (uneori) dar nu-i rau nici sa fii creativ. Se pare totusi ca-i mai bine ca oamenii sa fie mai ales ascultatori si supusi. Si nu de ieri, de azi. Noi stim ce înseamna asta, am trait-o pe pielea noastra. Dar dupa cum vad, vor sa încerce si altii.
Evident ca tot ce am spus mai sus e valabil pentru cei care au creier. Ceilalti, putini din fericire, fac dupa capul lor sec si iese prost întotdeauna. Nu-s capabili sa deprinda ceva, iar de creativitate nici nu poate fi vorba.
Dar sunt si vesti bune. Creativitatea nu va disparea asa repede pentru ca femeile au de la Dumnezeu emisfera stânga mai dezvoltata si fiind ele mai nesupuse e greu sa le obisnuiesti cu anumite automatisme. Slava Domnului si Sfintei Fecioare!!
Se stie ca toate activitatile cu caracter repetitiv dezvolta emisfera dreapta a creierului, acolo unde sunt ”automatismele”. Adica sa-l deprinzi pe individ sa fie ”asistat”, sa faca întotdeauna ce i se spune si sa ajunga sa astepte mereu sa i se spuna ceva sau sa primeasca de-a gata, altfel este complet neajutorat. Iar daca nu i se spune, de exemplu, ”azi nu iesiti cu masinile ca a nins si ramâneti naibii blocati”, el iese si se blocheaza naibii. Totul, nu doar el. N-am vazut în nametii din România atâtea masini întoarse de-a latul ca aici la 5 cm de zapada.
Vreti exemple ? Doua va dau eu. La scoala în clasele mici : ”Copii, hai repetati toti dupa mine ! ”. Iar într-o varianta mai barbateasca, în armata trebuie sa urli cu simt de raspundere si ochii iesiti din cap ”Sir, yes Sir !!! ” chiar de mai multe ori ca sa fie clar ca ai înteles ce se doreste de la tine. Daca aveti si alte exemple, va astept.
Dimpotriva, daca-l lasi pe om sa judece cu capul lui si sa faca ce crede el ca trebuie sunt mari sanse sa faca într-adevar ce trebuie. Poate nu din prima. Asta îi rezvolta creativitatea si ea tine de emisfera stânga.
Nu-i rau sa ai automatisme (uneori) dar nu-i rau nici sa fii creativ. Se pare totusi ca-i mai bine ca oamenii sa fie mai ales ascultatori si supusi. Si nu de ieri, de azi. Noi stim ce înseamna asta, am trait-o pe pielea noastra. Dar dupa cum vad, vor sa încerce si altii.
Evident ca tot ce am spus mai sus e valabil pentru cei care au creier. Ceilalti, putini din fericire, fac dupa capul lor sec si iese prost întotdeauna. Nu-s capabili sa deprinda ceva, iar de creativitate nici nu poate fi vorba.
Dar sunt si vesti bune. Creativitatea nu va disparea asa repede pentru ca femeile au de la Dumnezeu emisfera stânga mai dezvoltata si fiind ele mai nesupuse e greu sa le obisnuiesti cu anumite automatisme. Slava Domnului si Sfintei Fecioare!!
joi, 7 aprilie 2011
Gafe si lapsusuri în politica
France Soir a cerut explicatii unui psihanalist despre cauzele acestor greseli : "Cuvintele au întotdeauna un sens. Un lapsus este transferul involuntar în cuvinte al preocuparilor persoanei care vorbeste, dar pe care aceasta le ascunde cu « ardoare ». Doua domenii revin mereu : dorinta sexuala si moartea…". Interviul era mai lung. Si Freud spunea la fel, ca lapsusul este iesirea la suprafata a dorintelor subconstiente. Ma rog, oare chiar asa o fi ? In primul rând vad ca pentru francezi cuvântul lapsus nu înseamna si uitare ca la noi, ci doar greseala sau inadvertenta spusa sau scrisa. In DEX prima definitie este "Incapacitate momentană a cuiva de a-și aduce aminte de un lucru știut" si abia pe urma este si "greseala de vorbire sau de scriere". Noi punem accentul pe lapsusul de memorie, ei pe celelalte doua. Mereu mai aflu câte ceva neasteptat despre franceza.
Irina crede ca ar fi bine sa stim si cine le-a spus. In ordinea citatelor, iata cine le-a spus. La cele mai multe se vede clar ca sunt scapari. Dealtfel oamenii s-au si corectat imediat. La altele însa se vede la fel de clar ca nu sunt scapari… Dupa introducerea facuta si parerile psihanalistilor parca le citesc acum cu alti ochi.
Adrian Nastase
Rachida Dati, fosta ministra a Justitiei în Franta
Radu Berceanu
Martine Aubry, presedinta PS din Franta
Ilie Verdet
Ségolène Royal, PS, fosta si poate viitoare candidata la prezindentiale în Franta în 2012
Valentin Gabrielescu
Brice Hortefeux, fost ministru de interne în Franta
Eric Woerth, fost ministru si trezorier al partidului UMP acum la putere
Antonie Iorgovan
Robert André Vivien, deputat RPR (fostul partid al lui Chirac), în plina adunare nationala
Dan Martian
George W. Bush
Sergiu Nicolaescu
Ilie Fonta
Sergiu Nicolaescu
Irina crede ca ar fi bine sa stim si cine le-a spus. In ordinea citatelor, iata cine le-a spus. La cele mai multe se vede clar ca sunt scapari. Dealtfel oamenii s-au si corectat imediat. La altele însa se vede la fel de clar ca nu sunt scapari… Dupa introducerea facuta si parerile psihanalistilor parca le citesc acum cu alti ochi.
Adrian Nastase
Rachida Dati, fosta ministra a Justitiei în Franta
Radu Berceanu
Martine Aubry, presedinta PS din Franta
Ilie Verdet
Ségolène Royal, PS, fosta si poate viitoare candidata la prezindentiale în Franta în 2012
Valentin Gabrielescu
Brice Hortefeux, fost ministru de interne în Franta
Eric Woerth, fost ministru si trezorier al partidului UMP acum la putere
Antonie Iorgovan
Robert André Vivien, deputat RPR (fostul partid al lui Chirac), în plina adunare nationala
Dan Martian
George W. Bush
Sergiu Nicolaescu
Ilie Fonta
Sergiu Nicolaescu
miercuri, 6 aprilie 2011
Ca sa întelegem toate astea, iata mediul politic în care evoluam…
… în câteva citate din lumea larga, ca sa nu ne mai mire nimic, cu sublinierea ca cele mai savuroase NU sunt românesti :
- "Primul rezultat notabil al acestor doi ani este acela ca înca mai guvernam. "
- "Fondurile de investitii presupun 20 – 25% rentabilitate si mai ales o felatie quasi nula". Telespectatorii au facut însa corectia necesara dându-si seama ca ministrul vorbea de inflatie, ceea ce este mai putin sexi.
- "Problema homosexualilor trebuie privita barbateste, în fata... "
- Presedintele Partidului Socialist spunea la TV : "Programul Partidului Socialist pentru alegerile prezidentiale este extrem de vag", prezentatoarea stirilor fiind obligata sa-si întrerupa interlocutorul precizând ca programul partidului este probabil "extrem de vast".
- "Cele publicate este o minciuna, un neadevar inexact. "
- "Daca o sa ies eu prima, o sa-l ajutam pe cel care iese primul, daca nu, o sa-l ajutam pe cel care nu iese primul."
- "Deci hotarâm ca e foarte urgent si, prin urmare, amânam".
- Pentru verificarea identitatii vor fi introduse "amprentele genitale", acest lucru fiind destul de revolutionar drept pentru care toata lumea este curioasa sa stie cum vor fi prelevate.
- "Am lansat toate procedurile pentru a întari (lupta cu) frauda fiscala”, spunea un ministru uitând sa pronunte exact cuvintele din paraanteza.
- "La noi, sefii de partide sunt ca vacile în India. "
- Un deputat, cerând o lege si mai severa împotriva pornografiei si-a invitat colegii "sa întareasca sexul", a se întelege "textul" proiectului de lege.
- "Alegerile, daca sunt simultane, sunt oarecum decalate."
- "Am si eu opinii proprii – opinii foarte solide – dar nu sunt intotdeauna de acord cu ele..."
- "Acestea sunt întrebari care trebuiesc puse celui întrebat. "
- "...lipseste vidul legislativ... "
- "Dar ce, este neaparata nevoie sa citesti legea ca sa o votezi? "
Deci, "Mother should I trust the government?", mi-e ciuda pe el ca a distrus cea mai frumoasa trupa care-a existat vreodata, dar îl iubesc:
- "Primul rezultat notabil al acestor doi ani este acela ca înca mai guvernam. "
- "Fondurile de investitii presupun 20 – 25% rentabilitate si mai ales o felatie quasi nula". Telespectatorii au facut însa corectia necesara dându-si seama ca ministrul vorbea de inflatie, ceea ce este mai putin sexi.
- "Problema homosexualilor trebuie privita barbateste, în fata... "
- Presedintele Partidului Socialist spunea la TV : "Programul Partidului Socialist pentru alegerile prezidentiale este extrem de vag", prezentatoarea stirilor fiind obligata sa-si întrerupa interlocutorul precizând ca programul partidului este probabil "extrem de vast".
- "Cele publicate este o minciuna, un neadevar inexact. "
- "Daca o sa ies eu prima, o sa-l ajutam pe cel care iese primul, daca nu, o sa-l ajutam pe cel care nu iese primul."
- "Deci hotarâm ca e foarte urgent si, prin urmare, amânam".
- Pentru verificarea identitatii vor fi introduse "amprentele genitale", acest lucru fiind destul de revolutionar drept pentru care toata lumea este curioasa sa stie cum vor fi prelevate.
- "Am lansat toate procedurile pentru a întari (lupta cu) frauda fiscala”, spunea un ministru uitând sa pronunte exact cuvintele din paraanteza.
- "La noi, sefii de partide sunt ca vacile în India. "
- Un deputat, cerând o lege si mai severa împotriva pornografiei si-a invitat colegii "sa întareasca sexul", a se întelege "textul" proiectului de lege.
- "Alegerile, daca sunt simultane, sunt oarecum decalate."
- "Am si eu opinii proprii – opinii foarte solide – dar nu sunt intotdeauna de acord cu ele..."
- "Acestea sunt întrebari care trebuiesc puse celui întrebat. "
- "...lipseste vidul legislativ... "
- "Dar ce, este neaparata nevoie sa citesti legea ca sa o votezi? "
Deci, "Mother should I trust the government?", mi-e ciuda pe el ca a distrus cea mai frumoasa trupa care-a existat vreodata, dar îl iubesc:
marți, 5 aprilie 2011
Pe câmpia manoasa a muncii
Si uite-asa trec anii si te faci mare, strângând în brate copilul din tine ramas departe în urma, vorba cântecului, si scapi cu viata dupa cel putin patru razboaie pe zi (ieri de exemplu atâtea erau la un moment dat). In plus esti sanatos tun, vaccinat si imun, plin de diplome si bine crescut. Ti-a venit deci vremea sa muncesti. Un sfert din viata a trecut deja, ai aproximativ alte doua sferturi ca sa faci ceva care sa ramâna si sa te poti în sfârsit odihni si relaxa în ultima repriza. Ce constati ? Ca esti primit si privit cu bunavointa daca esti cuminte si-ti vezi lungul nasului. Dar si ca incompetentii sunt protejati. Pâna acolo încât nu ai nici macar voie sa-i critici sau sa le reprosezi vreo greseala. Din fericire cei competenti sunt cam atâtia câti trebuie ca treaba sa mearga binisor (n-ar strica totusi sa fie mai “desi“), dar din pacate tâmpitii par mereu prea multi (grozav de actuala zicerea ca mama tâmpitilor e mereu gravida !). Scara valorilor e întoarsa pe dos si astfel prostii capata curaj si se revolta, pentru ca executând orbeste ordinele sefilor sunt lasati în pace. Si pentru ca sunt lasati în pace sunt foarte devotati. Si pentru ca sunt devotati li se permite sa nu te lase ei pe tine în pace iar daca îndraznesti sa ridici putin capul imediat “fac plângere“. Ai astfel surpriza sa vezi ca puscariasii, idiotii si homosexualii (ca sa dau doar câteva exemple, sunt mult mai multe) au mai multe drepturi decât tine, pentru ca le au pe toate ale tale plus pe ale lor.
La o asemenea ofensiva coordonata din partea nulitatilor nu-ti ramâne decât sa te resemnezi si sa depui si tu o ”râdere”, vorba Academiei Catavencu, în primul cos de gunoi sau veceu public…
sâmbătă, 2 aprilie 2011
Ce vraji a mai facut nevasta mea
Pai ce sa faca? Intre timp a venit acasa mai devreme decât era prevazut dar m-a anuntat cu o zi înainte, asa ca n-au fost surprize: pisica avea farfuriile pline cu mâncare, doua castronase de apa idem si litiera bec si ce-i mai important era în viata la vârsta ei de 16 ani terestri. V-ati gândit la altceva?
Cum a venit s-a dus în gradina cu camera si a iesit dupa cum se vede: atâta a crescut leusteanul într-o saptamâna, se polenizeaza si la noi într-o veselie, la oamenii buni cresc florile si din piatra, ferigile scot capul precum extraterestrii din filmele SF, ciresul se înalta spre cer, masa tacerii îsi asteapta ... masa si oaspetii, în umbra serii iedera este mov iar primaverele îsi continua invazia.
Si muzica n-are legatura cu nimic sau are legatura cu totul daca este frumoasa. Cântec de leagan pentru cei care au copii mici. Cei care n-au, sa-si faca. A propos, putem lansa o leapsa, cine anunta primul vestea pe blog câstiga! Sper ca de data asta Andreea sa nu citeasca ce-am scris! Nu de alta, dar e foarte ambitioasa!
Cum a venit s-a dus în gradina cu camera si a iesit dupa cum se vede: atâta a crescut leusteanul într-o saptamâna, se polenizeaza si la noi într-o veselie, la oamenii buni cresc florile si din piatra, ferigile scot capul precum extraterestrii din filmele SF, ciresul se înalta spre cer, masa tacerii îsi asteapta ... masa si oaspetii, în umbra serii iedera este mov iar primaverele îsi continua invazia.
Si muzica n-are legatura cu nimic sau are legatura cu totul daca este frumoasa. Cântec de leagan pentru cei care au copii mici. Cei care n-au, sa-si faca. A propos, putem lansa o leapsa, cine anunta primul vestea pe blog câstiga! Sper ca de data asta Andreea sa nu citeasca ce-am scris! Nu de alta, dar e foarte ambitioasa!
joi, 31 martie 2011
Ce mai înseamna familia ?
Familia este azi o institutie în deruta. Este ori înca necompusa (doi oameni care sunt împreuna din când în când, eventual cu un copil care nu întelege de ce nu-l cheama la fel ca pe mama sau ca pe tata), sau de-a dreptul descompusa (în care acelasi copil se întreaba de ce trebuie el sa se plimbe de la unul la altul), sau chiar monoparentala, în care unul din parinti nici nu apare vreodata, ca asa a fost conventia. Dupa cum vedeti, e vorba mereu de un copil. Câteodata chiar de mai multi.
Si chiar daca familia este întreaga în fata lumii si a lui Dumnezeu, membrii ei se întâlnesc acasa abia seara, obositi, nervosi si fara chef de vorba. Iar copilul care a fost si el toata ziua la scoala, pe urma la meditatii si ”after school”, pentru ca parintii sunt din ce în ce mai ocupati, vine si el seara acasa si se ascunde în coltul lui sau chiar în el însusi în lipsa de altceva. Când se face mai marisor pleaca la club si mai trece pe acasa doar ca sa ceara bani sau dimineata sa se schimbe. Nu toti.
Din fericire nu se întâmpla mereu asa, cu ce efort sau cu ce pret, mamele o stiu cel mai bine. Dar din pacate se întâmpla mai des ca înainte. Specia asta atât de atotstiutoare, permanent euforica, smintita si ocupata a parintilor cu cariere reusite este convinsa ca daca baga într-un elan desantat tot mai multi bani pe lectii de pian, limbi straine, pictura, balet si învatatoare pensionate si rebotezate ”after school” care duc / aduc (de) la scoala copii palizi la gramada, atunci rezultatele vor fi pe masura pretului. Si ca progenitura pasiva în care a investit mai ceva decât în propria firma intra în scoala ca într-o uzina care fabrica oameni. Si ca va iesi din scoala mai ceva ca un crucisator care stie sa zboare.
Dar din toata gramada de ceasuri ”radio controlled” cu quartz de acasa, agende electronice si aifoane, alarme reglabile pentru fiert oua trei sau cinci minute, toate cu bip, niciunul, dar niciunul nu i-a adus aminte parintelui care n-a gâfâit pentru copilul lui decât trei minute si astea la început, ca timp de sapte ani ar fi trebuit sa-i faca doua picioare solide si sa-l convinga ca are si doua aripi frumos colorate.
Si chiar daca familia este întreaga în fata lumii si a lui Dumnezeu, membrii ei se întâlnesc acasa abia seara, obositi, nervosi si fara chef de vorba. Iar copilul care a fost si el toata ziua la scoala, pe urma la meditatii si ”after school”, pentru ca parintii sunt din ce în ce mai ocupati, vine si el seara acasa si se ascunde în coltul lui sau chiar în el însusi în lipsa de altceva. Când se face mai marisor pleaca la club si mai trece pe acasa doar ca sa ceara bani sau dimineata sa se schimbe. Nu toti.
Din fericire nu se întâmpla mereu asa, cu ce efort sau cu ce pret, mamele o stiu cel mai bine. Dar din pacate se întâmpla mai des ca înainte. Specia asta atât de atotstiutoare, permanent euforica, smintita si ocupata a parintilor cu cariere reusite este convinsa ca daca baga într-un elan desantat tot mai multi bani pe lectii de pian, limbi straine, pictura, balet si învatatoare pensionate si rebotezate ”after school” care duc / aduc (de) la scoala copii palizi la gramada, atunci rezultatele vor fi pe masura pretului. Si ca progenitura pasiva în care a investit mai ceva decât în propria firma intra în scoala ca într-o uzina care fabrica oameni. Si ca va iesi din scoala mai ceva ca un crucisator care stie sa zboare.
Dar din toata gramada de ceasuri ”radio controlled” cu quartz de acasa, agende electronice si aifoane, alarme reglabile pentru fiert oua trei sau cinci minute, toate cu bip, niciunul, dar niciunul nu i-a adus aminte parintelui care n-a gâfâit pentru copilul lui decât trei minute si astea la început, ca timp de sapte ani ar fi trebuit sa-i faca doua picioare solide si sa-l convinga ca are si doua aripi frumos colorate.
marți, 29 martie 2011
Familia
Acum vreo doua saptamâni spuneam ca fac o pauza scurta la conspiratie si coalitie, excat dupa educatie. A fost mai lunga pauza, m-a luat cu ea si m-a zapacit de tot primavara, pe urma muzicile din filme, florile din gradina, mi-a luat glasul cineva destept si foarte destupat, dar nu mai mult decât leusteanul meu. Venise vorba atunci despre familie si ma întrebam "care familie?".
Poate cele mai frumoase trei reflectii pe care le-am citit despre familie sunt:
- Familia este o fortareata in care membrii ei se simt in siguranta.
- Familia este locul în care ai puterea, in calitate de parinte, sa formezi caracterul copilului tau.
- Familia este locul în care un om normal îsi petrece cel mai mult timp din viata sa. De aceea merita sa faci din casa ta un ”colt de rai”.
Mai este oare familia astazi asa ? Hai sa reformulam si sa vedem ce iese :
- Familia este o fortareata in care oamenii intra foarte rar si cu frica.
- Familia este locul în care ai puterea, in calitate de parinte, sa deformezi caracterul copilului tau.
- Familia este locul în care un om normal îsi petrece cel mai putin timp din viata sa. De aceea merita sa faci din birou un ”colt de rai”.
Poate cele mai frumoase trei reflectii pe care le-am citit despre familie sunt:
- Familia este o fortareata in care membrii ei se simt in siguranta.
- Familia este locul în care ai puterea, in calitate de parinte, sa formezi caracterul copilului tau.
- Familia este locul în care un om normal îsi petrece cel mai mult timp din viata sa. De aceea merita sa faci din casa ta un ”colt de rai”.
Mai este oare familia astazi asa ? Hai sa reformulam si sa vedem ce iese :
- Familia este o fortareata in care oamenii intra foarte rar si cu frica.
- Familia este locul în care ai puterea, in calitate de parinte, sa deformezi caracterul copilului tau.
- Familia este locul în care un om normal îsi petrece cel mai putin timp din viata sa. De aceea merita sa faci din birou un ”colt de rai”.
sâmbătă, 26 martie 2011
Primavera 2011
Unde se vede în prima poza ca recolta de leustean de anul asta va fi suficienta pentru nevoile casei si ale prietenilor, în a doua ca buturugile asteapta ca înteleptii sa decida cu niste sticle ratacite prin iarba cum va fi anul 2011, în rest flori, flori si iar flori, deci nu poate fi decât pace si dragoste, ma rog, si niste radiatii acolo, dar dupa o vârsta astea te pun în miscare!
vineri, 25 martie 2011
25 Martie
Acum mai bine de-o luna mi-a trimis Iulica, Mesterul de vitralii doua poze care mi-au adus aminte iar de Sulina.
Iaca vine cucul acusica. Se spune ca azi cânta cucul prima data în an si vesteste venirea primaverii. Inseamna ca vacanta nu-i departe si cine stie pe unde-om mai merge. Se mai spune ca azi nu e bine sa te certi, iar daca ierti e cu atât mai bine.
Da, este Buna Vestire, dezlegare la stiuca! Adevarata desfatare pentru cine tine post! Sarbatoare placuta!
Iaca vine cucul acusica. Se spune ca azi cânta cucul prima data în an si vesteste venirea primaverii. Inseamna ca vacanta nu-i departe si cine stie pe unde-om mai merge. Se mai spune ca azi nu e bine sa te certi, iar daca ierti e cu atât mai bine.
Da, este Buna Vestire, dezlegare la stiuca! Adevarata desfatare pentru cine tine post! Sarbatoare placuta!
joi, 24 martie 2011
Muzici din “viata bate filmul” sau...
... adaugiri si corectii la leapsa si la cererea ascultatorilor. Frumoase zic eu si dureros de adevarate, iar si iar în fiecare primavara, pentru alta fata – copil.
Mai întâi am încercat sa-i explic Andreei, acum vreo zece ani, cu tact si exemplificari ca:
Neil Diamond, Girl, You’ll Be A Woman Soon
... sau ca într-o buna zi s-ar putea sa-i spuna cineva:
Eric Clapton - Pretty Girl
A fost mai greu sa-i explic ce înseamna “You are... my everything”. Cam tot de atunci ne place sa ascultam împreuna în masina foarte des melodia:
Eric Clapton - My Father's Eyes
Acum îmi dau seama ca a înteles. Iar când eram în sala la Bercy la concertul lui Cohen (au trecut deja doi ani?, merde!!), mi-a dat un cot în coaste când a început sa cânte ceva frumos (dar ce n-a fost frumos acolo?) iar o lacrima din coltul ochilor ne-a convins pe amândoi ca stiam deja:
Revin a doua zi dupa postare si constat ca Tralalila începe sa faca invizibile unele melodii. Pacat, calitatea era buna. Asa ca pun un video în loc, poate-i chiar mai bine asa. Câteodata o atmosfera calda este mai potrivita decât un sunet perfect. Daca o sa tot dispara, revin iar si iar...
Mai întâi am încercat sa-i explic Andreei, acum vreo zece ani, cu tact si exemplificari ca:
Neil Diamond, Girl, You’ll Be A Woman Soon
... sau ca într-o buna zi s-ar putea sa-i spuna cineva:
Eric Clapton - Pretty Girl
A fost mai greu sa-i explic ce înseamna “You are... my everything”. Cam tot de atunci ne place sa ascultam împreuna în masina foarte des melodia:
Eric Clapton - My Father's Eyes
Acum îmi dau seama ca a înteles. Iar când eram în sala la Bercy la concertul lui Cohen (au trecut deja doi ani?, merde!!), mi-a dat un cot în coaste când a început sa cânte ceva frumos (dar ce n-a fost frumos acolo?) iar o lacrima din coltul ochilor ne-a convins pe amândoi ca stiam deja:
Revin a doua zi dupa postare si constat ca Tralalila începe sa faca invizibile unele melodii. Pacat, calitatea era buna. Asa ca pun un video în loc, poate-i chiar mai bine asa. Câteodata o atmosfera calda este mai potrivita decât un sunet perfect. Daca o sa tot dispara, revin iar si iar...
miercuri, 23 martie 2011
Muzica din filme
Multumesc Sophie, saru' mâna. Nu ca n-as gasi zece filme cu muzica frumoasa, dar astea cinci ies din comun. Pentru mine bineînteles. As putea chiar spune, cu riscul de a supara iar pe cineva, ca aici mai întâi e muzica si pe urma filmul.
Intotdeauna mi-au placut înregistrarile din concert, cu degete care tremura înca neîncalzite pe ghitara, cu aplauze sau fluieraturi si cu imperfectiuni adevarate. Prima melodie ramâne si va fi mereu Going Home. Si alti uriasi ca David Gilmour. Mai am multe muzici în mine, însa nu sunt de filme. Pacat, ramâne poate la alta leapsa.
- Going Home, tema din Local Hero, Mark Knopfler
- Green Is The Colour, din filmul More, Pink Floyd
- You Can Leave Your Hat On, 9 saptamâni jumate, Joe Cocker
- Me and My Arrow din Oblio, alta melodie am pus-o acum câteva zile, Harry Nilsson
- I wanna be like you din Cartea Junglei cu cine altul decât Louie
Intotdeauna mi-au placut înregistrarile din concert, cu degete care tremura înca neîncalzite pe ghitara, cu aplauze sau fluieraturi si cu imperfectiuni adevarate. Prima melodie ramâne si va fi mereu Going Home. Si alti uriasi ca David Gilmour. Mai am multe muzici în mine, însa nu sunt de filme. Pacat, ramâne poate la alta leapsa.
- Going Home, tema din Local Hero, Mark Knopfler
- Green Is The Colour, din filmul More, Pink Floyd
- You Can Leave Your Hat On, 9 saptamâni jumate, Joe Cocker
- Me and My Arrow din Oblio, alta melodie am pus-o acum câteva zile, Harry Nilsson
- I wanna be like you din Cartea Junglei cu cine altul decât Louie
duminică, 20 martie 2011
O poveste reala...
... pe care mi-am adus-o aminte citind un text si care se potriveste ca o manusa acum si aici.
Sa tot fie vreo 15 ani. Mânat de interese pur profesionale ma aflam în cabinetul lui Nea' Vasile, director al unui mare liceu bucurestean de la coada lupoaicei si fost coleg la institutul la care încerca(sera)m amândoi sa facem matematica si informatica mai comestibile. Se întâmpla pe la sfârsitul verii. Beam cafea, fumam tigari si bârfeam. "Dom' Vaideanu, mai stai putin, uite, am o corijenta, legea spune ca tre' sa fim trei profesori de matematica, sa fim macar doi". "Da' eu n-am predat niciodata în scoala nea' Vasile", "...nu conteaza, esti profesor universitar!", aiurea fusesem doar asistent! Era miscat rau directorul, de parca era el corijent. Ma uit în birou si vad un puradel la o masuta. "Cine-i stimabilul nea' Vasile?", "E baiatul lui ...", am înteles imediat al cui era, mai ales ca mi-a spus si numele. "Si ce i-ai dat?", "Teorema medianei", "Pai nu puteai sa-i dai o adunare, hai înmultire, ca pe-astea le mai stie.., ce naiba nea’ Vasile, îti complici viata singur! Stii ceva, hai, eu mi-am baut cafeaua, mi-am fumat tigara, de fapt am venit aici sa vad viitorul laborator de informatica, vreau sa mi-l arati, ca acusi începe scoala”, “Stam bine nea’ Dane, ca tatal unui elev e mare sef la Mitsubishi si l-a zugravit, mobilat si mi-a dat si 20 de calculatoare. Da’ cu flacaul ce facem?”, “Pai îl lasam aici sa scrie, daca-i destept vede biblioteca, lasa-i niste carti de geometrie la îndemâna si noi ne vedem de treaba”. Zis si facut: “Draga, trebuie sa lipsesc putin, a venit domnul director general (ma rog, eu eram numai cercetator principal) si trebuie sa plec, timp de O ORA nu te deranjeaza nimeni, ai înteles, da, cel putin O ORA!”.
Am iesit pe coridor unde am vazut trei dulapuri dupa chipul si asemanarea sefului lor: înalti, bruneti, solizi, cu mustata neagra si probabil cu carnet de sofer pentru toate categoriile, inclusive camioane. “Merge treaba directore?”, “N’aveti nicio grija stimate Domn, merge perfect, e un baiat exceptional, domnul inspector (tot eu eram ala) poate sa va spuna, va rog sa-i transmiteti Domnului M... ca totul merge cum era prevazut”.
Asta a fost doar o paranteza la educatie. Revenim curând la conspiratie si coalitie.
Sa tot fie vreo 15 ani. Mânat de interese pur profesionale ma aflam în cabinetul lui Nea' Vasile, director al unui mare liceu bucurestean de la coada lupoaicei si fost coleg la institutul la care încerca(sera)m amândoi sa facem matematica si informatica mai comestibile. Se întâmpla pe la sfârsitul verii. Beam cafea, fumam tigari si bârfeam. "Dom' Vaideanu, mai stai putin, uite, am o corijenta, legea spune ca tre' sa fim trei profesori de matematica, sa fim macar doi". "Da' eu n-am predat niciodata în scoala nea' Vasile", "...nu conteaza, esti profesor universitar!", aiurea fusesem doar asistent! Era miscat rau directorul, de parca era el corijent. Ma uit în birou si vad un puradel la o masuta. "Cine-i stimabilul nea' Vasile?", "E baiatul lui ...", am înteles imediat al cui era, mai ales ca mi-a spus si numele. "Si ce i-ai dat?", "Teorema medianei", "Pai nu puteai sa-i dai o adunare, hai înmultire, ca pe-astea le mai stie.., ce naiba nea’ Vasile, îti complici viata singur! Stii ceva, hai, eu mi-am baut cafeaua, mi-am fumat tigara, de fapt am venit aici sa vad viitorul laborator de informatica, vreau sa mi-l arati, ca acusi începe scoala”, “Stam bine nea’ Dane, ca tatal unui elev e mare sef la Mitsubishi si l-a zugravit, mobilat si mi-a dat si 20 de calculatoare. Da’ cu flacaul ce facem?”, “Pai îl lasam aici sa scrie, daca-i destept vede biblioteca, lasa-i niste carti de geometrie la îndemâna si noi ne vedem de treaba”. Zis si facut: “Draga, trebuie sa lipsesc putin, a venit domnul director general (ma rog, eu eram numai cercetator principal) si trebuie sa plec, timp de O ORA nu te deranjeaza nimeni, ai înteles, da, cel putin O ORA!”.
Am iesit pe coridor unde am vazut trei dulapuri dupa chipul si asemanarea sefului lor: înalti, bruneti, solizi, cu mustata neagra si probabil cu carnet de sofer pentru toate categoriile, inclusive camioane. “Merge treaba directore?”, “N’aveti nicio grija stimate Domn, merge perfect, e un baiat exceptional, domnul inspector (tot eu eram ala) poate sa va spuna, va rog sa-i transmiteti Domnului M... ca totul merge cum era prevazut”.
Asta a fost doar o paranteza la educatie. Revenim curând la conspiratie si coalitie.
miercuri, 16 martie 2011
A propos de educatie
Se pare ca educatia este si ea cu doua viteze. Am auzit ca 30% din studentii din ”marile scoli” sunt copii de profesori, de milionari si de politicieni. N-am nimic contra educatiei ”elitelor”, Japonia face de câteva zeci de ani treaba asta, cu ce rezultate se vede, problema este ca nu întotdeauna copiii profesorilor, oamenilor de afaceri si politicienilor sunt elite. Si nici nu devin, unii ajung chiar clienti în ”cabinete si clinici private de mare lux …”, cum spuneam data trecuta.
Altfel cum se face educatia ? Superficial, dupa principiul sanatos care spune ca ”nu este nevoie de multi oameni destepti, prostii pot fi mai usor manipulati”.
Exista un adevarat cult pentru medie. Dar nu pentru medie mare la sfârsitul unui an scolar (nu stiu ce era rau în asta când am facut eu scoala, învatam de ne sareau capacele), ci pentru ”moyenne”, sa ai ”macar” media ca sa poti trece mai departe. Si nici macar media pe fiecare materie, ci media generala, ceea ce înseamna ca poti avea media de 2 sau 3 la matematica (notele fiind pâna la 20), dar daca ai 18 la alt obiect ”te-ai scos”, ai mult visatul 10, moaiena, sfânta mediocritate !
Lucrurile se complica pentru ca mai sunt si coeficientii care pondereaza mediile calculate la unele obiecte, ceea ce-i baga în cap amicului nostru care va fi mâine ”în capu’ trebii” cum spunea Sorescu ideea fixa ca o limba e mai putin importanta ca alta si ca toate sunt mai putin importante decât filozofia sau matematica sa zicem (n-am nimic nici cu unii nici cu altii, dimpotriva). Asa am ajuns eu sa fiu consultat nu doar ca sa le spun unor colegi cum se spune ”salutari” în engleza ci chiar daca ”supprimer” se scrie cu unul sau doi p pe limba lor. Si asta nu e totul : rusinoasa repetentie se numeste ”dublare” si este o ocazie rara pentru elev de a aprofunda anumite lucruri, exact cum ne bateam noi joc la vremea noastra. Si nici asta nu e totul : baremurile pentru diferite tipuri de mentiuni sunt ridicole : 12 – 14 înseamna ”destul de bine”, 14 – 16 ”bine” samd. Si mentiunea ramâne înscrisa în patalama si pe urma în CV si te urmareste ”fericit” toata cariera. Deci cu un amarât de 6 (la noi) se spune ca ai pornit bine în viata. M-am mirat foarte tare când Andreea a luat 19 la bac la Germana iar profesoara ei era în extaz pentru ca era primul 19 pe care-l luase un elev la bac în toata cariera ei de profesoara. Si avea vreo 50 de ani. Nu o laud pe Andreea, de fapt este limba pe care o vorbeste cel mai prost si ne-a scos destui peri albi când vroia sa fie si ea cu turma (între timp i-a trecut), dar cultul mediocritatii are efecte catastrofale si se întoarce împotriva lor dupa doar câtiva ani, adica dupa ce-si gasesc de lucru si se confrunta cu incompetenta altora. Si despre asta o sa mai vina vorba.
Rezolvam ceva daca încercam sa gasim un vinovat ? Sistemul (este cel mai usor de înjurat, auzi, un sistem !!), lipsa de bani (este unul din ”bugetarii” devoratori de bani), profesorii (cea de bio…, are si ea rolul ei în sanatatea scolii !), familia (care familie ?). Vina cea mai mica o au copiii / elevii / studentii, ei sunt produsul si mai apoi victimele educatiei. Unii dintre ei, victime fiind fara sa-si dea seama, devin mai târziu calaii ei.
PS1 Bataile administrate de elevi profesorilor si uneori (rar dar din ce în ce mai des) crimele care se întâmpla în scoli nu sunt treaba noastra. Ca n-o fi a familiei ! Sper totusi sa fie a cuiva, cândva...
PS2 Textul a fost scris mai demult. Referirea la Japonia nu este malitioasa si ramâne valabila. Mai ales acum.
Altfel cum se face educatia ? Superficial, dupa principiul sanatos care spune ca ”nu este nevoie de multi oameni destepti, prostii pot fi mai usor manipulati”.
Exista un adevarat cult pentru medie. Dar nu pentru medie mare la sfârsitul unui an scolar (nu stiu ce era rau în asta când am facut eu scoala, învatam de ne sareau capacele), ci pentru ”moyenne”, sa ai ”macar” media ca sa poti trece mai departe. Si nici macar media pe fiecare materie, ci media generala, ceea ce înseamna ca poti avea media de 2 sau 3 la matematica (notele fiind pâna la 20), dar daca ai 18 la alt obiect ”te-ai scos”, ai mult visatul 10, moaiena, sfânta mediocritate !
Lucrurile se complica pentru ca mai sunt si coeficientii care pondereaza mediile calculate la unele obiecte, ceea ce-i baga în cap amicului nostru care va fi mâine ”în capu’ trebii” cum spunea Sorescu ideea fixa ca o limba e mai putin importanta ca alta si ca toate sunt mai putin importante decât filozofia sau matematica sa zicem (n-am nimic nici cu unii nici cu altii, dimpotriva). Asa am ajuns eu sa fiu consultat nu doar ca sa le spun unor colegi cum se spune ”salutari” în engleza ci chiar daca ”supprimer” se scrie cu unul sau doi p pe limba lor. Si asta nu e totul : rusinoasa repetentie se numeste ”dublare” si este o ocazie rara pentru elev de a aprofunda anumite lucruri, exact cum ne bateam noi joc la vremea noastra. Si nici asta nu e totul : baremurile pentru diferite tipuri de mentiuni sunt ridicole : 12 – 14 înseamna ”destul de bine”, 14 – 16 ”bine” samd. Si mentiunea ramâne înscrisa în patalama si pe urma în CV si te urmareste ”fericit” toata cariera. Deci cu un amarât de 6 (la noi) se spune ca ai pornit bine în viata. M-am mirat foarte tare când Andreea a luat 19 la bac la Germana iar profesoara ei era în extaz pentru ca era primul 19 pe care-l luase un elev la bac în toata cariera ei de profesoara. Si avea vreo 50 de ani. Nu o laud pe Andreea, de fapt este limba pe care o vorbeste cel mai prost si ne-a scos destui peri albi când vroia sa fie si ea cu turma (între timp i-a trecut), dar cultul mediocritatii are efecte catastrofale si se întoarce împotriva lor dupa doar câtiva ani, adica dupa ce-si gasesc de lucru si se confrunta cu incompetenta altora. Si despre asta o sa mai vina vorba.
Rezolvam ceva daca încercam sa gasim un vinovat ? Sistemul (este cel mai usor de înjurat, auzi, un sistem !!), lipsa de bani (este unul din ”bugetarii” devoratori de bani), profesorii (cea de bio…, are si ea rolul ei în sanatatea scolii !), familia (care familie ?). Vina cea mai mica o au copiii / elevii / studentii, ei sunt produsul si mai apoi victimele educatiei. Unii dintre ei, victime fiind fara sa-si dea seama, devin mai târziu calaii ei.
PS1 Bataile administrate de elevi profesorilor si uneori (rar dar din ce în ce mai des) crimele care se întâmpla în scoli nu sunt treaba noastra. Ca n-o fi a familiei ! Sper totusi sa fie a cuiva, cândva...
PS2 Textul a fost scris mai demult. Referirea la Japonia nu este malitioasa si ramâne valabila. Mai ales acum.
luni, 14 martie 2011
Accesul la sanatate este pentru toti la fel .?!
Afirm, ma întreb, ma mir... Pentru ca asistenta medicala se pare ca este cu doua viteze. Daca sunt cabinete si clinici private de mare lux pentru drogatii de familie buna ar trebui sa-ti poti trata cu succes hemoroizii si într-un un spital public. Asta pentru ca pe foarte multi îi doare undeva de sanatatea altora.
Si ar mai trebui ca medicii sa fie respectati, nu doar pe statul de plata ci si real, în mediul profesional, acolo unde în cele trei – patru ore pierdute zilnic cu formulare ar putea vedea mai bine câtiva pacienti în plus. Ce au uitat diriguitorii (daca or fi stiut vreodata) este ca ”spital” vine de la latinescul ”hospes” care înseamna gazda. Si ca sunt unii oameni care, fara voia lor, trebuie sa fie gazduiti temporar într-o astfel de institutie.
Deci sa-si bage bine în cap cine vrea sa faca din doctor un gestionar ca spitalul de asta se cheama ”spital” si nu ”fabrica de suruburi”, pentru ca din pacate exista pacienti în primul rând si pe urma personalul care îi îngrijeste. Restul nu trebuie sa fie decât un aparat auxiliar supus si ascultator, inclusiv sefimea, care sa faca fraza precedenta aplicabila, adica pacientii sa aiba îngrijire si medicii linistea sa o ofere. Asta nefiind (doar) o treaba interna a spitalului ci urmarea unor politici bine chibzuite de oameni gospodari si educati sa fie ei buni gestionari.
PS Nu uitati ca totul a început cu un titlu socant: "Teoria conspiratiei". Simtitor cum ma stiu si gata sa plâng ascultând o muzica frumoasa spun "Nu cred în ea". Pentru cine mai are îndoieli (deci pentru mine în primul rând), un link "poetic".
Si ar mai trebui ca medicii sa fie respectati, nu doar pe statul de plata ci si real, în mediul profesional, acolo unde în cele trei – patru ore pierdute zilnic cu formulare ar putea vedea mai bine câtiva pacienti în plus. Ce au uitat diriguitorii (daca or fi stiut vreodata) este ca ”spital” vine de la latinescul ”hospes” care înseamna gazda. Si ca sunt unii oameni care, fara voia lor, trebuie sa fie gazduiti temporar într-o astfel de institutie.
Deci sa-si bage bine în cap cine vrea sa faca din doctor un gestionar ca spitalul de asta se cheama ”spital” si nu ”fabrica de suruburi”, pentru ca din pacate exista pacienti în primul rând si pe urma personalul care îi îngrijeste. Restul nu trebuie sa fie decât un aparat auxiliar supus si ascultator, inclusiv sefimea, care sa faca fraza precedenta aplicabila, adica pacientii sa aiba îngrijire si medicii linistea sa o ofere. Asta nefiind (doar) o treaba interna a spitalului ci urmarea unor politici bine chibzuite de oameni gospodari si educati sa fie ei buni gestionari.
PS Nu uitati ca totul a început cu un titlu socant: "Teoria conspiratiei". Simtitor cum ma stiu si gata sa plâng ascultând o muzica frumoasa spun "Nu cred în ea". Pentru cine mai are îndoieli (deci pentru mine în primul rând), un link "poetic".
sâmbătă, 12 martie 2011
Prea - fericirea
Toata lumea tânjeste dupa fericire. Trebuie însa putina masura, prea-fericirea dauneaza. Si ajungi sa rostesti nemairostite si sa vrei sa faci nemaifacute : "...femeile dau dovada de vanitate si lipsa de credinta in zilele de 1 si 8 Martie, uitand ca datoria lor pe Pamant este sa isi slujeasca barbatul", ba chiar: "...femeia devine mai lenesa in aceste zile, se deda placerilor trupesti, asteapta tot felul de daruri, si chiar ia numele Domnului in desert atunci cand nu le primeste", ceea ce este chiar scandalos.
Ca sa se învete minte definitiv ar trebui mers pâna la capat si sa le punem în cap un cearceaf, fata de masa, ce s-o gasi prin casa si sa le obligam sa mearga cu câtiva pasi în spatele nostru.
Si-atunci întreb si eu, nu cumva :
Inch’ Allah !
Ca sa se învete minte definitiv ar trebui mers pâna la capat si sa le punem în cap un cearceaf, fata de masa, ce s-o gasi prin casa si sa le obligam sa mearga cu câtiva pasi în spatele nostru.
Si-atunci întreb si eu, nu cumva :
Inch’ Allah !
miercuri, 9 martie 2011
Femeile, tinta tratamentelor revolutionare
Intâmplator vine dupa 8 Martie.
Da, se pare ca femeile sunt paciente perfecte. Nu este vorba de controalele absolut necesare pentru prevenirea unor boli grave, dar mai nou fetite de câtiva ani sunt vaccinate contra cancerului de col uterin. Sau se prescriu hormoni cu polonicul.
75% dintre femei nu au nimic deosebit când ajung la o anumita vârsta dar experţii în marketing au decis ca ele trebuie sa îmbatrâneasca frumos, fara osteoporoza si cu hormoni din belsug. Altfel spus cu varice si mustata, dar astea-s detalii. Alte boli, alti experti, alte tratamente. Gluma cu gospodinele de la Cernobâl o fi doar poveste ?
Dar fantoma cea mai îngrozitoare care bântuie acum este disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină). 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani sufera de ea. Groaznic ! Ce ne facem fetelor ?
Da, se pare ca femeile sunt paciente perfecte. Nu este vorba de controalele absolut necesare pentru prevenirea unor boli grave, dar mai nou fetite de câtiva ani sunt vaccinate contra cancerului de col uterin. Sau se prescriu hormoni cu polonicul.
75% dintre femei nu au nimic deosebit când ajung la o anumita vârsta dar experţii în marketing au decis ca ele trebuie sa îmbatrâneasca frumos, fara osteoporoza si cu hormoni din belsug. Altfel spus cu varice si mustata, dar astea-s detalii. Alte boli, alti experti, alte tratamente. Gluma cu gospodinele de la Cernobâl o fi doar poveste ?
Dar fantoma cea mai îngrozitoare care bântuie acum este disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină). 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani sufera de ea. Groaznic ! Ce ne facem fetelor ?
marți, 8 martie 2011
luni, 7 martie 2011
Ar mai fi si "nebunia" durerii
Alexandru Andries - Ma Doare Maseaua
Lupta contra durerii provocate de o boala a ajuns un obiectiv mai important decât vindecarea bolii în sine. In spitale exista "Comitete de lupta contra durerii". Se fac rapoarte anuale, chestionare si statistici nationale care arata toate ca durerea scade mereu. Pacientii sunt întrebati cam ce "nota" ar da durerii lor, pe o scara de la 0 la 10. Aparent niciun specialist în "durere" nu si-a pus problema câta durere poate suporta fiecare om si ca nimeni nu se stie daca o fi ajuns la acel "10" al lui ca sa spuna cum este. Si-atunci cum sa spui cât de tare te doare daca-ti lipseste unul din repere, cel mai important ? Ca sa nu mai vorbim de pragul durerii care este diferit la fiecare individ. S-a uitat un lucru elementar : durerea este un semn al bolii si evolutia durerii ofera informatii despre evolutia bolii.
Am auzit un dialog halucinant. Dupa operatie o pacienta este întrebata:
- Cât de tare va doare?
- 9.
Asistenta îi pune o perfuzie cu un analgezic pe baza de morfina.
- Daca vedeti ca durerea nu se calmeaza apasati singura pe butonul asta si cresteti doza pâna va trece.
Unei alte paciente cu dureri mari fara sa fie cunoscute si cauzele i s-au dat calmante puternice. Durerea a trecut, toata lumea era linistita ca evolutia era multumitoare si dupa putin timp bolnava a murit. E drept, fara dureri.
Si durerea provoaca o stare de disconfort. De cele mai multe ori femeile o suporta mai greu decât barbatii. De altfel femeile care iau calmante si antidepresive sunt de trei ori mai multe decât barbatii. De aceea reprezinta un grup tinta ideal.
Lupta contra durerii provocate de o boala a ajuns un obiectiv mai important decât vindecarea bolii în sine. In spitale exista "Comitete de lupta contra durerii". Se fac rapoarte anuale, chestionare si statistici nationale care arata toate ca durerea scade mereu. Pacientii sunt întrebati cam ce "nota" ar da durerii lor, pe o scara de la 0 la 10. Aparent niciun specialist în "durere" nu si-a pus problema câta durere poate suporta fiecare om si ca nimeni nu se stie daca o fi ajuns la acel "10" al lui ca sa spuna cum este. Si-atunci cum sa spui cât de tare te doare daca-ti lipseste unul din repere, cel mai important ? Ca sa nu mai vorbim de pragul durerii care este diferit la fiecare individ. S-a uitat un lucru elementar : durerea este un semn al bolii si evolutia durerii ofera informatii despre evolutia bolii.
Am auzit un dialog halucinant. Dupa operatie o pacienta este întrebata:
- Cât de tare va doare?
- 9.
Asistenta îi pune o perfuzie cu un analgezic pe baza de morfina.
- Daca vedeti ca durerea nu se calmeaza apasati singura pe butonul asta si cresteti doza pâna va trece.
Unei alte paciente cu dureri mari fara sa fie cunoscute si cauzele i s-au dat calmante puternice. Durerea a trecut, toata lumea era linistita ca evolutia era multumitoare si dupa putin timp bolnava a murit. E drept, fara dureri.
Si durerea provoaca o stare de disconfort. De cele mai multe ori femeile o suporta mai greu decât barbatii. De altfel femeile care iau calmante si antidepresive sunt de trei ori mai multe decât barbatii. De aceea reprezinta un grup tinta ideal.
sâmbătă, 5 martie 2011
Serge
S-au împlinit zilele trecute 20 de ani de la moartea lui Serge Gainsbourg. Trec peste laudele pe care geniul lui le merita, pe care le-a avut din plin si toata lumea le cunoaste. Imi aduc doar aminte de el si prin el le revad pe Juliette Greco, Brigitte, Catherine, Jane, Vanessa, Bamboo si câte or mai fi fost. "La orizontala nimeni nu s-a plâns de serviciile mele…" obisnuia sa spuna.
A ramas celebra "La Marseillaise" cântata pe ritm reggae cu si mai celebrul refren "Aux armes et caetera". Devenise deja Gainsbarre, mai provocator decât fusese vreodata.
Gainsbourg si Gainsbarre, un fel de Mister Hyde si Doctor Jekyll, artistul cu dublura lui malefica, neras, cu pachetul de Gitanes în mâna si vesnica tigara în coltul gurii, dând foc la o bancnota de 500 de franci sau spunându-i lui Whitney Houston zâmbind si privind-o în ochi, cu accentul teribil al unui francez (evreu ucrainian de fapt) care totusi vorbeste bine engleza, "I uant tu foc iu". Se întâmpla într-o emisiune în direct a lui Michel Drucker, tot evreu si el dar de origine româna.
In contextul politic din anii ’70 aceasta reinterpretare a imnului national a fost considerata odioasa. Ce sa mai spunem atunci de Imnul american cântat de Hendrix la Woodstock ?
Ba am auzit ca de un An Nou, pe un canal românesc s-ar fi cântat si "Desteapta-te române" pe ritm de manele. Ei si ? Fiecare asculta ce-i place.
Mie-mi place Gainsbourg.
A ramas celebra "La Marseillaise" cântata pe ritm reggae cu si mai celebrul refren "Aux armes et caetera". Devenise deja Gainsbarre, mai provocator decât fusese vreodata.
Gainsbourg si Gainsbarre, un fel de Mister Hyde si Doctor Jekyll, artistul cu dublura lui malefica, neras, cu pachetul de Gitanes în mâna si vesnica tigara în coltul gurii, dând foc la o bancnota de 500 de franci sau spunându-i lui Whitney Houston zâmbind si privind-o în ochi, cu accentul teribil al unui francez (evreu ucrainian de fapt) care totusi vorbeste bine engleza, "I uant tu foc iu". Se întâmpla într-o emisiune în direct a lui Michel Drucker, tot evreu si el dar de origine româna.
In contextul politic din anii ’70 aceasta reinterpretare a imnului national a fost considerata odioasa. Ce sa mai spunem atunci de Imnul american cântat de Hendrix la Woodstock ?
Ba am auzit ca de un An Nou, pe un canal românesc s-ar fi cântat si "Desteapta-te române" pe ritm de manele. Ei si ? Fiecare asculta ce-i place.
Mie-mi place Gainsbourg.
Da, sanatatea e dirijata. De ce boli mai suferim ?
Schimbarea de optica despre care vorbeam se traduce simplu : nu se cauta medicamente care sa vindece bolile ci boli pentru medicamentele noi care se fac. Pentru asta trebuie schimbata si pozitia oamenilor fata de afectiunile banale, "usoarele disconforturi" devenind probleme serioase. Iata alte câteva noi boli "aparute" dupa redefinirea bolnavului :
- regurgitarea la sugari a devenit "reflux esofagian patologic"
- pierderea normala a memoriei o data cu vârsta este "insuficienţă circulatorie cerebrală"
- chiar si stresul de la loterie are un nume : "traumatismul biletului necâştigător"
Dar cresterea numarului de bolnavi se face si prin modificarea unor parametri ai bolilor deja existente. Acum câtiva ani OMS a decis scaderea peste noapte a nivelului maxim admis al colesterolului de la 300 la 200. Astfel au aparut brusc 36 de milioane de bolnavi noi si 4,3 de miliarde de dolari profit. Dar scaderea colesterolului prin medicamente are efecte secundare : depresie, comportament violent, sinucidere, infarct miocardic şi slabirea sistemului imunitar, adica riscuri si boli reale care si ele trebuie tratate. Cu alte medicamente evident.
Aceleasi tehnici au dus la cresterea de şapte ori a numărului de depresii între 1970 si 1996. Supararile marunte de fiecare zi se trateaza cu anxiolitice, somnifere si antidepresive care creaza dependenta. Frica de "nebunie" se transforma în boala si doare mai rau decât nebunia însasi. Este frica de durerea "nebuniei".
- regurgitarea la sugari a devenit "reflux esofagian patologic"
- pierderea normala a memoriei o data cu vârsta este "insuficienţă circulatorie cerebrală"
- chiar si stresul de la loterie are un nume : "traumatismul biletului necâştigător"
Dar cresterea numarului de bolnavi se face si prin modificarea unor parametri ai bolilor deja existente. Acum câtiva ani OMS a decis scaderea peste noapte a nivelului maxim admis al colesterolului de la 300 la 200. Astfel au aparut brusc 36 de milioane de bolnavi noi si 4,3 de miliarde de dolari profit. Dar scaderea colesterolului prin medicamente are efecte secundare : depresie, comportament violent, sinucidere, infarct miocardic şi slabirea sistemului imunitar, adica riscuri si boli reale care si ele trebuie tratate. Cu alte medicamente evident.
Aceleasi tehnici au dus la cresterea de şapte ori a numărului de depresii între 1970 si 1996. Supararile marunte de fiecare zi se trateaza cu anxiolitice, somnifere si antidepresive care creaza dependenta. Frica de "nebunie" se transforma în boala si doare mai rau decât nebunia însasi. Este frica de durerea "nebuniei".
miercuri, 2 martie 2011
Dar sanatatea, e dirijata ?
In razboaie mor multi oameni, c’asa-i la razboi dintotdeauna. Iar razboaie stim ca sunt în permanenta câte 3-4 concomitent. Natalitatea începe sa creasca de obicei când se-ntoarce lumea acasa, pe sau sub scut. C’asa-i omul. Cu conditia sa nu mai fie alte razboaie si oamenii sa fie sanatosi. Iar ca sa fie sanatosi, ei au nevoie de medici si uneori de medicamente, în niciun caz de boli inventate care sa-i faca mai bolnavi decât sunt. Pentru ca acesta este noul tip de marketing promovat de marile laboratoare de medicamente.
Doi specialisti în sanatate, un cercetator si un jurnalist, au scris acum câtiva ani o carte, "Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients", în care sunt analizate strategiile de marketing pe care ei le numesc cinice, daca nu chiar criminale. Industria farmaceutică, cu o cifră de afaceri de circa 500 miliarde dolari anual, profita de fricile obisnuite de moarte si de boala ale omului si le transforma în tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri urgente si costisitoare. Astfel, timiditatea se transformă în "anxietate socială", iar tensiunea premenstruală devine "tulburare disforică premenstruală". Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.
Un adept al acestor metode explica într-un articol ("Arta de a cataloga starea de sănătate") cum se poate "favoriza crearea" tulburărilor medicale:
- reevaluarea stării de sănătate;
- redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
- crearea unor disfuncţii din nimic; preferatele lui sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual.
Pe fondul unei educatii înca mai subrede decât sanatatea lumii si a institutiei familiei în cadere libera în ultimul timp aceste spaime prind foarte usor. Dar despre educatie si familie va mai fi vorba în viitor. Ca si despre noile noastre boli.
Doi specialisti în sanatate, un cercetator si un jurnalist, au scris acum câtiva ani o carte, "Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients", în care sunt analizate strategiile de marketing pe care ei le numesc cinice, daca nu chiar criminale. Industria farmaceutică, cu o cifră de afaceri de circa 500 miliarde dolari anual, profita de fricile obisnuite de moarte si de boala ale omului si le transforma în tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri urgente si costisitoare. Astfel, timiditatea se transformă în "anxietate socială", iar tensiunea premenstruală devine "tulburare disforică premenstruală". Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.
Un adept al acestor metode explica într-un articol ("Arta de a cataloga starea de sănătate") cum se poate "favoriza crearea" tulburărilor medicale:
- reevaluarea stării de sănătate;
- redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
- crearea unor disfuncţii din nimic; preferatele lui sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual.
Pe fondul unei educatii înca mai subrede decât sanatatea lumii si a institutiei familiei în cadere libera în ultimul timp aceste spaime prind foarte usor. Dar despre educatie si familie va mai fi vorba în viitor. Ca si despre noile noastre boli.
marți, 1 martie 2011
luni, 28 februarie 2011
Revolutii…
… adica ce-am avut noi si vecinii nostri în ’89, daca-mi mai aduc aminte. Mi se pare mie sau ceva asemanator se întâmpla acum în Magreb si pe-aproape ?
Corturi în piata publica, elicoptere, o fi fugit, n-o fi fugit, unde-o fi fugit, ”libertate te iubim, ori înfrângem ori muriti”, ”a facut accident vascular”, ”aiurea, a murit deja”, ”avea cancer de mult timp”, oamenii liberi fura cât pot de prin muzee, doar acuma au voie sa faca ce vor, ”ia uite câti bani avea prin seifuri si ce bijuterii purta cucoana”, rochii, pantofi, costume, zici ca esti la prezentarea colectiei de iarna 2012, nici nu mai stii pe unde calca omu’ ala, tot palatul este plin ochi cu lazi si cutii de carton pe care scrie ”carti” dar sunt burdusite cu metri cubi de bani, ”priviti cu ce-si hranea câinele când lumea murea de foame” (pardon, asta a fost la noi), ”se spune ca era cel mai bogat om de pe planeta” (suna frumos chestia asta, deodata simti ca evadezi dintr-un colt al Africii în alta dimensiune, planetara).
Un lider a acuzat ţările străine că încearcă să-i destabilizeze propria tara, de fapt mosia lui, îmi suna cunoscut, e adevarat ca n-a pronuntat cuvântul ”agenturi”. Si i-a calificat pe cei care protesteaza drept bande de şobolani si mercenari care nu reprezintă nimic si care sunt hraniti si drogati de straini. Parca si pe asta am auzit-o, începe sa ma lase memoria si ma îngrijoreaza chestia asta. Asta în timp ce el este aparat de o armata de mercenari si mai ales mercenare. Dar acelasi lider a fost primit cu mare pompa acum câtiva ani în aceste tari straine ca sa fie si el în rând cu lumea, ba chiar un prim ministru vesnic tânar si temperamental care pupa tot ce prinde i-a pupat si lui, din fericire doar mâna.
Si în timpul asta stapânii lumii privesc ”neutru”, mai încurajeaza pe unii, îi descurajeaza pe altii, mai dau un sfat dar fiecare îsi vede de criza lui si de bagat nu se baga nimeni în ”treburile interne” ca doar ”poporul suveran îsi construieste singur viitorul”, nu-i asa ? ”Armata e cu noi”, politia face manifestatii si cere marirea lefurilor, s-a taiat internetul, iar o miscare interzisa înainte a intrat acum în legalitate si prima masura absolut necesara pentru intrarea în normalitate a fost sa închida un bordel. Cu forta, ca fetele nu vroiau sa ramâna fara serviciu. Nu le-a luat nimeni obiectul muncii dar nu mai au ”birouri”. Unii vecini straini de pe o insula mica si linistita s-au trezit invadati de o multime de oameni stapâni pe destinele lor, se estimeaza ca în curând vor avea cam 300 000 de invitati, ïn timp ce alti oameni cu adevarat liberi fac înca pluta pe Mediterana de mai multe zile cu burta-n sus.
Intâmplator printre tarile care se zbuciuma atâta sunt câteva care au petrol, nu mult, cam 2-3% din productia mondiala fiecare. Dar aud ca se pregatesc si altele care au aproape 15%, ceea ce schimba putin situatia. Si uite-asa jumatate din Africa si Asia Minor sunt întoarse pe dos. Si s-ar putea sa fim si noi.
Revolution
You say you want a revolution / Well, you know / We all want to change the world...
Corturi în piata publica, elicoptere, o fi fugit, n-o fi fugit, unde-o fi fugit, ”libertate te iubim, ori înfrângem ori muriti”, ”a facut accident vascular”, ”aiurea, a murit deja”, ”avea cancer de mult timp”, oamenii liberi fura cât pot de prin muzee, doar acuma au voie sa faca ce vor, ”ia uite câti bani avea prin seifuri si ce bijuterii purta cucoana”, rochii, pantofi, costume, zici ca esti la prezentarea colectiei de iarna 2012, nici nu mai stii pe unde calca omu’ ala, tot palatul este plin ochi cu lazi si cutii de carton pe care scrie ”carti” dar sunt burdusite cu metri cubi de bani, ”priviti cu ce-si hranea câinele când lumea murea de foame” (pardon, asta a fost la noi), ”se spune ca era cel mai bogat om de pe planeta” (suna frumos chestia asta, deodata simti ca evadezi dintr-un colt al Africii în alta dimensiune, planetara).
Un lider a acuzat ţările străine că încearcă să-i destabilizeze propria tara, de fapt mosia lui, îmi suna cunoscut, e adevarat ca n-a pronuntat cuvântul ”agenturi”. Si i-a calificat pe cei care protesteaza drept bande de şobolani si mercenari care nu reprezintă nimic si care sunt hraniti si drogati de straini. Parca si pe asta am auzit-o, începe sa ma lase memoria si ma îngrijoreaza chestia asta. Asta în timp ce el este aparat de o armata de mercenari si mai ales mercenare. Dar acelasi lider a fost primit cu mare pompa acum câtiva ani în aceste tari straine ca sa fie si el în rând cu lumea, ba chiar un prim ministru vesnic tânar si temperamental care pupa tot ce prinde i-a pupat si lui, din fericire doar mâna.
Si în timpul asta stapânii lumii privesc ”neutru”, mai încurajeaza pe unii, îi descurajeaza pe altii, mai dau un sfat dar fiecare îsi vede de criza lui si de bagat nu se baga nimeni în ”treburile interne” ca doar ”poporul suveran îsi construieste singur viitorul”, nu-i asa ? ”Armata e cu noi”, politia face manifestatii si cere marirea lefurilor, s-a taiat internetul, iar o miscare interzisa înainte a intrat acum în legalitate si prima masura absolut necesara pentru intrarea în normalitate a fost sa închida un bordel. Cu forta, ca fetele nu vroiau sa ramâna fara serviciu. Nu le-a luat nimeni obiectul muncii dar nu mai au ”birouri”. Unii vecini straini de pe o insula mica si linistita s-au trezit invadati de o multime de oameni stapâni pe destinele lor, se estimeaza ca în curând vor avea cam 300 000 de invitati, ïn timp ce alti oameni cu adevarat liberi fac înca pluta pe Mediterana de mai multe zile cu burta-n sus.
Intâmplator printre tarile care se zbuciuma atâta sunt câteva care au petrol, nu mult, cam 2-3% din productia mondiala fiecare. Dar aud ca se pregatesc si altele care au aproape 15%, ceea ce schimba putin situatia. Si uite-asa jumatate din Africa si Asia Minor sunt întoarse pe dos. Si s-ar putea sa fim si noi.
Revolution
You say you want a revolution / Well, you know / We all want to change the world...
sâmbătă, 26 februarie 2011
Teoria conspiratiei
Is There Anybody UP There
Din când în când Nana ma mai tulbura cu câte-o cugetare. Trebuie sa va spun ca i-a placut foarte mult cum a jucat Montand în ”I de la Icar” (au trecut vreo 30 de ani) si de atunci are o banuiala. Iar de fiecare data când îmi pune vreo întrebare despre o problema globala a omenirii ma trece ceva asa, ca un junghi prin cap, mai ales când vrea sa stie ce gândesc si eu. Noroc ca eu muncesc, nu gândesc si deci nu ma tine prea mult. Dar ideea ramâne înfipta acolo, cred ca în creier. Si ma framânta un timp, chiar daca nu arat.
De exemplu de ce adica daca începe unul sa faca o prostie, le tine lant si pâna nu se face de tot maro nu se lasa. Sau când încep sa se întâmple niste întâmplari, tot asa, se întâmpla peste tot si nu se mai opresc. Ea zice ca e altcineva care decide, eu, sigur deformat de o viata închinata statisticii, îi spun ca este o manifestare a legii numerelor mari sau, ca sa fie mai clar, ca viata cu toate evenimentele astea (aleatoare) care ne mira, la urma urmei (la limita adica) este (tinde catre o repartitie) normala, aici putându-se încadra cu usurinta tot ceea ce vulgul numeste coincidente.
Exista deci niste ipoteze statistice care ne preocupa. In zilele care urmeaza as vrea sa vad care este intervalul lor de încredere.
Din când în când Nana ma mai tulbura cu câte-o cugetare. Trebuie sa va spun ca i-a placut foarte mult cum a jucat Montand în ”I de la Icar” (au trecut vreo 30 de ani) si de atunci are o banuiala. Iar de fiecare data când îmi pune vreo întrebare despre o problema globala a omenirii ma trece ceva asa, ca un junghi prin cap, mai ales când vrea sa stie ce gândesc si eu. Noroc ca eu muncesc, nu gândesc si deci nu ma tine prea mult. Dar ideea ramâne înfipta acolo, cred ca în creier. Si ma framânta un timp, chiar daca nu arat.
De exemplu de ce adica daca începe unul sa faca o prostie, le tine lant si pâna nu se face de tot maro nu se lasa. Sau când încep sa se întâmple niste întâmplari, tot asa, se întâmpla peste tot si nu se mai opresc. Ea zice ca e altcineva care decide, eu, sigur deformat de o viata închinata statisticii, îi spun ca este o manifestare a legii numerelor mari sau, ca sa fie mai clar, ca viata cu toate evenimentele astea (aleatoare) care ne mira, la urma urmei (la limita adica) este (tinde catre o repartitie) normala, aici putându-se încadra cu usurinta tot ceea ce vulgul numeste coincidente.
Exista deci niste ipoteze statistice care ne preocupa. In zilele care urmeaza as vrea sa vad care este intervalul lor de încredere.
joi, 24 februarie 2011
Scuze publice
Dragele mele,
Ma bucur ca sunteti bine si ca v-a priit, în România sau la NY, ”wherever you are”, vorba serialului.
Sa stiti ca nu am nimic cu emigrantii, nu pot interpreta altfel ironia. Deci poate ma veti ierta, va rog sa nu fiti suparate. Multi dintre colegii de liceu (cam o treime) suntem împrastiati peste tot în lume si suntem foarte apropiati, cred ca stiti. Povestile unora dintre ei sunt chiar dureroase si tulburatoare, stiati si asta, nu ? Si totusi multi au vrut sa-si recapete cetatenia. Si pe asta cred ca ati aflat-o. Deci pentru mine cuvântul "emigrant" nu are absolut nicio conotatie negativa, asta însemnând ca nu trebuie cautat ceva acolo unde nu exista. Atâta doar ca eu nu sunt emigrant, asa cum evident nu sunt nici tenor de opera sau om de afaceri de exemplu, fara ca vreuna din aceste doua categorii de persoane sa se simta ofensata.
Sunt sigur ca preopinentul meu s-a bucurat în egala masura când a fost scolit si el primind la rândul lui de la voi, asa cum am facut-o si eu si cum era firesc, toate aceste sfaturi generoase despre lume si viata, mereu valabile si foarte necesare unui tânar care ia viata în piept. Marturisesc ca eu de pilda habar n-aveam de ele pentru ca pâna acum, lipsit de experienta fiind, n-am avut destula vreme sa le aflu. Pentru silinta voastra va multumesc foarte mult. Tot acum am înteles ca si eu am "dreptul meu sa cred ce vreau eu si sa scriu ce si cum am chef despre…" (am citat schimbând doar persoana, scuze din nou). Nu-mi ramâne decât sa sper ca si pe viitor, când voi mai fi la o cotitura a vietii, sa ma scoateti din impas la fel de prompt si inspirat ca acum.
Celelalte sunt doar probleme marunte si foarte concrete de gramatica si educatie peste care nu cred ca are sens sa va aplecati. Ele pot fi citite în carti, deci nu vor fi niciodata negociate si nici interpretate altfel decât asa cum le vede toata lumea.
Eu cred ca am sa ma opresc aici, caci, cum atât de bine spunea filozoful grec El Greco, "ce-i prea mult nu-i prea putin si dusmanul nu sporeste".
In încheiere as putea scrie chiar "Cu drag", dar ma tem sa nu se interpreteze.
Ma bucur ca sunteti bine si ca v-a priit, în România sau la NY, ”wherever you are”, vorba serialului.
Sa stiti ca nu am nimic cu emigrantii, nu pot interpreta altfel ironia. Deci poate ma veti ierta, va rog sa nu fiti suparate. Multi dintre colegii de liceu (cam o treime) suntem împrastiati peste tot în lume si suntem foarte apropiati, cred ca stiti. Povestile unora dintre ei sunt chiar dureroase si tulburatoare, stiati si asta, nu ? Si totusi multi au vrut sa-si recapete cetatenia. Si pe asta cred ca ati aflat-o. Deci pentru mine cuvântul "emigrant" nu are absolut nicio conotatie negativa, asta însemnând ca nu trebuie cautat ceva acolo unde nu exista. Atâta doar ca eu nu sunt emigrant, asa cum evident nu sunt nici tenor de opera sau om de afaceri de exemplu, fara ca vreuna din aceste doua categorii de persoane sa se simta ofensata.
Sunt sigur ca preopinentul meu s-a bucurat în egala masura când a fost scolit si el primind la rândul lui de la voi, asa cum am facut-o si eu si cum era firesc, toate aceste sfaturi generoase despre lume si viata, mereu valabile si foarte necesare unui tânar care ia viata în piept. Marturisesc ca eu de pilda habar n-aveam de ele pentru ca pâna acum, lipsit de experienta fiind, n-am avut destula vreme sa le aflu. Pentru silinta voastra va multumesc foarte mult. Tot acum am înteles ca si eu am "dreptul meu sa cred ce vreau eu si sa scriu ce si cum am chef despre…" (am citat schimbând doar persoana, scuze din nou). Nu-mi ramâne decât sa sper ca si pe viitor, când voi mai fi la o cotitura a vietii, sa ma scoateti din impas la fel de prompt si inspirat ca acum.
Celelalte sunt doar probleme marunte si foarte concrete de gramatica si educatie peste care nu cred ca are sens sa va aplecati. Ele pot fi citite în carti, deci nu vor fi niciodata negociate si nici interpretate altfel decât asa cum le vede toata lumea.
Eu cred ca am sa ma opresc aici, caci, cum atât de bine spunea filozoful grec El Greco, "ce-i prea mult nu-i prea putin si dusmanul nu sporeste".
In încheiere as putea scrie chiar "Cu drag", dar ma tem sa nu se interpreteze.
sâmbătă, 19 februarie 2011
luni, 14 februarie 2011
Un raspuns
Cred ca ar trebui sa raspund la un comentariu mai vechi, chiar daca am facut o pauza lunga si am trecut la altceva. Era vorba despre un român întors din România cu mai multe mirari puse într-o proza.
In primul rând nu-mi plac din start cei care-i critica de-a valma si mereu pe români cu un aer de superioritate îndoielnica si neverificata, sau cum se spune pe româneste ”carora le pute totul”. Nu spun ca totul este perfect (unde este ?), dar nici n-o fi totul prost. Ca mai este câte-un chelner sau taximetrist mai putin amabil (o avea si el problemele lui) mi s-a întâmplat si mie, dar de-aici pâna la ce (si cum !) scrie omul nostru e cale lunga. Dupa cum vedeti singurul lucru care i-a placut a fost bulevardul zice el, adica Soseaua Kisseleff. Probabil nu stie ca este mai lunga decât Champs Elysées.
Da, povestea mea cu trenul era despre francezi dar are legatura cu românii, pentru ca problemele serioase ale SNCF-ului care au început sa fie evocate si la TV sunt mult mai grave decât ”mizeria de sandwich” pe care respectivul n-avea decât sa nu-l cumpere daca nu-i placea cum arata. Iar felul în care sunt redactate ”pe româneste” impresiile lui de calatorie este cel putin surprinzator. Hai sa vedem câteva citate din pomenitul text :
”vreau să le înșir aici ca să nu le uit” – le-a însirat totusi ca sa le citim noi pentru ca daca vroia sa nu le uite le putea nota într-un carnetel ;
”Am rămas surprins… de lipsa de spirit analitic a unor oameni cu școală și servici” – spiritul meu analitic datorat sigur faptului ca nu mai stau acolo îmi spune ca mai corect ar fi fost ”serviciu” ;
”ce se mai întîmplă rău în sistemul sanitar” – se întâmpla mult rau, despre asta putem vorbi separat ;
”nu am cerut la telefon mașină cu vinietă” – probabil ca daca nu are vinieta taximetristul nu are voie sa iasa din oras, deci nici la aeroport, o fi ilegal si totusi l-a dus… ;
”E ceva nemaipomenit cu celularele astea, au sonorul dat la maxim” – eu as zice ”la maximum”, ma rog, dar peste tot e ceva nemaipomenit, inclusiv pe la ultimele etaje din zgârie-norii din Défense unde unii se joaca de-a aifonul în timpul sedintelor ;
”am putut extrage cu ușurință două subiecte principale: banii și boala” – si asta este un subiect mereu si peste tot valabil, inclusiv la el acolo, unde pentru un euro în plus de consultatie la medicul de familie lumea face greve ;
”cărora le permit lucrul ăsta” – tre’ sa fie un personaj foarte important daca prietenilor sau cunoscutilor ”le permite” sa-l tutuiasca iar mie ”mi-a tolerat” un comentariu, vai, multumesc, dar nu trebuia… ;
”prenumele de politețe” – aici cred ca mai bine era ”pronumele” ;
”o militareasa … a tras un rînjet cu subînțeles” – nu pot sa scriu ce as vrea ;
”Da, se fac un număr de ani de cînd stau acolo” – poate ”se face un numar de ani”…
Daca la asta adaug comentariile domnului cu referiri la ”marele clasic” (adica eu, sunt de-a dreptul coplesit de atâtea atentii !) si ”ramâne cum (am – o alta mica scapare) stabilit”, ultima fiind replica finala dintr-un banc vechi si destul de bun dar o mare magarie când i-o spui cuiva, cred ca ajunge ca sa-l consider un tupeist lipsit de bun simt si respect, care merge ”în tara” crezând ca merge ”la tara” si pe care deci nu sunt obligat sa-l respect nici eu. Ceea ce si fac.
Sperând ca citeste mai bine în franceza decât scrie în româna îi spun ca ”da, ma simt foarte à l’aise în România, adica în largul meu, adica acasa, adica bine”.
Dar cireasa pe gatou abia acuma vine : ”Apoi am negociat cu echipajul și am obținut loc la business. Nici șampania nu mai e ce a fost” – mai sa fie, o fi fost vin de Bucium si nu Mumm care curge la robinetul lui ! Are probleme cu bacsisul pentru taxi dar ”negociaza” pentru un loc în fata în avion. Macar dupa atâtea critici spune singur ca de fapt este si el un adept al ciubucarelii descurcaretului de sorginte balcanica. Cu sampania însa are dreptate, în ziua de azi nu se mai compara cu cea de ”la McDonald's-ul Gării de Nord”. Dar ce te faceai moncherule daca cumva, ca sa zic asa, biznisclasul ajungea în alta parte decât economicul unde aveai beletu’? Na belea ca la asta nu te-ai gândit !
Drept pentru care m-am gândit eu sa va ofer o melodie, mai mult pentru frumusetea textului.
PF - Seamus
PS Mai exista totusi si bucurii. Vinerea trecuta Andreea a venit sa petreaca sfârsitul de saptamâna cu noi. Afara era cald, seara în gara plutea un miros vag de pamânt udat de ploaie si acoperit de iarba tânara, în gradina rasarisera ghioceii si TGV-ul a întârziat 30 de minute.
In primul rând nu-mi plac din start cei care-i critica de-a valma si mereu pe români cu un aer de superioritate îndoielnica si neverificata, sau cum se spune pe româneste ”carora le pute totul”. Nu spun ca totul este perfect (unde este ?), dar nici n-o fi totul prost. Ca mai este câte-un chelner sau taximetrist mai putin amabil (o avea si el problemele lui) mi s-a întâmplat si mie, dar de-aici pâna la ce (si cum !) scrie omul nostru e cale lunga. Dupa cum vedeti singurul lucru care i-a placut a fost bulevardul zice el, adica Soseaua Kisseleff. Probabil nu stie ca este mai lunga decât Champs Elysées.
Da, povestea mea cu trenul era despre francezi dar are legatura cu românii, pentru ca problemele serioase ale SNCF-ului care au început sa fie evocate si la TV sunt mult mai grave decât ”mizeria de sandwich” pe care respectivul n-avea decât sa nu-l cumpere daca nu-i placea cum arata. Iar felul în care sunt redactate ”pe româneste” impresiile lui de calatorie este cel putin surprinzator. Hai sa vedem câteva citate din pomenitul text :
”vreau să le înșir aici ca să nu le uit” – le-a însirat totusi ca sa le citim noi pentru ca daca vroia sa nu le uite le putea nota într-un carnetel ;
”Am rămas surprins… de lipsa de spirit analitic a unor oameni cu școală și servici” – spiritul meu analitic datorat sigur faptului ca nu mai stau acolo îmi spune ca mai corect ar fi fost ”serviciu” ;
”ce se mai întîmplă rău în sistemul sanitar” – se întâmpla mult rau, despre asta putem vorbi separat ;
”nu am cerut la telefon mașină cu vinietă” – probabil ca daca nu are vinieta taximetristul nu are voie sa iasa din oras, deci nici la aeroport, o fi ilegal si totusi l-a dus… ;
”E ceva nemaipomenit cu celularele astea, au sonorul dat la maxim” – eu as zice ”la maximum”, ma rog, dar peste tot e ceva nemaipomenit, inclusiv pe la ultimele etaje din zgârie-norii din Défense unde unii se joaca de-a aifonul în timpul sedintelor ;
”am putut extrage cu ușurință două subiecte principale: banii și boala” – si asta este un subiect mereu si peste tot valabil, inclusiv la el acolo, unde pentru un euro în plus de consultatie la medicul de familie lumea face greve ;
”cărora le permit lucrul ăsta” – tre’ sa fie un personaj foarte important daca prietenilor sau cunoscutilor ”le permite” sa-l tutuiasca iar mie ”mi-a tolerat” un comentariu, vai, multumesc, dar nu trebuia… ;
”prenumele de politețe” – aici cred ca mai bine era ”pronumele” ;
”o militareasa … a tras un rînjet cu subînțeles” – nu pot sa scriu ce as vrea ;
”Da, se fac un număr de ani de cînd stau acolo” – poate ”se face un numar de ani”…
Daca la asta adaug comentariile domnului cu referiri la ”marele clasic” (adica eu, sunt de-a dreptul coplesit de atâtea atentii !) si ”ramâne cum (am – o alta mica scapare) stabilit”, ultima fiind replica finala dintr-un banc vechi si destul de bun dar o mare magarie când i-o spui cuiva, cred ca ajunge ca sa-l consider un tupeist lipsit de bun simt si respect, care merge ”în tara” crezând ca merge ”la tara” si pe care deci nu sunt obligat sa-l respect nici eu. Ceea ce si fac.
Sperând ca citeste mai bine în franceza decât scrie în româna îi spun ca ”da, ma simt foarte à l’aise în România, adica în largul meu, adica acasa, adica bine”.
Dar cireasa pe gatou abia acuma vine : ”Apoi am negociat cu echipajul și am obținut loc la business. Nici șampania nu mai e ce a fost” – mai sa fie, o fi fost vin de Bucium si nu Mumm care curge la robinetul lui ! Are probleme cu bacsisul pentru taxi dar ”negociaza” pentru un loc în fata în avion. Macar dupa atâtea critici spune singur ca de fapt este si el un adept al ciubucarelii descurcaretului de sorginte balcanica. Cu sampania însa are dreptate, în ziua de azi nu se mai compara cu cea de ”la McDonald's-ul Gării de Nord”. Dar ce te faceai moncherule daca cumva, ca sa zic asa, biznisclasul ajungea în alta parte decât economicul unde aveai beletu’? Na belea ca la asta nu te-ai gândit !
Drept pentru care m-am gândit eu sa va ofer o melodie, mai mult pentru frumusetea textului.
PF - Seamus
PS Mai exista totusi si bucurii. Vinerea trecuta Andreea a venit sa petreaca sfârsitul de saptamâna cu noi. Afara era cald, seara în gara plutea un miros vag de pamânt udat de ploaie si acoperit de iarba tânara, în gradina rasarisera ghioceii si TGV-ul a întârziat 30 de minute.
vineri, 11 februarie 2011
Acasa la artisti. Aproape "La tiganci"
Am trait luna trecuta o seara de liniste curata. Un prieten artist (Mesterul de vitralii) ne-a invitat sa vedem unde lucreaza si sa-i cunoastem colegii de atelier. Desi tot în Bucuresti, la doi pasi de complexul Sofitel, lumea se transforma, zgomotele ramân departe si esti înconjurat deodata de culori si forme aflate la începutul unei calatorii. Acolo vorbesc ochii si mâinile, mai putin glasul. Materia este aspra, dar chiar profan fiind banuiesti înauntrul ei fibra pe care talentul o va descoperi pentru ca ea este în sufletul pietrei, fierului sau al lemnului, al sticlei care nu mai taie ci este taiata si o va scoate la lumina ca sa ne povesteasca tainele ei. Obiecte marunte sunt întoarse din drumul folosirii obisnuite si puse împreuna ca sa însemne altceva. Totul este esenta, chiar si lichidul incolor din paharute, iar o usa grea de metal desparte hrubele unde câinii sunt stapâni de o împaratie stranie a pisicilor unde bustul gazdei repetat iar si iar, model lui însusi vegheaza pe pereti si se pleaca de bun venit în fata musafirilor. Esti în alt timp.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
